Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Bursa KAS Sur-Place 2026, oferită…

Bursa KAS Sur-Place 2026, oferită studenților din anul I și II, care îmbină studiile cu implicarea civică și/sau politică, a fost lansată

Sursa: kas.de

Konrad-Adenauer-Stiftung, sucursala din R. Moldova, lansează concursul pentru Programul de burse KAS Sur-Place 2026, destinat studenților care îmbină performanțele academice solide cu implicarea civică și/sau politică. 

Programul de burse KAS Sur-Place oferă tinerilor șansa de a beneficia de sprijin financiar, de mentorat și de un program educațional adaptat, care să le permită să se concentreze pe studii, dar și să se dezvolte personal și profesional. Programul urmărește să formeze tineri activi în  societate, capabili să contribuie la consolidarea democrației și să-și continue implicarea civică. 

Programul se adresează studenților din anul I sau II, ciclul de licență, înmatriculați la universitățile din R. Moldova. Candidații trebuie să aibă rezultate academice foarte bune, să fie implicați activ în viața socială și/sau politică, să împărtășească valorile Fundației și să aspire la o carieră în  serviciul public, mass-media, societatea civilă, mediul academic sau politic. Totodată, cunoașterea limbii engleze este necesară pentru participarea la evenimente cu vorbitori internaționali iar participarea la instruirile și evenimentele organizate de Fundație este obligatorie pe toată durata programului. 

Bursa se acordă pentru o perioadă de 12 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă un an. Procesul de selecție se desfășoară în două etape: evaluarea dosarelor și interviul cu candidații selectați. Doar aceștia vor fi contactați prin e-mail. 

Dosarul de aplicare trebuie transmis exclusiv online, prin formularul de înregistrare, până la 30  octombrie 2025. Dosarele incomplete nu vor fi luate în considerare. Documentele necesare includ:

  • CV în limba engleză;
  • copie a documentului care confirmă statutul de student (anul I sau II,  ciclul licență);
  • scrisoare de motivație în limba engleză (1–2 pagini);
  • copia scanată a diplomei de  bacalaureat și a anexei cu note;
  • copia scanată a documentului care atestă rezultatele academice universitare (cu excepția studenților din anul I);
  • precum și două recomandări: una din partea unui profesor al cărui curs a fost absolvit și una din partea unei persoane sau organizații care poate confirma implicarea civică, politică etc. 

Anexele la dosar pot fi transmise doar printr-un cont de Gmail (aici mai multe informații). Alte modalități de expediere nu sunt acceptate. 

„Konrad-Adenauer-Stiftung (KAS) este o fundație politică germană cu peste 100 de birouri în întreaga lume, dedicată promovării democrației liberale, păcii și libertății, relațiilor transatlantice  și a valorilor europene. În R. Moldova, activitatea Fundației se axează pe consolidarea instituțiilor democratice și a statului de drept, sprijinirea parcursului european al țării și  încurajarea implicării civice și formarea unei noi generații de lideri responsabili. Programul de  burse KAS Sur-Place este una dintre inițiativele prin care Fundația investește în formarea unei noi  generații de tineri lideri, implicați și responsabili.”