„Cu o identitate națională pronunțată, orice influență din afară e percepută ca un atentat la libertate.” Lecția lituaniană în lupta cu dezinformarea

În fața valului de propagandă rusă și a amenințărilor hibride, Lituania a dezvoltat un model de reziliență informațională bazat pe memoria istorică, cooperarea instituțională și implicarea  mass-mediei. Cu o rețea solidă de instituții, jurnaliști și societate civilă, țara baltică oferă un exemplu de contracarare activă și eficientă a manipulării, inclusiv în Uniunea Europeană. 

„Lituanienii nu s-au simțit niciodată parte firească din URSS”

Pentru ambasadorul R. Moldova în Lituania, Emil Druc, eficiența Lituaniei în lupta cu  dezinformarea rusească pornește din istorie: „În anii 1953-1954 încă aveau focare de rezistență împotriva regimului sovietic, reprimate cu arma. Ei nu s-au simțit niciodată parte firească din URSS, ci o țară ocupată care a luptat pentru restabilirea statului declarat în 1918”, menționează Emil Druc.

Această identitate națională profundă, spune diplomatul, este cheia imunității la dezinformare: „În orice discuție, inclusiv cu funcționari ai regimului, simțeai o distanță de mentalitatea sovietică. Aici este o diferență uriașă față de R. Moldova. Noi suntem încă prizonieri ai acelei mentalități. Propaganda rusă în Lituania nu are sorți de izbândă, pentru că, pe parcursul istoriei, lituanienii au avut o gândire, o identitate națională pronunțată și orice influență din afară  totdeauna au perceput-o ca un atentat la independență, la suveranitate, la libertatea lor.”

Presiunea hibridă există, dar nu e eficientă

Deși recunoaște existența unei presiuni constante, ambasadorul Druc observă că propaganda rusă nu are impact major în societatea lituaniană. „Lituanienii sunt foarte rezilienți la orice dezinformare, pentru că au un fel de imunitate înnăscută, care le-a fost caracteristică întotdeauna. Desigur că presiunea este mare, a fost și continuă, războiul hibrid nu are frontiere, dar efectul acestor dezinformări aproape că nu se observă. Cetățenii au discernământ și capacitatea de a detecta ce este fals. Dezinformarea aici nu schimbă cursul democratic al țării”, spune diplomatul.

În opinia sa, diferența față de R. Moldova ține în mare parte de educație. „Trebuie să începem din grădiniță, din școala primară, să explicăm istoria reală, ce înseamnă democrație, ce înseamnă viață bună. Altfel, vom avea cetățeni care nu știu cine a invadat Ucraina”, subliniază ambasadorul.

Uniunea Europeană învață de la Lituania

Agne Kazlauskaite, adjunctă a șefului Reprezentanței Comisiei Europene în Lituania, susține că țara baltică a fost printre primele state care au tras semnalul de alarmă la Bruxelles privind dezinformarea care vine de la Kremlin. „Lituania a fost unul dintre cele mai vocale state membre când a venit vorba de amenințările și riscurile legate de dezinformarea provenită din Rusia și cred că autoritățile lituaniene au reușit să pună această chestiune pe agenda Uniunii. Azi, Comisia Europeană are un grup de lucru dedicat interferenței externe și manipulării informaționale, în care experiența lituaniană contează enorm”, menționează Kazlauskaite.

Ea descrie o colaborare strânsă între guvern, presă și instituțiile UE în Lituania. „Forțele armate lituaniene, de exemplu, au un departament de Comunicare Strategică, care se ocupă de combaterea dezinformării. Cancelaria Guvernului coordonează eforturile tuturor instituțiilor lituaniene în această privință. Un alt punct forte al Lituaniei este presa, care acordă o mare atenție combaterii dezinformării. Presa lituaniană este un partener foarte solid în această luptă, iar cele mai mari portaluri online – precum Delfi, LRT, 15min – au unități dedicate în redacții, cu jurnaliști specializați în demontarea miturilor și a narațiunilor false. Și noi, ca Reprezentanță a Comisiei Europene, avem un rol important, reacționăm și demontăm dezinformarea pe rețelele noastre sociale, urmărim conturile care o propagă și raportăm către sediul central al Comisiei Europene”, spune reprezentanta UE în Lituania.

Laimute Pilukaite, șefa secției de raportare politică a Reprezentanței Comisiei, subliniază dificultatea combaterii falsurilor persistente: „Un zvon precum că lituanienii vor ieși la pensie la 72 de ani a fost demontat, dar în motoarele de căutare acest fals rămâne. Trebuie să avem  mare grijă la formularea mesajelor. Odată propagat, un fals trăiește mult.”

Ministere unite împotriva propagandei

Viceministra de externe, Gabija Grigaitė-Daugirdė, descrie colaborarea interinstituțională ca element central în lupta cu dezinformarea. „ În cadrul ministerului nostru avem un departament special care se ocupă de dezinformare și, în plus, a fost creat un departament dedicat și în cadrul Ministerului Apărării. În acest departament de comunicare strategică avem oameni veniți de la Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării – pentru că prima provocare este să înțelegi ce este dezinformarea, să știi ce narațiuni pot fi eficiente și apoi să identifici cele mai bune canale prin care să vii cu o contranarațiune”, spune oficiala.

Un pas important a fost interzicerea posturilor rusești: „ Lituania a fost primul stat membru care a avut posibilitatea, la nivel legislativ național, de a interzice canalele rusești. A fost o provocare majoră să ne asigurăm că avem nu doar instrumente legale, dar și tehnice, pentru a bloca efectiv acoperirea canalelor respective în Lituania. Chiar am avut un proces la Strasbourg, pe care am reușit să-l câștigăm. Acum a devenit model pentru UE”, subliniază Gabija Grigaitė-Daugirdė.

Jurnalismul de investigație: dincolo de articole

Mindaugas Jackevičius, redactor-șef al portalului „LRT.lt”, explică rolul presei în contracararea dezinformării prin exemplul teleradiodifuzorului public: „Avem o echipă de investigație formată din cinci oameni. Publicăm două investigații lunar, axate pe influența rusă în politică, afaceri și societate. Investigăm influența rusă indiferent de forma pe care o ia. Poate fi o campanie masivă de dezinformare, de exemplu – investigăm acea campanie, urmărim fluxul de bani, identificăm persoanele implicate, vedem cum ajung ele acolo. Problema principală în Lituania e fie corupția simplă, fie influența rusă. Dar, de fapt, ele se hrănesc una pe cealaltă.”

LRT are și o platformă de fact-checking – LRT Fakty – și colaborează cu echipe internaționale, inclusiv din R. Moldova, în realizarea unor investigații comune: „Ultima noastră investigație a demonstrat cum Rusia finanțează grupuri care subminează Europa din interior. E un război pe toate fronturile.”

Narațiunile preferate ale Rusiei: Holocaustul și partizanii

Indrė Makaraitytė, șefa echipei de investigații LRT, detaliază tactica propagandistică a Kremlinului: „Rusia atacă rezistența lituaniană din perioada sovietică. Îi prezintă pe partizani drept complici la Holocaust. Este o strategie veche, care exploatează rana antisemitismului latent și creează clivaje sociale”, spune jurnalista.

Și Gabija Grigaitė-Daugirdė, viceministra Afacerilor Externe, spune că narațiunile predilecte ale propagandei rusești țin de istoria Lituaniei. „Kremlinul promovează narațiunea că nu a existat ocupația sovietică a Lituaniei, că nu s-au produs daune în urma ocupației sovietice – toate acele narațiuni legate de Al Doilea Război Mondial”, menționează oficiala de la Externe.

O altă narațiune este cea legată de evenimentele din 13 ianuarie 1991: „E vorba despre data la care armata sovietică a atacat civilii care protestau pașnic pentru independență. Rușii încearcă să rescrie această istorie, susținând că nu armata sovietică a tras în oameni, ci armata lituaniană și-ar fi atacat propriii cetățeni. Această versiune este promovată prin diverse persoane, „agenți de influență”. Ei vor să prezinte evenimentele ca un fel de război civil – ceea ce este complet fals”, punctează Indrė Makaraitytė.

Minoritățile și tinerii – cei mai vulnerabili în fața dezinformării

Gabija Grigaitė-Daugirdė avertizează că tinerii sunt o categorie vulnerabilă: „Pentru cei care au trăit perioada sovietică e ușor de înțeles ce face propaganda. Dar pentru tineri, dacă nu primesc claritate morală și politică în familie, trebuie să intervină educația. Rușii sunt foarte creativi, își adaptează mesajul în funcție de canal și public.”

Un studiu al Centrului de Studii în Geopolitică identifică și alte grupuri vulnerabile: „Minoritatea rusă și poloneză, consumatori ai limbii ruse, sunt mai susceptibili în fața dezinformării. În plus, propaganda amplifică frământări sociale reale – energie, corupție, așteptări nerealiste față de autorități.”

Makaraitytė completează: „Dezinformarea amplifică probleme reale. Uneori, folosesc teme economice – taxe, prețuri – și le transformă în crize fabricate. E o tactică eficientă când publicul e obosit sau frustrat.”

Care sunt soluțiile lituaniene pentru combaterea dezinformării

Pentru Kazlauskaite, lecția de fond rămâne clară: „Dacă nu transmitem noi mesaje pozitive, corecte și bazate pe fapte, acel spațiu devine vulnerabil. Ne străduim să ocupăm spațiul public înaintea dezinformării. Pre-bunking-ul (prevenirea răspândirii dezinformării prin informare din timp, n.r.) devine la fel de important ca debunking-ul (demontarea informațiilor false prin prezentarea faptelor și dovezilor corecte, n.r.).”

Laimute Pilukaite, de la Reprezentanța CE, menționează că într-un efort civic fără precedent, Lituania are o rețea de „elfi” în opoziție cu „trollii” – voluntari care urmăresc, documentează și contracarează narațiunile false pe rețelele sociale. Sunt activi pe Facebook, YouTube, Telegram și contribuie discret, dar eficient, la igiena informațională a spațiului public.

„Lucrăm ca într-un puzzle. Fiecare instituție și actor are rolul său. Împreună, formăm un scut informațional”, conchide Laimute Pilukaite.