Principală  —  RECOMANDAT   —   Corala Mitropoliei Basarabiei a colindat…

Corala Mitropoliei Basarabiei a colindat la Președinție

În ajun de Crăciun, Corala academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei a adus bucurie și lumină la Președinția R. Moldova. Cu binecuvântarea ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, membrii Coralei au străbătut drumul colindelor pentru a vesti Nașterea Domnului.

Într-o atmosferă plină de reverență și căldură, membrii coralei au împărtășit bucuria sărbătorii și au transmis urări de un An Nou plin de belșug, pace și binecuvântări, întregii echipe prezidențiale.

Corala Mitropoliei Basarabiei este un adevărat ambasador al muzicii ecleziastice și patriotice în Basarabia, aducând în inimile ascultătorilor emoția și profunzimea colindelor tradiționale românești, se spune ântr-un comunicat de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Ghidați de fondatorul Coralei, părintele arhidiacon Maxim Sturza, sub conducerea talentatului dirijor și profesor Anton Dumbrava, Corala este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate formații corale din Basarabia, care a străbătut scenele muzicale atât în Țară, cât și peste hotare, răspândind mesajul evanghelic și cel patriotic.

Repertoriul interpretat la Președinție a inclus o suită de colinde tradiționale românești, adunate din diverse regiuni ale României, aducând astfel în centrul evenimentului nu doar cântece, ci și bogăția culturală și tradiția ancestrala a colindului.

Această prezență deosebită a Coralei academice „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei la Președinția Republicii Moldova a fost o binecuvântare pentru eveniment și a adus un strop de lumină și sfințenie în atmosfera sărbătorii, dăruind tuturor prezenți o experiență memorabilă în această perioadă festivă.