Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   FOTO/ Ciochină, în cătușe, adus…

FOTO Ciochină, în cătușe, adus în fața instanței: „E un dosar fabricat”

Sursa: ZdG

În cătușe și însoțit de oamenii legii – așa a apărut Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, învinuit că a lovit mortal un copil și a fugit de la fața locului, la ședința din 2 februarie 2026. Se întâmplă după ce la 29 ianuarie, acesta a fost reținut de mascații de la „Fulger” într-un alt dosar, în care este învinuit de tortură, care s-a petrecut în 2020.

Ciochină se declară nevinovat și susține că e victima unui dosar fabricat.

Nicanor Ciochină, fostul primar de Boldurești, cercetat și într-un dosar de tortură, tratament inuman și degradant, a fost plasat în arest preventiv pentru 20 de zile. Hotărârea a fost luată vineri, 30 ianuarie, de Judecătoria Chișinău, la solicitarea procurorilor, care au solicitat 30 de zile de arest.

În cauza penală privind „crima de la Boldurești”, procurorii cer nouă ani de închisoare cu executare pentru Nicanor Ciochină și trei ani de închisoare și pentru Ion Andronache, învinuit că l-a ajutat pe Ciochină să ascundă urmele crimei.

Tot la 29 ianuarie, lui Ciochină i-a fost prelungită măsura preventivă de control judiciar pentru un termen de 60 de zile în dosar.

Procurorul Alexandru Botnaru și-a argumentat cererea de prelungire a măsurii preventive prin posibilitate de eschivare a lui Ciochină. Astfel, măsura ar putea „preveni situațiile în care s-ar putea tergiversa procesul”.

Nicanor Ciochină este învinuit că, pe 19 februarie 2024, l-a accidentat mortal pe Mihai Beșliu și a fugit de la locul faptei. Potrivit anchetei, înainte de a fi prins, pe 21 februarie, fostul primar din Boldurești ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii deteriorate.

Ulterior, a fost reținut și complicele lui Ciochină, un medic stomatolog, Ion Andronache. Acesta l-ar fi ajutat pe Ciochină să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină. Înainte de a ajunge primar de Boldurești, Nicanor Ciochină a fost, timp de cinci ani, șeful Inspectoratului de Poliție Nisporeni.