Lista și adresele secțiilor de votare deschise pentru moldovenii din diasporă

301 secții de votare vor funcționa peste hotarele R. Moldova în cadrul alegerilor parlamentare din 28 septembrie. Potrivit unui comunicat al Comisiei Electorale Centrale (CEC), cele mai multe secții vor fi deschise în Italia (75), fiind urmată de Germania (36), Franța (26), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (24) și România (23).
Topul este urmat de Statele Unite ale Americii, cu 22 de secții de vot, Spania – cu 15 secții, Irlanda – 12 secții, Canada – 7, Portugalia – 6 și Belgia – 5. În Grecia vor fi disponibile patru secții de votare, iar în Austria și Olanda câte trei.
Secțiile de votare din străinătate vor fi deschise între orele 07:00 și 21:00 (ora locală).
Lista integrală a secțiilor de votare deschise în străinătate:
Câte secții de vot au fost la scrutinele anterioare
Comisia Electorală Centrală (CEC) anunța că pentru referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024 au fost constituite 2221 secții de votare.
Dintre acestea, 30 de secții de votare pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului și 231 secții de votare – pentru cetățenii cu drept de vot din străinătate.
Parlamentare 2021
Pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 au fost constituite 150 de secții de votare în 36 de țări, iar în stânga Nistrului – 41.