Alexandru Gasnaș, eliberat din funcția de consilier al președintei în domeniul sănătății
Proaspăt numit în funcția de ministru al Sănătății în Guvernul Tofan, Alexandru Gasnaș a fost eliberat din funcția de consilier al președintei Maia Sandu în domeniul sănătății, printr-un decret semnat la 23 iulie 2026, la două zile de la învestirea noului Executiv.
Potrivit decretului, eliberarea din funcție a venit ca urmare a unei cereri de demisie depuse de proaspătul ministru.

Alexandru Gasnaș, noul ministru al Sănătății – fost consilier la Președinție și în Guvernul Recean
Alexandru Gasnaș, noul ministru al Sănătății, fost consilier al președintei Maia Sandu în domeniul sănătății și fost secretar de stat în cadrul instituției, l-a înlocuit pe Emil Ceban. Gasnaș este medic neurolog, conferențiar universitar la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și a condus Departamentul de Neurologie, Boli Interne și Epileptologie al Institutului de Medicină Urgentă. De asemenea, a fost consilier în domeniul sănătății în Cabinetul fostului premier Dorin Recean.
Pentru anul 2025, Alexandru Gasnaș a indicat în declarația de avere venituri salariale în sumă de aproximativ 600 de mii de lei, obținute de la Cancelaria de Stat, Aparatul Președintei R. Moldova, dar și de la USMF „Nicolae Testemițanu”. La capitolul imobile, a declarat un apartament dobândit în 2020 prin donație, cu suprafața de 65 de metri pătrați, cu valoarea indicată de 457 de mii de lei. La fel, în declarație au fost indicate trei conturi bancare, în care deține 624 de mii de lei, 1990 de roni și 7800 de euro.