Au fost modificate tarifele parcării supraetajate a Aeroportului Internațional Chișinău. Care vor fi noile taxe
A fost revizuita politica tarifară pentru parcarea din perimetrul Aeroportului Internațional Chișinău (AIC). Anunțul a fost făcut chiar de instiuție, la puțin timp după ce prim-ministrul Dorin Recean a catalogat decizia de a crește prețul parcării drept una „greșită”.
Astfel, potrivit AIC, peste 90% din beneficiari, majoritatea cetățeni ai R.Moldova, vor parca gratuit sau la tariful vechi de 10 lei/ora.
Totodată, aproximativ 93% din automobilele parcate au un timp de staționare de maxim 3 ore. În plus, timpul pentru parcare gratuită crește de la 15 minute la 45 de minute.
Astfel, noile tarife introduse sunt:
- Primele 45 min de parcare vor fi gratuite;
- Primele 3 ore de parcare vor fi la un tarif de 10 MDL ora;
- Pentru următoarele ore, de la 4-10 ore tariful va fi de 20 MDL/ora;
- Pentru primele 1-7 zile tariful va fi de 200 MDL/ziua;
- Pentru a preveni abuzurile, începînd cu ziua 8, tariful va fi de 400 MDL/ziua.
Noile tarife vor intra în vigoare începînd cu ziua de marți, 8 august.
Decizia vine la scurt timp după ce prim-ministrul Dorin Recean a afimat că decizia Aeroportului Internațional Chișinău de a crește prețul parcării este „greșită”. Declarația lui a vinit după ce taxa la parcarea auto a fost dublată.
„Problema mașinilor parcate pe termen lung, care blochează accesul pentru parcarea de scurtă durată pentru familii și pasageri, poate fi rezolvată altfel. Am solicitat revizuirea acestei decizii”, se arată într-o postare pe rețelele de socializare făcută de Recean.
Duminică, 6 august, administratorul interimar al AIC, Constantin Vozian a venit cu explicații privind majorarea taxei, de la 10 lei până la 20 de lei.