ZdG-Moş Crăciun, la Centrul de Plasament Temporar al Minorilor

Fulgi de hârtie lipiţi pe geamuri, ghirlande colorate, pereţi îmbrăcaţi cu desene cu imagini de iarnă şi de An Nou, dulapuri cu cărţi, canapele cu aşternuturi curate şi 12 copii timizi şi curioşi, în aceeaşi măsură. Pentru câteva momente crezi că sunt o familie, una numeroasă. Gratiile de la ferestre, poliţiştii de la intrare şi tristeţea din ochii acestor mici oameni, chiar şi atunci când zâmbesc, îţi amintesc, însă, că te afli într-o instituţie de stat, un Centru, prin care anual trec sute de copii necăjiţi.

Urmărește ZdG în Google News Adaugă ZdG ca sursă preferată

La sfârşitul anului trecut, ZdG a lansat o campanie de caritate. Participanţii şi invitaţii la Topul Anticorupţie 2010 au fost încurajaţi să fie Moş Crăciuni pentru copiii care, din diverse motive, nu se află acasă şi la care Moşul adevărat nu va reuşi să ajungă. Astfel, în ajunul Crăciunului, reporterii ZdG, pe post de mesageri ai Moşului, au dus darurile acumulate, cărţi, creioane, jucării, haine, dulciuri şi fructe, la copiii din cadrul Centrului de Plasament Temporar al Minorilor.

Prin Centru, ca printr-un filtru

La Centru, care se află în gestiunea Ministerului Afacerilor Interne, ajunul sărbătorilor de iarnă i-a găsit pe 17 copii. Unii se aflau acolo de câteva ore, iar alţii de câteva zile sau chiar săptămâni. Numărul copiilor cazaţi diferă de la zi la zi, se opresc aici numai până le este soluţionată problema, trecând prin această instituţie ca printr-un filtru. De regulă, depistaţi în stradă, minorii sunt plasaţi la Centru până când le este stabilită identitatea, situaţia familială şi cauzele care i-au adus aici. După aceea, sunt predaţi fie părinţilor, fie inspectorului pentru protecţia copilului, fie specialiştilor din teritoriu sau autorităţilor tutelare.

Oficial, la această instituţie pot fi cazaţi maximum 24 de copii, dar au fost situaţii când numărul lor a depăşit cifra de 50. Cel mai mare flux de copii este în timpul vacanţelor, când aceştia nu trebuie să meargă la şcoală, susţine Andrei Popesco, şeful Secţiei asistenţă socială şi educaţie.

„Mama băut, păţât bubuţa”

Valera, un băieţel cu ochi mari şi senini, care arată pe degete că are cinci ani, este cel mai mic dintre copiii pe care i-am găsit la Centru. Scărpinându-se în cap de emoţie, a încercat să spună o poezie, care cu mare greu s-a rezumat la “cadou de la Moş Crăciun”. Dacă te apropii de el, schiţează, aproape în şoaptă, un fel de dialog. Ţintindu-te cu ochii săi mari, spune încet, dar insistent că nu îl cheamă Valeriu, ci Valera. Ştie şi numele localităţii din care este. Spune că a ajuns aici după ce “mama băut, păţât bubuţa”, iar după o pauză, adaugă şi “dus a pital”, ceea ce-ar fi vrut să însemne că mama lui s-a dus sau a fost dusă la spital. Prin puţinele cuvinte pe care le posedă, băiatul exprimă destul de clar că îi place aici, că e bine şi că este mâncare, dar că oricum vrea acasă, “cu mama”, îşi spune el argumentul.

Istoria lui Valera seamănă cu cele ale altor copii care ajung la Centrul de Plasament. Băiatul a fost găsit, singur, în subterana de lângă Magazinul „Unic”, din capitală. Când l-au adus aici, era atât de flămând, încât a mâncat trei porţii odată şi cu atâta poftă, îşi aminteşte asistentul social. Era şi răcit, au fost nevoiţi să-i administreze medicamente. Pentru că vorbeşte foarte greu şi pe alocuri indescifrabil, angajaţilor Centrului le-a luat vreo două zile ca să afle de unde este copilul şi să-i contacteze familia. “Are doar mamă. A fost anunţată, dar permanent e beată”, spune Andrei Popesco.

Important — să fie întorşi în familie

“Este important ca aceşti copii să fie întorşi în familie, dar sunt cazuri când acest lucru nu este posibil, pentru că nu-i doresc părinţii, nu sunt condiţii minime şi altele. Atunci, sunt repartizaţi ori la centre de alternativă, ori în şcolile-internat”, explică asistentul social. În situaţia lui Valera, este cel mai probabil că mama lui va fi decăzută din drepturile părinteşti, iar dacă nu vor fi găsite rude care să-l ia sub tutelă, acesta ar putea fi înfiat sau dus la internat.

Când am plecat de la Centru, Valera ne-a petrecut cu privirea până după uşă. Rămăsese strângând în braţe darurile pe care le primise: ciocolate, o maşinuţă şi un constructor. Cu ultimul va construi o casă, ne spusese el, încet, înainte de despărţire.

Tatiana EŢCO