Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Descărcări electrice cu ploi: SHS…

Descărcări electrice cu ploi: SHS a emis cod galben de instabilitate atmosferică pentru toată țara

După ce în seara zilei de 25 iulie ploaia torențială a făcut ravagii în mai multe raioane ale țării, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) emite un nou cod galben de instabilitate atmosferică, valabil până pe data de 27 iulie, ora 08:00.

Potrivit meteorologilor, „se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice (15-25 l/m2 ) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-20 m/s”.

Captură de ecran: SHS

Zeci de copaci de pe drumurile locale au fost doborâți, mai multe case au rămas fără acoperiș, iar mai multe localități din R. Moldova au rămas fără lumină în urma ploii torențiale de marți seară, 25 iulie. Conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), de intervențiile salvatorilor a fost nevoie în 13 localități din raioanele Edineț, Fălești, Râșcani, Bălți, Glodeni, Soroca, Criuleni, Hîncești, Ștefan Vodă, Ialoveni, Ocnița, Drochia, dar și în capitală.