Copiii din familiile de refugiați din Ucraina, dar și copiii din familii social vulnerabile din țara noastră, vor primi foi de odihnă în taberele de vară
Copiii din familii defavorizate, din țara noastră, vor primi foi pentru taberele de odihnă, pe timpul verii. La fel și copiii familiilor de refugiați din Ucraina. Anunțul a fost făcut de șefa Direcției politici în domeniile învățământ general și învățare pe tot parcursul vieții, Marcelina Baleca, în cadrul emisiunii „Fii Sănătos” de la postul de televiziune JurnalTV.md.
În cadrul emisiunii, șefa Direcției politici în domeniile învățământ general și învățare pe tot parcursul vieții, Marcelina Baleca, a vorbit despre siguranța și activitățile copiilor pe parcursul verii.
Aceasta a afirmat că pentru odihna copiilor, din această vară, „Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a conlucrat cu organele locale de specialitate în domeniul învățământului, cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Ministerul Sănătății, Ministerul de Interne, directorii de tabere și alții“.
„La moment noi avem 97 de tabere, la nivel de țară, care sunt pregătite pentru acest sezon estival, dintre care 39 sunt tabere de odihnă, iar 58 sunt tabere cu sejur de zi”, a declarat Marcelina Baleca.
Aceasta a mai spus că în ceea ce ține de asigurarea securității copiilor în timpul odihnei la tabere, aceștia vor fi implicați constant în activități educaționale și vor fi în vizorul pedagogilor din tabere.
„Mai avem și conlucrări la nivel de țară cu diferiți parteneri externi, de exemplu „We World”, care ne ajută să finanțăm anumite foi pentru tabere. Noi avem 1225 de foi de odihnă finanțate de organizația „We World”, 60% dintre acestea vor fi oferite copiilor familiilor refugiate din Ucraina, iar 40% – copiilor din familii social vulnerabile din Moldova”, a declarat Marcelina Baleca, șefa direcției politici în domeniile învățământ general și învățare pe tot parcursul vieții.