Cod galben de caniculă: „Temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33 de grade și mai mult”

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod galben de caniculă pentru ziua de 14 iulie. Codul este valabil pentru sudul și centrul țării, conform hărții oficiale emise de SHS.
Potrivit meteorologilor, în zonele vizate, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +33°C și mai mult.
Codul galben de caniculă este valabil pentru ziua de 14 iulie 2025, începând cu ora 08:10.

Iată ce recomandă Ministerul Sănătății pe timp de caniculă:
- Evitați expunerea la soare între orele 11:00 – 18:00; purtați pălărie sau basma, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise, preferabil cu mâneci;
- Evitați activitățile fizice în aer liber care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc.);
- Nu lăsați copiii în mașină nici pentru câteva minute – un timp scurt de aflare într-o mașină staționată sub soare canicular poate avea efect mortal;
- Aveți mare grijă de copii, vârstnici, persoane cu boli cronice, în special cardiace, sau cu dizabilități;
- Consumați lichide suficiente (minimum 2 litri pe zi), porționat, la fiecare jumătate de oră, fără a aștepta senzația de sete;
- Consumați fructe şi legume proaspete (pepene galben, pepene roșu, castraveți, roșii etc.) care conțin o cantitate mare de apă;
- Faceți dușuri cu apă ușor caldă, fără a vă șterge;
- Nu consumați alcool, inclusiv bere, deoarece sporește deshidratarea;
- Nu consumați cafea și nici băuturi cu conținut ridicat de cofeină sau zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase), deoarece au efect diuretic și duc la deshidratare;
Referitor la măsurile necesare pentru locuințe, se recomandă:
- Închideți ferestrele expuse la soare în orele de caniculă, acoperiți-le cu jaluzele și/sau draperii;
- Reglați climatizatorul, astfel încât temperatura din încăpere să fie cu 5 grade mai mică decât cea de afară;
- Nu utilizați ventilatoarele dacă temperatura aerului depășește 32 de grade Celsius;
- Igienizați zilnic locuința și aerisiți frecvent încăperile;
- Deconectați sau reduceți intensitatea luminii artificiale şi deconectați de la rețea aparatele electrocasnice de care nu aveți strictă nevoie.