Comisara europeană, Marta Kos, va efectua o vizită în R. Moldova. Aceasta va avea un discurs în plenul Parlamentului
Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, se va afla într-o vizită oficială în R. Moldova, anunță președintele Parlamentului, Igor Grosu. În cadrul vizitei, Comisara va avea participa la ședința Legislativului, unde va ține un discurs în fața deputaților.
„Luni se convoacă sesiunea Parlamentului. La ora 14:00, comisara europeană Marta Kos va veni în Parlament, unde va ține un discurs în fața deputaților.
De asemenea, vom afla mai multe despre foaia de parcurs și despre următoarele angajamente pe care trebuie să ni le asumăm pentru a respecta calendarul și a îndeplini totul la timp în procesul de integrare”, a declarat Igor Grosu.
Ultima vizită în R. Moldova al comisarei europene a fost efectuată în perioada 4-6 iunie, unde a întâlnit cu președinta Maia Sandu, dar și cu primarii din mai multe regiuni ale țării.
R. Moldova ar putea închide provizoriu 25 dintre cele 33 de capitole de negociere cu Uniunea Europeană până la sfârșitul anului 2027. Calendarul este inclus în foaia de parcurs pentru R. Moldova, publicată miercuri, 4 noiembrie, de Comisia Europeană, în cadrul pachetului de extindere. Potrivit Biroului pentru Integrare Europeană, nouă capitole ar urma să fie închise provizoriu în prima jumătate a anului 2027, iar alte 16 – în a doua jumătate.
„De nenumărate dăți, poporul moldovean a luat o decizie clară în privința viitorului lui european. Guvernul s-a angajat să lucreze în această direcție cu o determinare admirabilă și a avansat semnificat pe calea aderării, în ciuda amenințărilor continue hibride de destabilizare a țării (…). Deși deschiderea celor patru clustere marchează o realizare semnificativă, mai este multă muncă de făcut în continuare. În mod deosebit dacă luăm în considerare planul ambițios al Moldovei de a încheia provizoriu negocierile de aderare până în 2028, în caz că va menține ritmul accelerat de reforme (…)”, a afirmat Marta Kos.
Biroului pentru Integrare Europeană precizează că această planificare oferă autorităților o direcție de lucru și stabilește priorități, responsabilități și termene pentru fiecare semestru al anului viitor. Obiectivele urmează să fie incluse în următoarea actualizare a Programului național de aderare la Uniunea Europeană, la care lucrează în prezent instituțiile statului.
„Această propunere de calendar pentru 2027 ne oferă o direcție clară de lucru pentru închiderea a peste ⅔ din capitole în anul care vine”, a declarat vicepremiera pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.
Potrivit instituției, pentru cetățeni și mediul de afaceri, avansarea negocierilor ar urma să se reflecte în servicii mai bune, reguli mai clare și mai multă încredere în instituții.