Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Două autovehicule au luat foc…

Două autovehicule au luat foc în Chișinău: nu au fost înregistrate victime

Pompierii din Chișinău au intervenit în două cazuri luni, 15 august, pentru a stinge flăcările care au cuprins două autovehicule. Nicio persoană nu a avut de suferit în urma incendiilor, potrivit salvatorilor.

Primul caz a fost înregistrat pe strada Mihail Sadoveanu 4/1 din capitală, în curtea unui bloc de locuit.

„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:29. Aici, automobilul de model Ford Fiesta a fost cuprins de foc. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri care au reușit lichidarea arderii în mai puțin de 7 minute, iar flăcările au distrus secțiunea motorului autovehiculului”, se arată în comunicatul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Al doilea caz a fost înregistrat pe bulevardul Decebal 99 la ora 14:20.

„Ajunși la fața locului angajații IGSU au stabilit că secțiunea motorului a automobilul de model Audi A4 a fost afectată de foc. În urma intervenției prompte a pompierilor flăcările au fost stinse către ora 14:28”, se mai arată în comunicat.

Circumstanțele și cauzele producerii incendiilor urmează a fi stabile de specialiști.

Duminică, 14 august, angajații IGSU au fost solicitați să intervină după ce un autovehicul a luat foc în urma alimentării cu gaz la o stație peco de pe strada Melestiu 20/2 din capitală. În urma incendiului conducătorul auto și o femeie pasager au primit arsuri de gradul III. Aceștia au primit îngrijiri la fața locului, oferite de echipajul medical de urgență, după care au fost transportați la spital.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul fără ca acesta să se răspândească. Potrivit primelor informații autoturismul s-ar fi aprins după ce ar fi fost alimentat. Cazul este cercetat de organele competente.