Calea Ferată va primi sprijin financiar pentru întreținerea și modernizarea infrastructurii

Anual, de la bugetul de stat vor fi alocate resurse financiare pentru modernizarea rețelei feroviare din R. Moldova. În acest scop, Guvernul a fost aprobat Contractul multianual pentru administrarea infrastructurii feroviare, în cadrul ședinței de miercuri, 7 mai.
Scopul este de a îmbunătăți gestionarea infrastructurii feroviare și de a institui un mecanism stabil de cofinanțare bugetară a lucrărilor de întreținere și modernizare a rețelei feroviare din R. Moldova.
„Implementarea Contractului multianual va asigura condițiile necesare pentru creșterea siguranței și vitezei trenurilor, sporirea competitivității transportului feroviar, precum și reducerea uzurii drumurilor, prin transferul traficului de mărfuri de la camioane la trenuri, se explică într-un comunicat al Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Banii vor fi alocați pentru lucrări de reparație, întreținere și dezvoltare a infrastructurii feroviare. Suma exactă va fi stabilită la momentul semnării documentului.
Contractul va avea o durată între 3 și 5 ani și va include mecanisme clare de monitorizare a lucrărilor realizate, astfel încât banii publici să fie folosiți cu responsabilitate.
Situația la Calea Ferată a Moldovei a început să se agraveze după luna august 2022, când a scăzut tranzitul din Ucraina, odată cu redeschiderea portului de la Odesa. Tot de atunci, feroviarii au început să-și primească salariile cu întârziere de câteva luni. Pierderile estimative ale întreprinderii au constituit peste 180 de milioane de lei.
Anterior, Calea Ferată din Moldova a anunțat că va stopa circulația trenurilor suburbane „din cauza situației financiare dificile”. Întreprinderea de stat a anulat patru curse.
Potrivit Federației Sindicale a Feroviarilor din R. Moldova, datoriile salariale pentru cei aproape 5000 de angajați ai Căii Ferate din Moldova (CFM) depășesc 191 de milioane de lei. Trenurile întâmpină dificultăți tot mai mari din cauza lipsei de motorină și a problemelor logistice, iar lipsa de finanțare amenință întregul sistem feroviar, atenționează angajații CFM.