Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Delegaţia UE, îngrijorată de situaţia…

Delegaţia UE, îngrijorată de situaţia lui Ilie Cazac

Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova prezintă următoarea declaraţie din partea Şefului Misiunii UE în Republica Moldova:

 Delegaţia UE urmăreşte cu atenţie cazul lui Ilie Cazac, arestat la 20 martie 2010 la Tiraspol, judecat şi ulterior, la 9 februarie 2011, condamnat la 14 ani de închisoare.

Delegaţia UE evocă importanţa fundamentală a principiului respectării drepturilor omului, în special, al respectării dreptului la un proces echitabil, precum şi al drepturilor deţinuţilor. Delegaţia UE îşi declară profunda îngrijorare în legătură cu circumstanţele examinării înainte de proces a domnului Ilie Cazac şi, ulterior, ale procesului de judecată, precum şi pentru lipsa de transparenţă a procesului şi pentru faptul că domnului Cazac i s-a refuzat accesul la asistenţă juridică la alegerea sa şi contactele regulate cu familia lui.

Delegaţia UE îndeamnă autorităţile să abordeze aceste aspecte în cazul domnului Cazac în regim de urgenţă.