Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   America, în tensiune maximă: Joe…

America, în tensiune maximă: Joe Biden, cursă strânsă cu Donald Trump. În patru state încă se numără voturile

Luptă extrem de strânsă în SUA. La mai bine de 24 de ore de la încheierea alegerilor, voturile încă se numără. La acestă oră atât Joe Biden cât şi Donald Trump au posibile scenarii în care ar putea câştiga alegerile prezidenţiale. Totuşi, Biden are mai multe modalităţi de a câştiga şi pare să fie pe un trend ascendent în mai multe state datorită voturilor prin corespondenţă din marile centre urbane. De aici, patru state au rămas să îşi anunţe rezultatele: Nevada, Carolina de Nord, Georgia şi Pennsylvania.

Joe Biden conduce – potrivit proiecțiilor FoxNews, BBC și CNN:

  • Proiecția Fox News: Biden 264 voturi / Trump 214 voturi
  • Proiecția BBC: Biden 243 voturi / Trump 214 voturi
  • Proiecția CNN: Biden 253 voturi / Trump 213 voturi

Pentru a câștiga alegerile, orice candidat are nevoie de minimum 270 de voturi electorale

De aici, patru state au rămas să îşi anunţe rezultatele: Nevada, Carolina de Nord, Georgia şi Pennsylvania.

Scenarii în care Trump câştigă alegerile prezidenţiale:

Pentru ca Trump să găsească cele 53 de voturi electorale de care are nevoie, ar trebui să câştige Pennsylvania, plus toate celelalte trei state, scrie Mediafax.

Dar o proporţie uriaşă din votul prin corespondenţă a rămas de calculat în Philadelphia şi Pittsburgh, centre urbane în care Trump ar putea avea dificultăţi în a menţine avansul obţinut în alte zone ale statului.

Drumul lui Biden spre victorie

Biden are mai multe căi pentru a-şi găsi cele şase voturi electorale rămase. O cale este prin Pennsylvania, care în cazul unei victorii ar aduce 20 de voturi.

Fără Pennsylvania, Biden ar putea câştiga câştigând Nevada, unde a deţinut un avans clar, dar care s-a restrâns. O victorie Biden în oricare din cele două cele mai multe roşii state – Georgia sau Carolina de Nord – i-ar oferi mandatul.

În esenţă Biden trebuie să câştige cel puţin un stat din ultimle patru pentru a obţine matematic mandatul.

Calculele ar putea fi schimbate dacă rezultatele din mai multe state unde Trump a intentat procese sunt modificate.

Joe Biden a devenit candidatul Democrat cu cele mai multe voturi din istorie, înainte chiar de terminarea numărării voturilor, potrivit Politico. El a câștigat deja, până la această oră, 72 milioane de voturi. Precedentul record era deținut de Barack Obama în 2008, cu 69,5 milioane de voturi.

După ce Joe Biden a câștigat două state-cheie din Midwest-ul american,Michigan și Wisconsin, pe măsură ce se numără voturile prin corespondență, a scăzut simțitor diferența pe care Donald Trump o avea cu precădere în Georgia, dar și în Pennsylvania.

Cursa este strânsă și în Nevada (diferența este de doar 0,5 procente în favoarea lui Biden), dar privirile se îndreaptă și spre Arizona, unde Donald Trump pare să recupereze teren.

Susținătorii lui Donald Trump s-au adunat miercuri seara în fața unui centru din Arizona unde încă se mai numără voturi și strigă: „Lăsați-ne să intrăm”, „Numărați voturile” și „Noi îl iubim pe Trump”, relatează The Washington Post.

Observatorii internaţionali ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au criticat aspru miercuri „acuzaţiile nefondate” ale preşedintelui Donald Trump privind fraude în alegerile prezidenţiale din SUA, subliniind că acestea „slăbesc încrederea publicului în instituţiile democratice”, relatează AFP.

Totodată, candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden s-a angajat ca în prima zi a preşedinţiei sale să revină la acordul de la Paris privind clima, din care SUA s-au retras oficial miercuri, relatează AFP.

„Astăzi, administraţia Trump a ieşit oficial din acordul de la Paris privind clima. Şi în exact 77 de zile, o administraţie Biden i se va alătura”, a scris candidatul democrat pe Twitter, referindu-se la data de 20 ianuarie 2021, când viitorul preşedinte îşi va prelua funcţia.

„Odată ce campania s-a încheiat va fi timpul să facem ceea ce am făcut mereu ca americani: Să ne ascultăm unii pe alţii, să ne respectăm, să ne pese de ceilalţi, să ne vindecăm. Ştiu că nu va fi uşor, dar ştiu şi că pentru a face progres trebuie să încetăm să ne tratăm oponenţii ca inamici. Ce ne uneşte ca americani este mai puternic decât ceea ce ne divide. Am fost ales ca democrat, dar voi conduce ca preşedinte american.

Voi munci la fel de greu pentru cei care nu au votat pentru mine, ca pentru cei care nu m-au votat. America a ajuns prea departe, a luptat prea multe bătălii pentru a lăsa acest lucru să se întâmple. Noi, oamenii, nu ne vom preda. Sunt încrezător că nu va fi doar victoria noastră, ci o victorie pentru America şi nu vor fi state albastre sau state roşii cu Statele Unite ale Americii”,
a afirmat candidatul democrat care conduce în rezultatele din colegii. 

La acest scrutin, peste 100 de milioane de americani au votat anticipat din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce înseamnă că o întârziere în numărarea tuturor voturilor este foarte probabilă.