FOTO Accident rutier grav în apropierea localității Gornoe, cu implicarea unui microbuz: două persoane decedate și alte zece rănite

Un accident rutier grav s-a produs miercuri dimineață, 16 iulie, pe traseul R6, în apropierea localității Gornoe. Două persoane au murit, iar alte zece au fost rănite, anunță reprezentanții Poliției R. Moldova printr-un comunicat.
Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit preliminar că impactul s-a produs pe traseul R6, în apropierea localității Gornoe, între un VAZ și un microbuz de rutǎ.
„Din primele cercetări s-a constatat că șoferul VAZ-ului, un bărbat de 73 de ani, în timp ce efectua manevra de virare la stânga pentru a intra în localitate, nu s-a asigurat și a fost lovit de microbuzul care circula spre Chișinău cu 12 pasageri.
În urma impactului, atât conducătorul VAZ-ului, cât și fratele său, pasager în mașinǎ, au decedat pe loc.
Șoferul microbuzului, un bărbat de 57 de ani, și alți nouă pasageri, au suferit traumatisme și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, arată comunicatul Poliției.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, inclusiv dacǎ șoferul microbuzului a respectat limita de viteză.