A cerut 400 de euro, pretinzând că poate influența polițiștii într-un dosar de accident rutier. Un bărbat, condamnat
Un bărbat 47 de ani a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu executarea acesteia într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru trafic de influență, a anunțat marți, 28 iulie, Procuratura Generală (PG). Aceasta ar fi susținut că poate influența angajați ai poliției responsabili de examinarea unui accident rutier.
Potrivit materialelor cauzei, un bărbat care activa ca și taximetrist s-a ales cu un dosar contravențional după ce ar fi fost implicat într-un accident rutier în capitală.
„La serviciu, acestuia i s-ar fi recomandat o persoană pentru consultanță în domeniul respectiv, pe care acesta a și telefonat-o.
În cadrul discuțiilor purtate prin intermediul aplicației „Viber” și prin apeluri telefonice, inculpatul a susținut că poate influența angajați ai poliției responsabili de examinarea accidentului rutier, pentru ca aceștia să adopte o soluție favorabilă bărbatului”, a precizat PG.
Astfel, pe 25 octombrie 2024, urmărind obținerea unui folos material necuvenit, a pretins suma de 400 de euro.
Totodată, acesta a insistat ca suma de bani să fie transmisă într-un termen scurt, invocând faptul că examinarea cazului urma să aibă loc într-o perioadă restrânsă.
În instanță, inculpatul nu și-a recunoscut vina, susținând că „suma solicitată reprezenta plata pentru servicii de consultanță și asistență juridică în domeniul accidentelor rutiere” și nu pentru influențarea unor persoane publice.
Anterior, în anul 2024, inculpatul a fost recunoscut vinovat pentru escrocherie, însă a fost liberat de pedeapsa penală ca urmare a intervenirii termenului de prescripție.
PG menționează că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.