Principală  —  Ştiri  —  Social   —   A început cea de-a II-a…

A început cea de-a II-a etapă de înscriere a copiilor în clasa I

Din data de 2 iunie a început cea de-a II-a etapă de înscriere a copiilor în clasa I pentru anul de studii 2023-2024 în instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclul I, din municipiul Chișinău, informează Primăria Municipiului Chișinău.

Înscrierea va dura până pe 16 iunie, în instituțiile care nu au suplinit locurile disponibile.

La finele primei etape de înscriere în clasa I în instituțiile de învățământ primar și secundar, ciclul I din municipiul Chișinău au fost înscriși 4583 de copii:

  • 3724 – elevi înscriși în instituție cu instruire în limba română
  • 859 – elevi înscriși în instituție cu instruire în limba rusă

Pentru etapa a II-a de înscriere a copiilor în clasa I au rămas 5070 locuri disponibile. Rezultatele înscrierii după etapa a II-a vor fi afișate pe data 19 iunie în instituțiile de învățământ.

Situațiile de excepție a copiilor care pe parcursul celor două etape nu au fost înscriși în clasa I, vor fi examinate de comisiile instituționale și de cea municipală în perioada 21- 30 august.

Prima etapă de înscriere a avut loc între 03 aprilie și 26 mai. Această etapă a presupus depunerea/completarea/validarea cererilor și a actelor de înscriere în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani până la 01 septembrie 2023.