Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Atac cu cuțitul într-un tren…

Atac cu cuțitul într-un tren din Marea Britanie. Zece persoane au fost rănite

Sursa: independent.co.uk

Zece persoane au fost rănite, sâmbătă noaptea, 1 noiembrie, în urma unui atac sângeros cu cuțitul într-un tren din Marea Britanie. Doi bărbați au fost arestați, iar ofițerii antiterorism s-au alăturat anchetei, transmit Sky News și BBC, citate de G4Media.

Unul dintre pasageri, Olly Foster, a declarat pentru BBC că inițial a auzit oameni strigând „fugiți, fugiți, e un tip care înjunghie pe toată lumea” și a crezut că ar putea fi o farsă de după Halloween. În câteva minute, oamenii au început să se înghesuie în vagon, iar Foster a observat că mâna lui era „acoperită de sânge”, deoarece „sângele era peste tot pe scaunul” de care se sprijinise.

Nouă dintre răniți au răni care le pun viața în pericol. Poliția a declarat un „incident major” și a precizat că ancheta este susținută de ofițeri antiterorism.

Au intervenit ofițeri înarmați, iar trenul a fost oprit la Huntingdon, unde doi bărbați au fost arestați”, a anunțat Poliția.

Poliția înarmată, paramedicii, ambulanțele aeriene și poliția de transport au fost trimise la trenul care circula între Doncaster și Londra King’s Cross.

Martorii au declarat pentru Sky News că atacul cu cuțitul a început la aproximativ 10 minute după ce trenul a părăsit Peterborough, iar pasagerii au declanșat alarma de urgență.

Unii au povestit că oamenii se călcau în picioare, iar alții se ascundeau în toalete pentru a scăpa. Unul dintre ei a declarat că l-a văzut pe unul dintre atacatori fiind electrocutat cu un pistol Taser de către poliție înainte de a fi arestat.

Un martor ocular care se afla în tren în momentul incidentului spune că pasagerii au fost cuprinși de „panică totală” în timp ce victimele însângerate cereau ajutor.

Prim-ministrul Keir Starmer a declarat că „incidentul îngrozitor” este „extrem de îngrijorător”.

Gândurile mele sunt alături de toate persoanele afectate și mulțumesc serviciilor de urgență pentru intervenția lor”, a scris el pe X.

Ministrul de interne, Shabana Mahmood, a declarat că este „profund întristată” de incident și a îndemnat publicul să „evite comentariile și speculațiile în această etapă incipientă”.