Şeful-interimar al Direcţiei Antifraudă Fiscală, reţinut de CNA, a primit, în 2012, un cadou de 200 mii de lei
Vasile Popuşoi, şeful-interimar al Direcţiei Antifraudă Fiscală din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, (IFPS) reţinut ieri de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) pentru luare de mită, a scris în Declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi pe anul 2012 că nu are locuinţă, carduri bancare şi nici cote-părţi în firme.
Popuşoi a declarat, însă, că deţine un teren în valoare de 3854 lei, un automobil Honda CR-V de 35 mii de lei. În 2012, el a încasat 63 mii de lei din salariu, aproximativ 10 mii de lei din pensie şi îndemnizaţii, 200 mii de lei – sub formă de cadou.
CNA a anunţat marţi, 4 februarie, că trei persoane, printre care şi şeful-adjunct al Direcţiei Antifraudă fiscală din cadrul IFPS, Vasile Popuşoi, au fost reţinute de CNA, în cadrul unei ample operaţiuni desfăşurate în cadrul mai multor dosare ce vizează spălări de bani, corupere pasivă şi trafic de influenţă.
Lista cu numele şi funcţiile deţinute de către persoanele angajate în cadrul IFPS,
publicată de Serviciul Fiscal
Nevmerjiţchi Ilie, inspector principal al Direcţiei Securitate Internă şi Anticorupţie,
Reveaco Ecaterina, îngrijitor încăperi,
Bîcova Marina, inspector superior, Direcţia gestionarea documentelor şi arhivare,
Balan Eduard, şef al Serviciului de Presă,
Goian Vasile, şef al Direcţie Generale Conformare Fiscală,
Boldişor Diana, specialist principal al Direcţiei resurse umane,
Baraga Rodica, specialist principal al Direcţiei resurse umane,
Duda Tatiana, inspector al Secţiei legislaţie fiscală şi gestionarea proceselor de insolvabilitate, Direcţia Juridică,
Gulea Daniela, inspector superior al Direcţiei administrarea impozitelor şi taxelor locale,
Sorici Elena, auditor intern, Direcţia audit intern
Colesnic Tatiana, inspector principal al Direcţiei controale operative şi recontroale fiscale.
Milioanele din dosarul spălării de bani
Potrivit CNA, cei trei sunt bănuiţi că ar fi organizat o schemă de estorcare de bani de la agenţi economici pentru o aşa-zisă taxă de protecţie, cu scopul de a soluţiona cu responsabili din IFPS probleme legate de eventuale controale fiscale. Informaţiile preliminare arată că pretinşii oameni de afaceri aveau rolul de intermediari. Se presupune că aceştia creau probleme prin intermediul FISC-ului anumitor agenţi economici, după care tot ei veneau cu soluţiile.
Şeful Direcţiei urmărire penală a CNA, Bogdan Zumbreanu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că procurorii şi ofiţerii anticorupţie au efectuat peste 20 de percheziţii, între care trei percheziţii la sediul IFPS.
Alte 17 percheziţii au fost efectuate la domiciliile bănuiţilor şi în automobilele acestora. La momentul reţinerilor, ofiţerii CNA au depistat 20 000 USD la unul dintre pretinşii oameni de afaceri, iar la funcţionarul IFPS au fost găsiţi 80 mii de lei.
În total, angajaţii CNA au transmis bănuiţilor 135 mii USD şi 100 mii de lei, în trei tranşe. Respectiv, aproximativ 2 milioane de lei a constituit suma de bani transmisă sub controlul procurorilor şi ofiţerilor CNA, figuranţilor din dosarul spălării de bani, coruperii pasive şi traficului de influenţă. După descinderile ofiţerilor CNA, un agent economic s-a prezentat cu autodenunţ la CNA. Acesta a reclamat că a achitat 180 mii de lei aceloraşi figuranţi. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă până la 10 ani de închisoare.
FISC-ul se apără şi publică lista angajaţilor
După ce în presă au fost publicate mai multe informaţii precum că ar exista o relaţie de rudenie dintre şeful IFPS, Ion Prisăcaru şi Vasile Popuşoi, şeful-interimar al Direcţiei Antifraudă Fiscală, reţinut de ofiţerii CNA, reprezentanţii IFPS au declarat că, în cadrul instituţiei, angajările se fac doar în bază de concurs, în strictă conformitate cu prevederile legale.
„În contextul unor informaţii neveridice, mediatizate insistent de anumite instituţii media, Serviciul de presă al IFPS vine cu precizări de rigoare. Cu referinţă la aşa-zisa angajare a doi fini în funcţii de conducere a autorităţii fiscale de către şeful IFPS, Ion Prisăcaru, precizăm că această informaţie nu corespunde adevărului şi prezintă semnele unei încercări de manipulare a opiniei publice, cu scopul de a ştirbi imaginea unei persoane publice. În contextul respectivelor acte de dezinformare, informăm instituţiile media că angajările în cadrul Serviciului Fiscal de Stat se fac în strictă concordanţă cu prevederile legislaţiei în vigoare, fie prin transfer, fie prin concurs”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, persoanele care, chipurile, au beneficiat la angajări, sub protecţia şefului autorităţii fiscale naţionale, de fapt activau în structurile serviciului fiscal până la desemnarea lui Prisăcaru, în funcţia de şef al IFPS, la 17 mai 2013. Din funcţionarii fiscali vizaţi, Sergiu Selevestru a fost numit în funcţie de inspector principal al Direcţiei Antifraudă, DGCF al IFPS, la 14 mai 2013, iar la 8 iulie 2013 s-a transferat la Direcţia planificare, control şi asistenţă juridică al IFPS (zona Chişinău). Iar Vasile Popuşoi activa deja în IFPS, în funcţia de şef-adjunct al Direcţiei Audit Intern, fiind numit, la 5 iulie 2013, în funcţia de şef-interimar al Direcţiei antifraudă fiscală, DGCF a IFPS.
„La subiectul angajării în serviciu, conducerea serviciului fiscal vine cu un apel către toţi doritorii de a se regăsi în structurile autorităţii fiscale să urmărească anunţurile de angajare, publicate în permanenţă pe site-ul instituţiei. Sunt aşteptaţi să aplice toţi cei care profesionist şi onest vor să-şi valorifice capacităţile în serviciul intereselor ţării, combaterea fenomenului evazionist şi încasarea eficientă de venituri la BPN fiind sarcina principală a Serviciului Fiscal de Stat”, se mai spune în comunicatul FISC.
Amintim că, pe 15 februarie 2013, CNA a efectuat 14 percheziţii în raza Chişinăului, inclusiv la IFPS şi în biroul unui reprezentat al Guvernului. În aceeaşi zi, Nicolae Vicol, şeful IFPS de atunci, a fost reţinut, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni, cum ar fi corupere pasivă, abuz în serviciu şi încălcarea inviolabilităţii vieţii private. Ulterior, procurorii Anticorupţie au transmis dosarul în judecată, iar Vicol a fost eliberat din funcţie.