Principală  —  IMPORTANTE   —   Fără măști și fără distanță…

Fără măști și fără distanță socială. Liderii PSRM s-au întâlnit cu Igor Dodon care anunță că și-a restabilit calitatea de membru al partidului

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu deputații socialiști care au fost la consultațiile cu Maia Sandu. Potrivit unei postări pe pagina sa de facebook, Dodon spune că și-a restabilit calitatea de membru PSRM din 24 decembrie și că a discutat cu colegii săi despre rezultatele întrevederii pe care aceștia au avut-o cu șefa statului.

Fostul șef al statulului spune că este vorba despre „ședința de lucru a conducerii Partidului Socialiștilor, în cadrul căreia s-au discutat planurile și prioritățile formațiunii pentru ultimele zile ale anului 2020”.

„Împreună cu colegii am făcut un schimb de opinii pe marginea rezultatelor vizitei de lucru la Moscova, unde au avut loc întrevederi cu președintele Dumei de Stat, în Administrația Președintelui Federației Ruse, cu liderii partidelor „Edinaia Rossia” și „Spravedlivaia Rossia””, se arată în comunicat.

Un alt subiect pe ordinea de zi a ședinței a fost întrevederea pe care socialiștii au avut-o cu Maia Sandu la care au pledat „pentru organizarea cât mai rapidă a alegerilor anticipate, întrucât actuala componență a Parlamentului nu corespunde voinței exprimată de popor în cadrul alegerilor ordinare din 24 februarie 2019”, se mai spune în comunicat.

Igor Dodon a menționat că și-a restabilit carnetul de partid și a discutat cu colegii săi chestiuni organizatorice a Congresului Partidului Socialiștilor care va avea loc peste 2 zile și la care, după cum a anunțat la o emisiune de la postul public de televiziune, va reveni în fruntea formațiunii.

Imadiat după investirea Maiei Sandu, mai mulți deputați și lideri ai socialiștilor, în frunte cu fostul președinte Igor Dodon au plecat într-o vizită la Moscova. Acolo au avut mai multe întrevederi cu conducerea Dumei de Stat, dar și adjunctul administrației prezidențiale ruse, Dmitri Kozak. La întoarcere, delegația nu a intrat în autoizolare, așa cum prevăd regulile impuse de Comisia Naționale Extraordinară de Sănătate Publică, iar deputații au pozat fără măști.