Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Câștigătorii legalizării canabisului în Germania…

Câștigătorii legalizării canabisului în Germania (DW)

Sursa: Robin Utrecht/picture alliance

Germania este la un pas de a legaliza fumatul de iarbă. Deși nu este clar când va intra în vigoare, noua lege va aduce bani frumoși unora. Însă există și perdanți, relatează Deutsche Welle (DW).

Dirk Rehahn ezită deocamdată să deschidă sticla de șampanie. „Încă nu îmi vine să mă bucur cu adevărat”, spune antreprenorul. El are totuși motive de bucurie, de vreme ce numărul de accesări ale celor două site-uri ale sale a crescut semnificativ începând din 24 februarie 2024, când Bundestagul a adoptat proiectul de lege al guvernului federal „privind utilizarea controlată a canabisului”.

Conform proiectului de lege, fiecare adult va avea voie să cultive trei plante de iarbă acasă, să depoziteze 50 de grame de canabis și să aibă asupra sa până la 25 de grame. 

Legea ar urma să intre în vigoare în aprilie, dar presa germană citează surse din guvernul federal potrivit cărora demersul ar putea dura ceva mai mult. Rehahn, deși încă prudent, va fi unul dintre câștigătorii noii legi, mai ales dacă ea este pusă în aplicare în forma actuală.

Dacă lucrurile decurg conform planului său, canabisul va deveni un stimulent la 1 aprilie. Ministrul federal al sănătății Karl Lauterbach mai trebuie să treacă legea și prin Bundesrat (camera superioară a Parlamentului). Sursa: Kay Nietfeld/dpa/picture alliance

Rehahn vinde tot ceea ce are legătură cu cultivarea ierbii. S-ar putea spune că deține o adevărată tehnologie de seră și articole de grădinărit. Cele mai vândute produse ale sale sunt așa-numitele kituri de cultivare gata făcute – corturi de mărimea unui frigider cu lămpi, sisteme de ventilație și tehnologie de măsurare. Cel mai ieftin costă puțin peste 500 de euro, iar cel mai scump aproape 1.500 de euro. Toate produsele sunt în prezent pe stoc. „Oamenii își pierd teama de a cultiva singuri canabisul”, spune Rehahn într-un interviu acordat DW.

Cultivarea canabisului este în plină expansiune

El însuși a făcut deja doi ani de pușcărie pentru complicitate la cultivarea canabisului. În 2011 s-a gândit să deschidă o afacere în comerț. De atunci nu a mai vorbit decât despre ardei iute, roșii și varză. Acum așteaptă cu nerăbdare să „poată da sfaturi normale”, spune Rehahn. Cu patru angajați permanenți, cele două magazine ale sale, „Drehandel” și „Dirks Growshop”, au generat anul trecut o cifră de afaceri de două milioane de euro. În acest an, el se așteaptă să facă trei-patru milioane.

Dirk Rehahn ar putea beneficia de pe urma legalizării canabisului. Sursa: Dirk Rehan

Starea de spirit este pozitivă și în rândul altor furnizori din așa-numita industrie de cultivare. Fie că este vorba de vânzătorul austriac de semințe de canabis, Seeds 24, sau de retailerul Growmark din Hamburg, toți avertizează asupra unor termene de livrare mai lungi. Magazinul online Grow Guru precizează: „În acest moment, toate magazinele și furnizorii sunt copleșiți de cerere”. 

Marea afacere cu fumătorii recreaționali nu s-a materializat

Însă nu toată lumea din industrie are motive de sărbătoare. Jucătorii care se bazau pe o legalizare mai generoasă sunt dezamăgiți că nu vor exista magazine specializate care să vândă canabis. Importatorii, distribuitorii, operatorii de magazine, cu toții trebuie să caute noi modele de afaceri. Conform legii propuse de ministrul sănătății, Karl Lauterbach, canabisul pentru distracție trebuie să fie cultivat acasă, ori să fie consumat în așa-numitele „asociații de cultivare necomerciale” – cunoscute și sub numele de cluburi sociale de canabis.

„Din fericire, modelul nostru de afaceri nu a fost niciodată conceput pentru legalizare”, spune directorul general al Cantourage, Philip Schetter. Compania lui este specializată în importul și prelucrarea canabisului medicinal. În Londra aceasta operează o clinică specializată în canabis. Potrivit propriilor declarații, pentru compania cu sediul la Berlin lucrează 50 de angajați în Germania și 25 în Marea Britanie.

Philip Schetter vede un mare potențial pe piața canabisului medicinal. Sursa: Cantourage

Cantourage a intrat la bursă la sfârșitul anului 2022. De atunci, prețul acțiunilor s-a înjumătățit. Cantourage are probleme similare cu multe alte companii din industrie. Pur și simplu nu poate da marea lovitură. „Spre deosebire de alte companii din industrie, noi avem o creștere puternică și cel puțin nu pierdem bani”, spune Schetter. Potrivit companiei, cifra de afaceri în primele nouă luni ale anului 2023 s-a ridicat la 17 milioane de euro.

Neavând instalații de producție interne costisitoare, costurile de funcționare sunt controlabile, spune Schetter într-un interviu acordat DW. El vede cel mai mare potențial în reclasificarea canabisului.

Canabisul medical a ajuns vector de profit

Schimbarea legii înseamnă că, în curând, canabisul medicinal nu va mai fi clasificat ca stupefiant și astfel devine mult mai ușor de prescris. „Companiile care se ocupă deja de canabisul medical vor beneficia în mod disproporționat de acest lucru”, spune Finn Hänsel, fondator și director general al Sanity Group.

Compania sa a renunțat deja la unele domenii și a concediat angajați în cursul procesului lent de legalizare. Cu toate acestea, el își menține angajamentul față de piața medicală. „Am sperat mai mult în general, dar există încă mult potențial pe piața farmaceutică”, a declarat Hänsel într-un interviu acordat DW. 

În Germania există în prezent puțin sub 200 000 de pacienți care primesc canabis, dar această piață ar putea continua să crească. Cifra de afaceri totală a industriei este de 200 de milioane de euro și împărțită între mai multe companii.

Nimic nu funcționează în această industrie fără putere de rezistență

Totuși o ușiță către afacerile cu canabis recreațional rămâne deschisă pentru companii. Pe termen mediu, statul vrea să autorizeze și „lanțuri comerciale de aprovizionare” în anumite districte și orașe. Așa-numitele proiecte-model din Berlin, Köln sau din alte părți ar putea apoi să aducă milioane suplimentare în visteria statului prin intermediul magazinelor specializate. Detaliile proiectelor pilot vor fi anunțate în vară. Cine vrea să rămână pe piață, va avea nevoie de multă putere de rezistență.

Acesta nu este deocamdată cazul retailerului online Dirk Rehahn, căruia i se aplică aceleași reguli precum căutătorilor de aur – cel care vinde lopețile și sitele are cele mai mari șanse de a face un profit bun. El spune nu vrea să se concentreze total asupra unui singur aspect, căci industria canabisului este dinamică. Poate că alte modele de afaceri ar putea avea mai mult succes pe termen mediu. „Micile magazine ecologice pionierești din centrele orașelor au fost aproape toate înlocuite de marile lanțuri. Ni s-ar putea întâmpla și nouă la fel”.