Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   ANSP, despre miturile și informațiile…

ANSP, despre miturile și informațiile false legate de tehnologia 5G, de inexistența COVID-19 și mituirea familiilor pentru falsificarea certificatelor de deces a rudelor infectate

Agenția Națională pentru Sănătătate Publică susține că odată cu relaxarea restricțiilor și circulația intensă a populației, deseori se observă ignorarea măsurilor de protecție și prevenire a transmiterii infecției COVID – 19, precum evitarea aglomerațiilor, purtarea măștilor în locurile publice, păstrarea distanței fizice, cât și alte măsuri epidemiologice.

Valul informațional despre teoriile conspirative și falsurile referitoare la infecția COVID – 19 care au inundat mass-media și platformele online, care, deși s-au redus din intensitate, au creat un mediu informațional haotic – unul care nu numai că subminează eficiența măsurilor de sănătate publică, ci și conduce la discriminare, confuzie, frică și, foarte probabil, prejudicii sociale pe termen lung. Cei care neagă gravitatea bolii și susțin teoriile conspirației sunt destul de vocali și influențează o parte a populației. 

Pentru a evita răspândirea informațiilor false despre COVID – 19, ANSP atenționează populația să fie precaută la următoarele indicii:

  • denumirea site-ului care mediatizează știri false este dubioasă și necunoscută, cu o denumire îndoielnică;
  • pentru a atrage atenția cititorilor este accentuat cu majusculă cuvântul cheie din titlu;
  • știrea nu este citată de vre-o sursă oficială și nicio instituție media credibilă nu a preluat informațiile date;
  • deseori pentru a deschide conținutul, se solicită distribuirea ei prin rețelele de socializare.

NB: Pentru a vă proteja de falsuri și manipulări mediatice despre infecția COVID – 19, accesați portalul  www.stopfals.md și sursele oficiale www.msmps.mdwww.ansp.mdwww.who.intwww.ecdc.europa.eu

FALS: Nu există niciun virus ce provoacă COVID, oamenii se îmbolnăvesc și decedează de alte boli: cancer, diabet, infarct. 

REALITATE: Din păcate, pandemia provocată de noul tip de coronavirus SARS- CoV-2, ce provoacă infecția COVID – 19, este o realitate care a afectat aproape 15 milioane de oameni din toată lumea și a curmat viața la peste 600 mii de oameni. Este deja demonstrat faptul că persoanele cele mai vulnerabile de a face complicații și a deceda din cauza lor sunt persoanele în vârstă, persoanele ce suferă de boli cronice (cardiovasculare, diabet, boli de rinichi, cancer, etc.). Virusul SARS-Cov-2 afectează nu doar plămânii, dar și alte organe ce complică foarte mult evoluția bolii și duce la decese premature.

FALS: Autoritățile falsifică datele statistice și personalul medical a mituit familii pentru ca în certificatul de deces al rudelor să fie indicat COVID – 19 drept cauză a morții.

REALITATE: Zilnic se raportează, inclusiv și organizațiilor internaționale, numărul de cazuri noi diagnosticate de laborator și numărul celor decedați, care la fel sunt confirmate prin teste de laborator la prezența infecției COVID – 19. Nicio persoană căreia i se fac teste repetate pentru a verifica eficacitatea tratamentului nu este raportată ca fiind pozitivă, mai mult decât o singură dată, atunci când i s-a stabilit diagnosticul de infecția COVID – 19.

Cu referire la cauza de deces de COVID – 19: de menționat că, în Republica Moldova, nu este niciun caz documentat care ar confirma că familiile sunt mituite pentru falsificarea certificatelor de deces a rudelor care au decedat din altă cauză. În primul rând, un deces de COVID – 19 trebuie să fie documentat de un rezultat de laborator pozitiv și de fapt, nu se cere acordul familiei pentru stabilirea cauzei de deces a rudelor – asta o fac doar specialiștii.

FALS: Purtarea îndelungată a măștilor poate provoca intoxicație cu bioxid de carbon și lipsă de oxigen.

REALITATE: Utilizarea îndelungată a măștilor de protecție poate fi incomodă și ineficientă, deoarece se reduce nivelul de protecție, dacă este umezită sau atinsă frecvent cu mâinile murdare. Cu toate acestea, nu duce la intoxicație cu CO2 și nici deficit de oxigen. Important este că în timp ce purtați o mască de protecție, asigurați-vă să acopere gura și nasul și că este corect ajustată pe față, pentru a vă permite sa fiți protejați și să respirați normal. Nu reutilizați o mască de unică folosință și schimbați-o întotdeauna imediat ce s-a umezit.

FALS: Tehnologia 5G facilitează transmiterea virusului ce cauzează infecția COVID-19. 

REALITATE: Asemenea declarații aberante și fără temei sporesc riscul de a perturba opinia publică și a crește scepticismul populației față de acțiunile autorităților de a reduce riscul de transmitere a infecției COVID – 19. Lansarea rețelelor 5G este subiect de teorii conspiraționiste de ani buni deja, cu afirmații complet nefondate, precum că ar provoca afecțiuni mintale sau cancer. Odată cu noul coronavirus, conspiraționiștii s-au adaptat rapid ca să combine și COVID-19 în aceste teorii nefondate.

Adevărul este că tehnologiile 5G NU facilitează răspândirea infecției COVID – 19. Coronavirusul ce provoacă COVID-19 este răspândit prin picături respiratorii atunci când o persoană infectată tușește, strănută sau vorbește. Oamenii pot fi, de asemenea, infectați atingând o suprafață contaminată și apoi ochii, gura sau nasul.

FALS: Expunerea la soare sau la temperaturi mai mari de 25 0C împiedică răspândirea infecției COVID-19.

REALITATE: Te poți infecta cu noul coronavirus indiferent de cât de cald este afară sau dacă te expui la soare sau nu. În țările cu temperaturi ridicate se atestă cazuri de COVID-19, inclusiv în Republica Moldova, pe vreme caniculară se depistează destul de multe cazuri de infecție. Da, coronavirusul este sensibil la razele ultraviolet, dar infecția va continua să se răspândească dacă nu sunt respectate măsurile de protecție. Pentru a vă proteja, asigurați-vă că ați luat toate măsurile de igienă, păstrați distanța socială, purtați masca de protecție în locurile aglomerate și evitați să vă atingeți ochii, gura și nasul cu mâinile murdare.

FALS: Consumul de băuturi alcoolice poate reduce riscul de infectare cu noul tip de coronavirus.

REALITATE: Consumul de alcool nu sporește capacitățile organismului de a rezista infecției cu COVID – 19 și nu tratează boala. Ba dimpotrivă, consumul nociv de alcool dăunează sănătății și prezintă un factor important de risc pentru agravarea bolilor cronice preexistente și în caz de infectare cu COVID – 19, boala decurge mai grav. Soluțiile ce conțin alcool sunt recomandate doar pentru uz extern, pentru dezinfectarea mâinilor și a suprafețelor contaminate.

NB: Pentru a vă informa corect despre infecția COVID – 19, accesați următoarele surse oficiale www.msmps.mdwww.ansp.mdwww.who.intwww.ecdc.europa.eu