Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Din Harkiv, la Chișinău.…

VIDEO Din Harkiv, la Chișinău. Viața, în curs de resetare

Elena Danilova și-a mutat întreaga viață din Harkiv la Chișinău. A venit aici pe opt martie, după aproape două săptămâni petrecute printre bombardamentele care au făcut practic una cu pământul orașul ei. A trăit zile la rând, împreună cu fiul ei de aproape 18 ani, fără să mănânce o coajă de pâine, a văzut cum ard casele vecine și cum o bombă s-a oprit în apartamentul de alături. Aici au ajuns cu cei trei câini și cinci pisici pe care le-au găsit rănite pe drumuri și le creșteau. Ea și-a găsit un loc de muncă în Moldova și a luat totul de la capăt.

Lecția începe articulând cuvântul „pace”

Ne-a dat întâlnire în micul cabinet din centrul Chișinăului, unde îi primește pe copii la activitățile sale. Elena Danilova este logopedă și și-a găsit acest loc în sediul unei biblioteci, la puțin timp după ce s-a refugiat. Muncește ca să se poată întreține într-un oraș în care nimic nu e al ei. Lucrează cu micuții vorbitori de limbă rusă și îi ajută să pronunțe corect cuvintele.

Pace este cuvântul ei preferat. O duce cu gândul la Harkivul ei liniștit, la plimbările de seară, după zilele pline de activități de dinainte de război, la planurile pe care le avea pentru familia ei. Toate s-au năruit în dimineața de 24 februarie. „A fost o explozie atât de puternică, încât ne-a aruncat din pat. Sub noi totul s-a zdruncinat, casa se mișca de parcă ar fi fost din jeleu. Am înțeles din primele secunde că este război.”

Elena Danilova în timpul unei lecții de logopedie, în cabinetul din Chișinău

Pe linia focului. La 200 de metri de baza cu lansatoare de rachete

La pauza dintre lecțiile de logopedie, pe o bancă din parcul catedralei, Elena ne-a povestit că la Harkiv, oraș situat la vreo 30 de kilometri de granița cu Rusia, locuia în sectorul numit Severnaia Saltovka, la periferia localității, într-un bloc de locuit cu 12 etaje. De la balconul ei se vedea baza militară a rușilor de unde a început tot coșmarul. „Eram chiar la linia focului. De acolo erau lansate rachete, de acolo a pornit coloana de blindate chiar în prima zi a războiului. Tancurile mergeau pe strada noastră, bubuind de se cutremura pământul sub greutatea lor. Ne uitam pe geam îngroziți.”

Publicitate
Publicitate
Orașul Harkiv, Ucraina. Aprilie 2022

Apoi au început salvele de rachete. Una dintre primele a nimerit în blocul de vizavi. Elena ne-a arătat cele câteva secvențe pe care a reușit să le filmeze cu telefonul mobil în care se vede cum în clădirea, aflată la câțiva pași, etajele superioare au fost distruse și au luat foc. În aceeași zi a filmat și primele case particulare aflate la vreo 200 de metri, bombardate și făcute una cu pământul de ruși.

„Noi nu aveam unde să ne ascundem, decât în baie. Eram la etajul 10, așa că până să ajungem în subsol puteam fi morți, lifturile nu funcționau. Mai târziu am înțeles că este cea mai proastă decizie, pentru că poți fi tăiat de bucățile de gresie și ieșeam doar până în antreu.”

Bombe: peste blocuri și școli, peste oameni și în apartamentul vecin

În ultimele zile din februarie și începutul lui martie, atacurile au devenit atât de dese, povestește Elena, încât nu mai reușeau să iasă afară nici măcar pentru cinci minute. Nu ar fi plecat din Harkiv, dar decizia a venit mai mult impusă. „La un moment dat, au început să arunce bombe. Vă imaginați? Zburau avioane și din ele cădeau bombe, nu conta unde – în casele oamenilor, în curți, în școli. O bombă a nimerit în blocul nostru și l-a distrus pe jumătate. Ultimul apartament șters a fost cel vecin cu noi. Peste noi a căzut tencuială. Atunci ne-a fost clar că trebuie să plecăm.” 

Nu știa unde, important era să iasă din Harkiv, care arăta deja ca o ruină. Trebuia să-și ia fiul, cele cinci pisici și trei câini pe care îi creștea, după ce băiatul îi culese pe rând de pe străzi, părăsiți sau răniți, îi îngrijiseră și erau ai lor. Dar… „Din Severnaia Saltovka nu aveam cum să ieșim. Nimeni nu voia să vină să ne ia, pentru orice sumă. Bombardamentele nu încetau. Aici nu ajungeau nici voluntarii, nici distribuitorii de produse alimentare. Aveam bani, dar nu aveam pe ce să îi cheltuim. Ultima bucată de pâine uscată pe care o aveam am împărțit-o noi și animalele. Apoi, două zile nu am mâncat absolut nimic.”

Matematica evadării: două zile flămânzi acasă, două nopți în gară, 12 kilometri pe jos.

Abia pe 6 martie, Elena a găsit un șofer, care, pentru o sumă cât o vacanță la mare, povestește ea, a venit, riscându-și viața, făcându-și loc printre ruine și explozii, și i-a dus până la gară. Dar asta s-a întâmplat abia după ce primul șofer pe care l-a plătit în avans i-a anunțat că a venit după ei și, când a început o ploaie de rachete, nu a mai răspuns la telefon. La gară au stat pe podea două zile și două nopți până când au fost primiți într-un tren, cu tot cu animale.

Au ales să vină în R. Moldova pentru că nu aveau pașapoarte și au aflat că aici vor fi primiți doar cu buletinul. De la Odesa au plătit un alt bărbat, care i-a coborât din autoturismul său, la coada ambuteiajului de la Palanca. De acolo, au mers pe jos 12 kilometri.

Bloc de locuit din Harkiv, după bombardamente

 În R. Moldova. Salvați de „salvatorii” ruși.

La Chișinău au ajuns ca într-o altă lume, după două săptămâni în care au auzit continuu sirene, rachete, explozii, bombe, strigăte disperate, aici – liniște. Au fost cazați de o familie, dar Elena s-a grăbit să caute de lucru ca să nu îi incomodeze. O postare pe Facebook a rezolvat multe. După ce ea a anunțat că este specialistă în logopedie și că vrea să lucreze ca să se poată întreține aici, o bibliotecă din centrul Chișinăului i-a oferit o încăpere în care ea să își poată desfășura activitatea, iar o mulțime de mame și-au înscris copiii la lecțiile ei particulare. 

Acum Elena s-a mutat într-un apartament cu câinii și pisicile. Din primii bani câștigați va achita chiria și va cumpăra un pat și mobila strict necesară ca să își aducă și fiul, care încă locuiește la familia de voluntari pentru că în noua locuință nu au condițiile necesare.

„Îmi place în Moldova, dar la primul semnal că putem să mergem în Ucraina, mă voi întoarce acasă. Dacă măcar un perete din apartamentul nostru va fi întreg, voi spera că îl pot recupera. Acolo a trăit mama mea, care nu mai este în viața. Acolo e casa noastră, unde ne mâncam borșul și slănina și nu încurcam nimănui. De ce le-a trebuit să „ne salveze”? Noi nu am avut nevoie de asta. Pe noi ne-a salvat Moldova, nu Rusia.”

Astăzi, Severnaia Saltovka arată ca un lanț de blocuri pe jumătate dărâmate, negre de fum, iar imaginile postate de locuitorii care au mai rămas acolo sunt dezolante. 

Din întâi martie refugiații ucraineni pot munci pe teritoriul Republicii Moldova fără să fie nevoiți să obțină permisul de ședere provizorie în scop de muncă. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale și este valabilă în perioada stării de urgență. Totodată, refugiații pot fi angajați doar în baza unui contract individual de muncă, iar angajatorul trebuie să anunțe Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă în termen de cinci zile.

Un studiu privind profilul refugiaților, realizat de UN Women în colaborare cu Poliția de Frontieră, arată că 80 la sută dintre ucrainenii care s-au refugiat în R. Moldova din cauza războiului din Ucraina sunt femei. Mai mult de jumătate dintre ele au între 25 și 44 de ani. Aproape fiecare a doua persoană refugiată în țara noastră este un copil.

Conform sondajului actualizat cu privire la strămutarea persoanelor refugiate din Ucraina și cetățenii statelor terțe, elaborat de UN Women și OIM, din 933 de femei refugiate intervievate în centrele temporare de plasament sau în locuințe private, 60% erau angajate în Ucraina și 36% și-au exprimat dorința de a găsi un job, în timp ce alte 3% și-au găsit deja un job în Moldova. Sectoarele economice preferate pentru femeile care și-ar fi dorit să se angajeze sunt comerț (18%), îngrijire personală (12%), sănătate (10%), educație (5%), HORECA (6%) și agricultură (4%). Necesitatea unui sprijin în angajare a fost printre cele mai urgente exprimate de fiecare a treia femeie din centrele temporare de plasament.

ACEST ARTICOL A FOST ELABORAT ÎN COLABORARE CU UN WOMEN ÎN CONTEXTUL RĂSPUNSULUI UMANITAR LA CRIZA REFUGIAȚILOR

Publicitate
Publicitate