Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Anchetă CNN: Rusia jefuiește aur…

Anchetă CNN: Rusia jefuiește aur din Sudan în încercarea de a rezista în fața sancțiunilor occidentale în contextul războiului din Ucraina

Sursa: CNN/Alex Platt

Reporterii de la publicația americană CNN au realizat o investigație a relației Rusiei cu unul dintre statele de pe continentul african, Sudan.

Jurnaliștii americani au identificat că la câteva zile după ce Moscova și-a lansat războiul sângeros împotriva Ucrainei, un avion rus cu marfă stătea pe o pistă din Khartoum. Conform datelor oficiale, se spunea că aeronava era încărcat cu prăjituri: „Sudanul exportă rar sau mai niciodată, prăjituri”, scriu americanii.

„Acest incident din februarie, relatat de mai multe surse oficiale sudaneze pentru CNN, este unul dintre cel puțin 16 zboruri cunoscute ale aeronavelor rusești de contrabandă cu aur din Sudan, al treilea producător african de metal prețios, în ultimul an și jumătate”.

Mai multe interviuri cu oficiali sudanezi și americani la nivel înalt și numeroase documente analizate de CNN prezintă o imagine a unei scheme rusești elaborate de a jefui bogățiile Sudanului în încercarea de a întări Rusia împotriva sancțiunilor occidentale din ce în ce mai puternice și de a susține efortul de război al Moscovei în Ucraina.

Dovezile sugerează, de asemenea, că Rusia a colaborat cu conducerea militară asediată a Sudanului, permițând miliarde de dolari în aur să ocolească statul sudanez și să priveze țara afectată de sărăcie de sute de milioane de venituri ale statului.

În schimb, Rusia a acordat un puternic sprijin politic și militar conducerii din ce în ce mai nepopulare a Sudanului, în timp ce reprimă violent mișcarea pro-democrație a țării.