Arbori tăiați ilegal în municipiul Bălți
Un caz de tăiere ilicită a arborilor este investigat de Inspectorii de mediu din Bălți. Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, au fost tăiați 10 arbori, volumul masei lemnoase rezultate constituind 2,456 m³ de lemn de foc. Prejudiciul cauzat spațiilor verzi a fost estimat la 113 400 de lei.
Cazul a fost semnalat printr-un apel telefonic.
În urma examinării, s-a constatat că persoane neidentificate au tăiat 10 arbori, afectați până la gradul de încetare a creșterii: 8 pini, un arbore de soc și un arbore de corcoduș.
„Materialele aferente cazului au fost transmise Inspectoratului de Poliție Bălți pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, identificarea persoanelor responsabile și întreprinderea măsurilor legale”, a precizat Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Instituția subliniază că tăierea ilegală a arborilor în spațiile verzi afectează mediul urban, reduce calitatea aerului și diminuează beneficiile pe care vegetația le oferă comunității.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să sesizeze orice încălcare a legislației de mediu și să contribuie la protejarea spațiilor verzi.