A fugit din sala de judecată înainte de a fi condamnată: femeia, găsită vinovată că ar fi cerut 47 de mii de euro pentru a influența procurori și judecători
Pe 7 februarie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut o femeie vinovată de comiterea infracțiunii de trafic de influență. Instanța a dispus o pedeapsă cu închisoare pe o perioadă de 6 ani, cu aplicarea măsurii preventive arestarea preventivă, însă aceasta a reușit să părăsească sala înainte de pronunțarea sentinței, potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție (PA).
Cauza penală a fost inițiată în mai 2022, în baza unui denunț.
Conform probelor, inculpata, în septembrie 2021, știind că soțul denunțătoarei avea statut de învinuit într-o cauză penală aflată în gestionarea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), i-a comunicat că are influență asupra procurorilor și judecătorilor și-i poate determina să-l elibereze din detenție și să dispună achitarea acestuia. În schimb, inculpata a pretins și a primit în mai multe tranșe suma totală de 47 000 de euro.
Infracțiunea ar fi fost comisă, după cum a constatat ZdG, de către Elena Ischimji.
Ischimji Elena by Ziarul de Gardă
Deși inculpata a pledat nevinovată pe parcursul procesului, care a durat 1 an și 7 luni, instanța a apreciat probatoriul administrat și a stabilit vinovăția acesteia.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, instanța a dispus confiscarea din contul inculpatei în folosul statului a mijloacelor bănești obținute prin comiterea infracțiunii, adică suma de circa 964 140 de lei, echivalentul a 47 000 de euro.
Pe lângă pedeapsa dispusă, în scopul asigurării confiscării speciale, instanța a menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor ce aparțin inculpatei și a dispus confiscarea unui telefon mobil, recunoscut în calitate de corp delict.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.