Principală  —  IMPORTANTE   —   A fost adoptat un nou…

A fost adoptat un nou regulament pentru conținuturile audiovizuale. Noi prevederi legate de reflectarea cazurilor de suicid și a războiului

Regulamentul privind conținuturile audiovizuale, adoptat recent de Consiliul Audiovizualului (CA), a fost publicat vineri, 5 aprilie în Monitorul Oficial și va intra în vigoare peste o lună. Prin aplicarea Regulamentului, CA își propune să asigure informarea pluralistă și corectă a publicului de către serviciile media audiovizuale liniare și neliniare, precum și de serviciile de platformă de partajare a materialelor video, anunță CA.

Regulamentul conține norme atât pentru furnizorii, cât și pentru distribuitorii de servicii media. Acesta stabilește cerințe față de conținuturile audiovizuale difuzate, clasificarea programelor audiovizuale în vederea protecției minorilor, condițiile de difuzare a comunicărilor comerciale audiovizuale, precum și a sponsorizării și plasării de produse, a publicității și teleshoppingului pentru băuturile alcoolice, produsele medicamentoase și tratamentele medicale.

Au fost introduse prevederi noi, cum ar fi cele legate de reflectarea cazurilor de suicid sau cele referitoarea la difuzarea informațiilor cu privire la starea de urgență, de asediu și de război, precum și norme detaliate privind respectarea drepturilor minorului în programele audiovizuale, clasificarea programelor în vederea protecției minorilor. Documentul mai definește condițiile pentru difuzarea publicității prin ecran partajat a programelor destinate persoanelor cu dizabilități de văz sau de auz, a conținuturilor interzise spre difuzare, cât și modul de exercitare a dreptului la replică și la rectificare.

Proiectul Regulamentului a fost expertizat de Ministerului Justiției și de Centrul național anticorupție și avizat de instituții printre care: Consiliului pentru Egalitate, Avocatul Poporului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliului Concurenței, Ministerului Sănătății.