Principală  —  Blog  —  Cititorul de gardă   —   CITITORUL DE GARDĂ/Cine trage de…

CITITORUL DE GARDĂ/Cine trage de firul unui posibil conflict interetnic?

Sursa foto: apostrophe.ua

Vă scrie Mitrofan Scurtu, din Chișinău. Urmăresc de la o parte cum reacționează diferite forțe politice în legătură cu adoptarea de către Legislativ a legii care interzice simbolurile invaziei rusești „V”, „Z”, dar și cunoscuta panglică „Sf. Gheorghe”.

Deși legea a fost deja promulgată de șefa statului, deci, nu mai poate fi contestată, reprezentanți ai opoziției pro-ruse nu recunosc valabilitatea acesteia și își cheamă simpatizanții să prindă panglica buclucașă în piept și să iasă la defilare prin Chișinău în ziua de 9 mai. De ce au nevoie ei de defilare acum, când e atâta jale în lumea asta? Ce vor să demonstreze sub flamura bicoloră negru-oranj? De ce încearcă să mobilizeze la proteste lumea rusă, dar și cele mai agresive voci din stânga Nistrului?

Eu am 75 de ani împliniți și am văzut multe și de toate în viața mea. Astfel, îmi permit să afirm că ei nu vor nimic altceva decât să facă zâzanie în societate, pentru a destabiliza situația și, în condiții de confuzie, ostilitate și buimăceală, să apară ei în prim plan ca salvatori unici ai păcii interetnice de la noi.

Mă tot gândesc ce ar trebui să facem ca acest plan nerușinat al lor să eșueze. Cum ar trebui să reacționăm la toate amenințările legate de deconectarea de la gazele rusești, de criza economică, de posibile lipsuri? Nu e simplu, pentru că ei sunt mulți, dezinformați, înrăiți din cauza pierderilor politice, aș vrea să cred că acestea sunt irecuperabile, pe care le-au suportat în ultimul timp.

Aș vedea câteva soluții ale acestor probleme. În primul rând, oamenii de bună credință să nu uite că vin luminatele sărbători pascale, în care nimeni nu ar trebui să dea frâu liber răutăților. E un prilej să ne vedem cu familiile, după doi ani de pandemie și de interdicții. Gândiți-vă la cei dragi, încercați să le faceți niște mici sau mari bucurii și asta vă poate menține spiritul de bine.

Altă soluție ar fi ca mass-media să trateze subiectele cu mult bun simț, cu argumente, să nu decadă la nivelul presei agresive, mincinoase, manipulatoare. Sunt atâtea subiecte de relatat, pentru a informa societatea corect și cu bunăvoință!

Cea de-a treia soluție în care am încredere că ar ajuta e ca și copiii plecați peste hotare să le explice părinților rămași aici că nimeni nu atentează la memoria despre timpurile trăite de ei, pur și simplu, a venit timpul să pledăm pentru pace, cu toate mijloacele de care dispunem.

Paște fericit tuturor!