EDITORIAL Nici eu, nici ceilalți membri ai echipei „The Moldova Project” nu ținem minte cum am ajuns la Palanca. Dar ne amintim de lacrimile ucrainenilor
În noaptea de pe 24 pe 25 februarie 2022 era mai frig ca de obicei. Vântul rece șuiera printre crăpăturile de la ferestre, printre gândurile încâlcite în mii de ipoteze, se auzea dând buzna peste știrile de la TV și radio, peste declarațiile oficialilor. În mare, simțeam cum acea gălăgie, care crea și un grad mai mare de nervozitate, ar vrea să-mi înghețe simțurile, ca o primă reacție, cumva firească, în fața unui pericol iminent.
Nu neg, am adunat în minte diferite gânduri sumbre încercând să găsesc rapid soluții la probleme încă inexistente. Cert este faptul că în acele gânduri, eroii principali fuseseră toți cei pentru care muncesc de 15 ani – beneficiarii Asociației pe care am creat-o. Ce se va întâmpla cu familiile care nu au bani să plece din țară și unde să plece? Norul de incertitudine a umbrit planurile făcute cu multă migală încă la sfârșitul anului trecut, a pus stăpânire pe orașul nostru, pe întreaga țară și, cum aveam să înțeleg puțin mai târziu, pe întregul continent.
Cum am ajuns la granița de la Palanca, nu țin minte nici eu și nici ceilalți membri ai echipei „The Moldova Project”. Din depozitul organizației am încărcat cu o viteză astronomică tot ce ar putea fi necesar din spusele de la știri, din chaturi, din propriile închipuiri despre cum am putea ajuta femeile și copiii care fug din calea războiului. Ne făceam griji unde am putea caza acești oameni, cum am putea să le oferim hrană caldă, medicamente și multe altele.
Lacrimile ucrainenilor ne-au motivat să acționăm cât mai rapid. Auzeam strigătele disperate ale mamelor, bunicilor, ale copiilor în îmbulzeala de la vamă. Printre privirile speriate, fețele triste și obosite, încercam să detectez necesitățile de urgență pentru a proteja copiii și cei ce le poartă de grijă. Au fost momente cumplite pentru sufletul meu, care încă mai păstrează amintirea războiului de pe Nistru.
Peste câteva zile, am reușit să conturez un plan de intervenție structurat, axat pe nevoile refugiaților și posibilitățile ce le aveam. Minut cu minut, veneau tot mai multe solicitări, lucram în regim non-stop, înțelegând că putem face față situației doar dacă ne extindem, dacă reușim să atragem mai multe fonduri și mai mulți oameni.
Tot ceea ce facem în cadrul Asociației „The Moldova Project” a fost și va fi în interesul copiilor vulnerabili, în special din satele Moldovei. Din 24 februarie, acestor copiii s-au alăturat refugiații din Ucraina, copii de vârste diferite, de la nou-născuți la adolescenți, copii care au făcut zeci și sute de kilometri, uneori chiar și pe jos, pentru a se adăposti în țara noastră, într-un loc sigur, ferit de explozii și gloanțe.
Câteva săptămâni vizitam zilnic centrele de plasament temporar al refugiaților din Ucraina. Cum aflam că se deschide unul nou, stabileam legături cu administrația locală, pentru a putea oferi bunuri și servicii în timp util. Distribuiam produse igienice, alimentare și organizam pentru copii activități axate pe art-terapie. Comunicam mult cu mamele și bunicile refugiate, așa am și identificat noi necesități urgente, precum asistența juridică, cea psihologică, dar și consultanță în domeniul educației parentale.
Cu toții treceam printr-o criză, însă putem doar să ne imaginăm prin ce calvar au trecut acești oameni. Deseori, spre seară, ei se colăcesc pe pat și scriu mesaje apropiaților rămași în Ucraina. Citesc avid știrile despre bombardamente și numărul de morți și răniți. Maturii discută situația de pe front, iar copiii ciulesc urechile pentru a înțelege mai bine când vor putea reveni acasă, când îl vor revedea pe tata…
Mă bucură un lucru, și cred că asta este extrem de important: am reușit să introducem în aceste discuții serale interesele copiilor, mai exact, creațiile lor și lucrurile învățate în cadrul activităților cu echipa de art-terapeuți a organizației noastre. „Echipa Violetă”, astfel suntem identificați de copiii din centrele de plasament, care nerăbdători ne așteaptă lângă sala festivă sau oricare altă locație disponibilă pentru joc, desen, dans, comunicare.
Extrem de emoționante au fost și rămân a fi întâlnirile cu refugiații din Ucraina, oameni care cerșesc inconștient un licăr de speranță în tot ceea ce li se comunică, așteptând mult râvnita normalitate. Odată cu trecerea timpului, și sarcina noastră au devenit mai complicată.
Îmi provoacă fiori amintirile despre 8 martie… Am pregătit un program special pentru copii și am felicitat trei sute de femei cazate la centrul de la Moldexpo, dar și din alte centre. Fiecare îmbrățișare cu ele a generat un val de emoții de nedescris. Umerii mei nu au mai văzut atâtea lacrimi, iar povara celor auzite și trăite îmi provoacă și astăzi un soi de neliniște. Împreună cu ele am apucat să căutăm rudele dispărute, căutam medici, medicamente, căutăm soluții la multitudinea de probleme care au dat buzna peste noapte.
Este covârșitor rolul organizațiilor internaționale care, în regim de urgență, au început să opereze pe teritoriul Ucrainei, R. Moldova, României, Poloniei. Criza refugiaților a mobilizat cele mai mari organizații umanitare de pe glob, sprijinul la nivel non-governmental având un impact imediat la nivel național și regional. Colaborarea cu aceste organizații s-a dovedit a fi extrem de eficientă și utilă, inclusiv din punct de vedere profesional. Am învățat unii de la alți cum să acționăm în cadrul unor celule de criză, să luăm decizii rapid și să găsim soluții logistice în timp record.
Datorită ajutorului venit din partea acestor organizații, a donatorilor noștri, implicit patronilor, am avut și beneficiem în continuare de resursele necesare pentru a dezvolta proiecte în sprijinul refugiaților din Ucraina.
Art terapia, un balsam pe sufletul copiilor refugiați din Ucraina
În cele 6 luni de activitate, cu și pentru ucrainenii care au fugit din calea războiului, am reușit să-i integrăm în totalitate în proiectele noastre tradiționale și să oferim servicii auxiliare, specifice necesităților existente.
Art-terapia s-a dovedit a fi un balsam pe sufletul copiilor refugiați din Ucraina. Echipa noastră mobilă formată din art-terapeuți, animatori, psihologi și juriști zilnic este în dialog cu refugiații din diferite localități din țară. Oferim ajutor material cu produse alimentare și igienice, atât refugiaților cazați în centrele de plasament, cât și celor care au fost găzduiți de localnici.
Copiii ucraineni sunt implicați în programe educativ-distractive, extrem de importante pentru starea lor psiho-emoțională și pentru facilitarea procesului de integrare socială. Unii deja sunt interesați să învețe limba română, sunt mai deschiși să comunice cu semenii din comunitate. Noi ajutăm copiii să se gândească mult mai puțin la ororile războiului, să se simtă în siguranță, într-un mediu prietenos, să concentreze atenția și gândurile lor spre studii, creativitate, inventică, spre tot ceea ce le poate asigura un viitor mai bun.
Activitățile pe care le desfășurăm provoacă efecte imediate: generăm emoții pozitive, părinții sau tutorii știu că le suntem aproape pentru a oferi orice fel de sprijin au nevoie. Prioritatea noastră, însă, este impactul de durată, schimbările majore care vor interveni în viața acestor familii dezbinate, în viața copiilor și părinților care au nevoie de consiliere și sprijin pentru a începe o viață nouă. Miza este de a facilita procesul de integrare și de oferi condiții optime pentru reziliență familială.
Am reușit să reacționăm prompt și țintit datorită faptului că anumite servicii dezvoltate de noi ani în șir le-am preluat și adaptat exclusiv pentru refugiații din Ucraina. În special, este vorba despre deschiderea unor ludoteci sau săli pentru joc și studii, în incinta centrelor de plasament temporar sau a altor instituții care vin în sprijinul refugiaților. În prezent activează nouă astfel de săli în diferite localități din țară, numărul total al beneficiarilor ajungând la patru mii de copii. Fiecare sală este dotată cu mobilier, o gamă variată de jucării, cărți, televizor și materiale necesare pentru confecționarea lucrărilor de artizanat. Fiecare este administrată de un ludotecar sau educator, persoană cu studii pedagogice responsabilă de toate activitățile organizate pentru copii. Sălile sunt dotate și cu echipament sportiv, deseori fiind organizate activități și în aer liber. Împreună cu partenerii internaționali am asigurat crearea acestor săli, a unor spații destinate exclusiv jocului, lecturii, relaxării, un spațiu sigur și plăcut oricărui copil.
„Până la război, eu nu am știut cum este steagul nostru, și nici imnul. Dar acum eu cred că este sfânt steagul nostru și tata luptă pentru pământul nostru sfânt”, mi-a spus din senin, în timp ce desena ceva aproape abstract în culorile albastru și galben, un băiețel de vreo șase ani. Fiecare copil poartă în inimioară dorul de ceea ce îi este drag, de casă, de prieteni și foarte des de tata, rămas în Ucraina ca să lupte. Un zâmbet, o îmbrățișare, o amintire din ultima vizită în Ucraina, ce le-ar putea potoli dorul de acasă? Eu cred în miracolul care se datorează efortului consecvent și dragostei necondiționate.
Despre ce discută părinții și copiii refugiați din Ucraina astăzi? În ce măsură suntem capabili să-i compătimim, sau poate ar fi mai constructiv să demonstrăm empatie și generozitate? Noi, moldovenii, românii, americanii, germanii sau englezii, noi, oamenii acestei planete, oricât de preocupați am fi de propriile griji și necazuri, suntem solidari, putem fi uniți și mult mai puternici în fața crizelor umanitare. Așa am fost și suntem, căci doar îmbrățișați și cu inimile deschise putem trece de războaie, foamete, pandemie, sărăcie…
Victoria Morozov,
Fondatoare și Președinte la Asociație Obștească The Moldova Project
