Principală  —  IMPORTANTE   —   A fost inițiată colaborarea bilaterală…

A fost inițiată colaborarea bilaterală între Serviciul 112 din R. Moldova și Sistemul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 din România

Sursă foto: Facebook/ Serviciul 112

În aceste zile, a avut loc o ședință comună dedicată consolidării colaborării instituționale și schimbului de experiență între Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 din R. Moldova și Sistemul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 din România.

Această întâlnire a oferit un cadru funcțional pentru dezvoltarea unei colaborări strategice în domeniul apelurilor de urgență, cu scopul de a îmbunătăți serviciile oferite cetățenilor și de a întări capacitățile operaționale ale ambelor sisteme, se arată în comunicatul de presă al Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112.

Conform sursei citate, cele două instituții vor colabora pe următoarele domenii:

  • Armonizarea legislației naționale cu normele Uniunii Europene privind serviciile de urgență;
  • Dezvoltarea continuă a programelor de formare profesională pentru consolidarea competențelor formatorilor;
  • Organizarea comună de sesiuni de instruire și schimburi de experiență în domenii-cheie precum tehnologia informației și comunicațiilor, securitatea cibernetică, managementul calității, operarea centrelor de preluare a apelurilor de urgență și suportul psihologic pentru operatori;
  • Derularea de campanii comune de informare și educare a publicului privind utilizarea corectă a numărului unic 112.

Conform comunicatului, în cadrul colaborării, formatorii Serviciului 112 din Republica Moldova vor beneficia de o sesiune specială de instruire și schimb de experiență, menită să contribuie la îmbunătățirea proceselor educaționale și la profesionalizarea continuă a personalului implicat.

„Schimbul de experiență și consolidarea relațiilor de colaborare cu partenerii noștri din România reprezintă un pas esențial în dezvoltarea continuă a Serviciului 112 din Republica Moldova. Ne dorim ca acest parteneriat să contribuie nu doar la creșterea capacităților noastre instituționale, ci și la asigurarea unui serviciu de urgență, eficient, centrat pe cetățean. Mulțumim Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru deschiderea și sprijinul constant oferit„, a declarat directorului interimar al Serviciului 112 din Republica Moldova, Anatolie Viniciuc.