Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Scrisoarea anonimă

Scrisoarea anonimă

253-politistiO scrisoare anonimă, semnată de un grup de colaboratori ai poliţiei rutiere, informează că unii dintre poliţişti au un comportament agresiv şi iau mită la trafic. Mai mult decât  atât, este relatat faptul că un agent de circulaţie l-ar fi oprit din drum pe fiul lui Gheorghe Papuc, pe motiv că acesta ar fi fost beat la volan. Agentul de circulaţie H. Z., vizat în această scrisoare, respinge acuzaţiile. Acesta susţine că scrisoarea este semnată de mai mulţi poliţişti care încearcă să-l înlăture din funcţie. De altfel, Gheorghe Botnariuc, şef de secţie în cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere, susţine că sunt înregistrate mai multe peţiţii anonime împotriva respectivului agent de circulaţie.

Scrisoarea a fost semnată la 3 noiembrie curent de către colectivul de colaboratori ai Poliţiei Rutiere a CGP Chişinău şi este adresată mai multor instituţii de stat, dar şi unor instituţii media. „Stimaţi demnitari, noi, un grup de colaboratori ai serviciului poliţie rutieră, intervenim cu rugămintea de a-l concedia sau transfera pe locotenentul major de poliţie Z., deoarece are un comportament agresiv cu conducătorii auto şi cu colaboratorii de poliţie”, se spune în petiţie. Semnatarii recunosc că nu este o noutate faptul că, zilnic, colaboratorii poliţiei rutiere iau mită de la şoferi.

Fiul lui Papuc, beat la volan

Un alt moment interesant, neconfirmat, deocamdată, relatează despre modul în care poliţistul H.Z. ar fi oprit un automobil al cărui şofer era în stare de ebrietate. „Acest şofer era fiul lui Gheorghe Papuc. H., făcându-l pe cinstitul, l-a adus la expertiză, iar automobilul acestuia l-a plasat la o parcare specializată. Peste un timp, la indicaţia ministrului Papuc, H., în regim de urgenţă, s-a deplasat la parcarea specializată din sect. Ciocana, unde a achitat 280 de lei pentru parcare şi a luat maşina fiului ministrului Papuc.” Potrivit sursei, ulterior, agentul de circulaţie rutieră urma să fie demis. „Pentru a nu fi demis, i s-a dat indicaţia să se implice activ în campania electorală.” Astfel, în campanie, el împărţea foi volante, ziare şi pliante ale PCRM.

Contactat de ZdG, H.Z. a respins acuzaţiile. „În scrisoare e scris că eu deţin maşină de teren, dar eu nu am aşa ceva. Pe fiul lui Gheorghe Papuc nici nu-l cunosc şi nici n-am fost implicat în vreun fel în campania electorală”, afirmă poliţistul. Acesta a precizat că ştie cine anume este autorul petiţiei respective, însă a refuzat să dea mai multe informaţii.

Problema vine de la un colaborator care a scris raport pentru a fi concediat, având vârstă de pensie, după cum este preconizat. Nu vreau să-i fac public numele, dar sunt alte instanţe care vor dovedi faptele.” Pe parcursul discuţei, H. a mai adăugat că deja ar fi vorba de doi agenţi de circulaţie care încearcă intenţionat să-l înlăture din funcţie. „Eu cunosc persoanele, dar nu vă spun cine sunt. Dacă voi o să publicaţi materialul, am să vă dau în judecată şi am să vă cer despăgubiri mari”, conchide agentul de circulaţie.

Gheorghe Botnariuc, şef de secţie în cadrul Direcţiei Poliţiei Rutiere, a declarat pentru ZdG că, la momentul de faţă, petiţia respectivă se examinează. „Am auzit că au mai fost făcute petiţii cu H. Z. în centrul atenţiei. Toate petiţiile anonime poartă un caracter de intenţie”, explică Botnariuc.

Potrivit responsabililor din cadrul MAI, scrisoarea a fost înregistrată şi se află la examinare la direcţia Ordinea Publică. „Petiţii împotriva colaboratorilor de poliţie, precum că aceştia au un comportament agresiv, mai sunt înregistrate. Însă despre faptul că poliţiştii iau mită în trafic nu sunt petiţii”, susţine operatorul Aliona Gâdilică.

Marin Lisîşîv, şef adjunct la Direcţia Generală Ordine Publică, ne-a spus că a primit scrisoarea spre examinare de la două instituţii ierarhic superioare din cadrul MAI. „La moment, am iniţiat investigaţii, însă acestea sunt de tip închis, pentru a nu deconspira alte surse. Şi noi suntem interesaţi în stabilirea adevărului.” Lisîşîv a mai precizat că se desfăşoară ancheta şi se va constata dacă se adeveresc sau nu faptele expuse în scrisoarea colaboratorilor de poliţie. „Dacă nu, atunci vor fi chestionaţi cei care au scris şi au răspândit scrisoarea anonimă”, a precizat Marin Lîsîşiv.

Iurie SANDUŢA
Acest articol de investigaţie a fost iniţiat ca urmare a adresărilor făcute la linia fierbinte anticorupţie, tel. 92-79-79. Linia fierbinte este lansată în cadrul proiectului «Sensibilizarea populaţiei despre fenomenul corupţiei», implementat de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei cu sprijinul financiar al Ambasadei Britanice la Chişinău.