Principală  —  IMPORTANTE   —   Belgia și Cehia vor spriji…

Belgia și Cehia vor spriji sectorul energetic al R. Moldova

Belgia și Cehia au exprimat deschiderea lor pentru a oferi sprijin în dezvoltarea sectorului energetic și pentru a ajuta R. Moldova la conformitatea cu cerințele de integrare în Uniunea Europeană. Aceste discuții au avut loc în timpul întâlnirilor bilaterale la de-a zecea ediție a Dialogului de la Berlin privind tranziția energetică 2024, anunță Ministerul Energiei. 

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, s-a întâlnit cu Tinne Van Der Straeten, Ministra Energiei din Belgia și a abordat situația din domeniul energetic, conectarea la coridorul vertical, precum și a reiterat importanța programului de eficiență energetică pentru clădirile rezidențiale și atragerii investițiilor în sector. În comunicatul ministerului se arată că printre subiectele abordate a fost și „combaterea narativelor false promovate de propaganda rusă”. 

Întrevederea cu Josef Sikela, Ministrul Industriei și Comerțului din Cehia, s-a axat pe proiecte energetice de succes din Cehia și deschiderea de a oferi sprijin Moldovei.  Cehia se mândrește cu realizări în domeniul mobilității electrice, contorizare inteligentă, energia din hidrogen și nucleară. Pe piața  națională, la distribuția şi furnizarea de gaze și electricitate, operează actualmente un investitor din Republica Cehă – brandul Premier Energy. Ministrul Parlicov a apreciat deschiderea companiei pentru investiții în R. Moldova, totodată invitând, investitorii cehi spre participare la licitația pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile în R. Moldova, care va fi curând lansată.