Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Avionul medical avându-l la bord…

Avionul medical avându-l la bord pe Alexei Navalny a ajuns în Berlin

„Avionul medical avându-l la bord pe Alexei Navalny acum câteva clipe a aterizat în Berlin”, a scris purtătoarea de cuvând a liderului opoziției ruse, Kira Yarmysh, pe rețelele de socializare.

Starea lui Navalny a fost stabilă, atât în ​​timpul zborului, cât și în timpul aterizării„, a declarat ziarului Bild Yaka Bizil, fondatorul ONG-ului Cinema for Peace, care a închiriat avionul sosit la Omsk.

Cu puţin timp înainte, Yarmysh a postat o fotografie cu targa care îl transporta pe Navalny, şi a scris că alături de el se afla soţia acestuia.

Alexei Navalny va fi transportat la spitalul universitar Charité din Berlin, unde un alt reprezentant al opoziţiei ruse, Piotr Verzilov, a fost tratat înaintea lui, transportat tot de ONG-ul Cinema for Peace, care a închiriat avionul sosit la Omsk.

Anatoly Kalinichenko, medicul șef adjunct al spitalului de urgență din Omsk, a anunțat vineri, 21 august, că medicii au fost de acord să-l transporte pe politicianul Alexei Navalny în Germania.

Navalny poate fi transportat astăzi în Germania. Starea pacientului este stabilă și având o solicitare de la rude pentru a permite transportul undeva, la acel moment am luat o decizie că nu ne opunem transferului său la un alt spital”, a spus Kalinichenko.

Negocierile cu privire la transportul lui Alexey au avut rezultat. Există șansele ca acum Navalny să poată fi transportat”, a scris secretara de presă al politicianului, Kira Yarmysh.

În dimineața zilei de joi, 20 august, Alexei Navalny a fost internat de urgență în spitalul din Omsk. Asta după ce i s-a făcut rău în avionul cu care zbura din Tomsk spre Moscova. Purtătoarea sa de cuvânt, Kira Yarmysh, care se afla cu el, spune că cel mai probabil, politicianul a fost otrăvit la îmbarcare când a băut un ceai într-un restaurant al aeroportului din Omsk.