Principală  —  Blog  —  Cititorul de gardă   —   Cititorul de Gardă/ Nevăzătorii nevăzuți,…

Cititorul de Gardă Nevăzătorii nevăzuți, trimiși să învețe acasă


Vă scriu în legătură cu Decizia Guvernului din 21.12.2023 privind închiderea a șase școli de tip internat. Potrivit unor surse media, ați declarat că, în consecință, „copiilor le va „fi mai bine acasă”, în sânul familiei”. Așa începe scrisoarea semnată de Valentin Begu și adresată ministrului Educației, Dan Perciun.

Valentin Begu este fratele unei persoane nevăzătoare. „Sora mea are 30 de ani, lucrează, este activă social, știe a scrie și a citi în alfabetul Braille pentru nevăzători, oferă mai multe interviuri la radio și televiziune, iar activitatea socială pe care o desfășoară se datorează în mare parte faptului că a studiat 9 clase la Școala internat pentru nevăzători și slabvăzători din Bălți. Ar fi vrut sa aibă o altă viață, însă este recunoscătoare sorții că a studiat acolo. Acum abia mai are câțiva prieteni, și toți sunt foști colegi de la școala-internat”, scrie Valentin Begu în adresarea sa expediată pe numele ministrului Dan Perciun.

Autorul scrisorii precizează că școala din Bălți a fost închisă în septembrie 2023, cauza reală fiind faptul că Comisiile Psihopedagogice de la Minister nu mai dădeau recomandări copiilor nevăzători și slab văzători ca să frecventeze acea școală, care astfel a avut tot mai puțini copii înscriși la studii în ultimii ani. Acesta amintește că s-a și vehiculat faptul că mai mulți părinți nu vor să dea copiii la școală din cauza că își vor pierde pensiile de însoțitor (fiind un compromis dur al sărăciei), totuși așa cazuri sunt mai puține decât copii și părinți care ar dori să studieze,

Sute, poate mii de copii nevăzători și slabvăzători, stau acasă cu cineva dintre membriii familiei, fără a beneficia de drept elementar la studii, stipulat în Constituție. Art. 51 spune că „persoanele cu dizabilități beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţămțnt, de instruire şi de integrare socială”.

„Unde e protecția în cazul familiilor în care cresc copii nevăzători? Membrii familiilor acestor copii NU ȘTIU alfabetul Braille, ca să-și ajute copiii, deci, sute și mii de persoane sunt private de dreptul de a învăța să scrie și să citească, ca sa nu mai vorbesc de incluziunea socială a acestora, prevăzută de tot cumulul de drepturi specificate în Legea Nr. 60 din 30-03-2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi și alte acte normative care din păcate sunt doar pe hârtie”, scrie Valentin Benu, precizând că decizia frespectivă oricum va fi revizuită, deoarece, odată cu începerea negocierilor de aderare la UE, persoanele cu dizabilități vor beneficia de o protecție mult mai mare și de drepturi mult mai largi decât le oferă legislația R. Moldova.

„În acest sens, e imposibil ca într-o țară UE să nu existe cel puțin o școală permanentă și pentru nevăzători! Dacă persoanele cu alte tipuri de dizabilități mai pot fi incluse social în școli obișnuite, anumite categorii speciale, cum sunt nevazatorii, au nevoie de condiții speciale”, explică autorul scrisorii, sugerând cîă, în cazul în care nu sunt fonduri pentru întreținerea unui internat atât de mare ca cel din Bălți, ar trebui identificată o alternativă. „E ușor să distrugi, să închizi școli, însă nu aceasta e calea corectă”, spune semnatarul scrisorii.

Acesta amintește că, la Chișinău, ar funcționa o instituție de învățământ destinată copiilor cu dizabilități (de la slab văzători la cei cu sindromul Down), dar acolo pot frecventa doar cei din Chișinău, deoarece instituția nu dispune deun cămin pentru a găzdui copiii din toată republica.

„Și atunci ce facem cu ceilalți? Îi neglijăm? Avem duble standarde? Sau vă este indiferent de ei? Ce să facă cei care se află la o vârstă când trebuie să interacționeze cu semenii, să se dezvolte, dar lor li se spune: „stai acasă că așa îți va fi mai bine”. Ce credeți că simt acum sute / mii de copii și părinți?”, îl întreabă Valentin Benu pe ministrul Educației, Dan Perciun, urându-i, la sfârșit de an, sănătate și prosperitate și ca să nu ajungă nicicând în situația în care să i se spună ca tot restul vieții „să stea acasă”!

Cabinetul de miniștri a aprobat o decizie de lichidare a șase școli de tip internat pentru copii, la propunerea Ministerului Educației. Motivația oficială a acestei decizii fiind convingerea că reintegrarea copiilor în familiile lor va aduce mai multe beneficii.