Sărăcia îi alungă din școli pe tinerii pedagogi
Salariul extrem de mic, clasele aglomerate, birocraţia excesivă, munca stresantă, atitudinea critică din partea cadrelor didactice cu experienţă, elevi dependenţi de internet, toate acestea sunt motivele pentru care tinerii specialişti, cei care au finalizat o facultate în domeniul ştiinţe ale educaţiei, evită un loc de muncă în şcoală.
În prezent, lipsa cadrelor didactice rămâne una dintre problemele acute ale societăţii. Tinerii specialişti care finalizează o facultate aleg să profeseze în alte sfere şi evită munca de pedagog. În municipiul Chişinău, bunăoară, sunt disponibile mai mult de 40 de locuri de muncă în instituţiile de învaţământ gimnazial şi liceal. Deşi Guvernul R. Moldova a anunţat despre majorarea salariilor cu circa 8,6%, fiecare profesor, în funcţie de gradul didactic, urmează să primească cu 200—450 de lei mai mult decât în 2015. Acest fapt nu a influenţat situaţia, astfel încât în mai multe şcoli lipsesc diverşi specialişti. Pentru a-i motiva pe proaspeţii profesori să lucreze în sate, Guvernul le acordă indemnizaţii unice de până la 30 de mii de lei, locuinţe gratuite sau bani pentru închirierea acestora. Însă tinerii nu vor să lucreze în educaţie, pentru că, spun ei, salariile sunt mici, iar situaţia nu se va schimba prea curând.
Mulţi studiază, puţini ajung profesori
Tinerii nu ocolesc facultăţile cu profil pedagogic, dimpotrivă, mulţi dintre ei aleg să-ţi facă studiile în acest domeniu, absolvesc, dar aşa şi nu mai ajung profesori. Anual, în R. Moldova, sunt pregătiţi mai mulţi profesori decât ar fi nevoie, dar şcoala, totuşi, rămâne neacoperită cu personal didactic. Prea puţini tineri absolvenţi ajung în sălile de clasă, iar cei care au decis să îmbrăţişeze această profesie ştiu că este doar pentru un timp, până finalizează studiile de master ce le-ar permite să se reprofileze şi să se distanţeze pentru totdeauna de şcoală. Potrivit datelor oferite de Ministerul Educaţiei al R. Moldova, în 2013-2014, numărul de studenţi care făceau studii pedagogice era de 14657 persoane, iar numărul elevilor ce studiau pedagogia în colegii era de 2005 persoane. Majoritatea absolvenţilor nu ajung să predea în şcoli, astfel, doar 5,4 % dintre pedagogi au o vechime de muncă de până la doi ani. Totodată, 58% dintre cadrele didactice au o vechime de muncă de peste 20 de ani. În 2013, circa 34,2 mii de cadre didactice din instituţiile de învăţămănt primar şi secundar general erau de vârstă pensionară. Aceştia erau acceptaţi la muncă din lipsa tinerilor pedagogi.
„E riscant să devii pedagog. Riscant şi ieftin”
Tinerii care au absolvit o facultate cu profil pedagogic au motivele şi explicaţile lor pentru care preferă să rămână departe de şcoală. „Marea provocare constă în faptul că o parte considerabilă din viaţă ţi-o dedici unei munci stresante, care cere mult efort şi investiţie, dar care este puţin valorificată”, afirmă Maria Rotaru, studentă la Pedagogie. „Un alt factor pentru care tinerii specialişti nu vor să profeseze în şcoli este salariul mic, insuficient pentru a supravieţui în R. Moldova. Trebuie să recunoaştem, mulţi pedagogi abia de reuşesc să-şi întreţină familiile şi să-şi acopere cheltuielile zilnice. Unde mai pui că trebuie să ai resurse la fiecare oră, ca să transformi lecţiile într-un proces interactiv. De cele mai multe ori, cheltuielile făcute în acest scop revin tot profesorului. Şcoala nu are bani. Profesorii nu mai au statutul de atotştiutori, întrucât nu ei sunt singura sursă de informaţii, aşa cum a fost acum 40 de ani. Concurentul lor este internetul. Internetul, prin avalanşa de informaţii, distruge treptat gândirea logică, memoria tinerei generaţii. Copiii nu mai vor să gândească, iar cu acest tip de oameni, mare parte a zilei, e obligat să lucreze pedagogul. E riscant să devii pedagog, riscant şi ieftin… Le mulţumesc tuturor profesorilor care au investit timp, cunoştinţe şi sănătate ca eu să devin Om. Personal nu ştiu dacă voi ajunge pedagog, chiar nu ştiu…”
Vasile Manică, student în anul IV la Facultatea de Istorie şi Geografie, susţine că e mai rezonabil să activezi în alte sfere, şi nu în şcoală. „În primul rând, cea mai mare sperietoare pentru un tânar specialist sunt formalităţile, unele proiecte care, pur şi simplu, sunt de prisos, dar care necesită timp pentru elaborare. În al doilea rând, o influenţă negativă o are şi atitudinea, deseori răuvoitoare, a cadrelor didactice cu experienţă de muncă faţă de iniţiativele tinerilor specialişti. Acest factor te face să te îndoieşti că vei reuşi. Salariul prea mic al unui profesor, precum şi numărul mare de elevi în clase, te determină să renunţi la munca pedagogică”.
Lucrez până la sfârşitul anului şi plec
Tudor Tonu, noul profesor de istorie de la Liceul Teoretic cu Profil Sportiv ,,Gloria”, activează de câteva luni în instituţie, dar deja bate în retragere. „Regret că am venit să predau, primesc un salariu de 2300 de lei, care nu îmi garantează nimic, dacă nu aş avea bursa de masterand de la facultate şi ajutorul părinţilor, nu aş putea, cel puţin, să-mi asigur strictul necesar. Trebuie să primesc indemnizaţia în valoare de 30000 de lei pentru activitatea mea. Prima tranşă e de 7000 de lei, dar nu am primit nimic. Din câte am înţeles de la colegi, banii vor veni peste un an sau deloc. Am fost prevenit că dacă nu rămân să predau 3 ani, voi fi nevoit să restitui indemnizaţia. În cabinetul meu plouă. Nu dispun de materiale necesare pentru a asigura un proces de studii eficient. În alte instituţii, poate, situaţia e alta. Aici învaţă peste 700 de elevi, dar nu se găsesc bani pentru reparaţia acoperişului. Ni se cere să facem proiecte, aşa ca totul să arate frumos pe hârtie, dar când ajungem la implementare, ni se spune că nu-s bani. Am cerut să fie procurate teste pentru clasele mari, să ne pregătim de examene. Mi s-a spus că tocmai la sfârşit de an le vom avea, deci vom trece fugitiv prin ele, şi elevii vor învăţa foarte puţine lucruri. Copiii nu învaţă, nu se vede munca părinţilor, dar mie îmi sunt înaintate pretenţiile atunci când rezultatele sunt slabe. Am clase unde sunt peste 30 de elevi, e imposibil să lucrezi, nu poţi ajunge la fiecare elev. Regula spune că clasele se formează de la 25 de elevi şi mai mult, dar în 45 de minute nu poţi comunica cu toţi, e dificil să formezi competenţe fiecărui elev, nu ai timp. Peste trei ani de activitate poţi obţine un grad didactic. Doar atunci poţi avea un salariu de peste 3000 de lei, dar în aceşti trei ani ce faci, pentru că, fiind în şcoală, nu poţi activa în altă parte. Nu, nu merită să vii în şcoală, mai lucrez până la sfârşit de an şi plec, îmi pare rău de copii, că s-au obişnuit cu modul meu de predare, dar vor trebui să accepte pe altcineva. Munca noastră nu este valorificată, nu sunt create condiţii pentru activităţi eficiente. Dacă rezişti trei ani de zile în şcoală, pleci fără regrete”. Unii tineri au rezistat şi mai puţin. ,, Am înlocuit o profesoară mai în vărstă, timp de o lună, şi am primit reproşuri că elevii nu am învăţat nimic de la mine”, spune Maria Găină, conform calificării, profesoară de istorie. „Deşi am primit mai multe oferte de a merge să predau, am refuzat, fiindcă am înţeles că nu ai niciun avantaj din tot ceea ce faci, nici material, nici spiritual”.
Şi în grădiniţe lipsesc educatorii
Nu doar şcolile duc lipsă de specialişti. În grădiniţe lipsesc educatorii, dar şi asistenţii medicali. Direcţia Generală Tineret şi Sport a municipiului Chişinău publică săptămânal lista instituţiilor în care lipsesc educatori, ajutori de educator, şefi de gospodărie, precum şi asistenţi medicali. Peste 100 de locuri sunt disponibile acum doar în municipiul Chişinău. Aceste locuri rămân vacante de la o săptămână la alta, iar în gradiniţe educatorii lucrează în două schimburi, pentru a suplini locurile libere. Salariul unui educator variază între 1800 şi 3000 de lei, dar, pentru a supravieţui, un cetăţean al R.Moldova trebuie să cheltuie în jur 1800 de lei. Astfel, unii educatori sunt nevoiţi să lucreze toată ziua, în două schimburi, pentru un venit ce le-ar asigura existenţa. Mulţi apelează la ajutorul părinţilor, colectând bani pentru fondul grupei, pentru achiziţionarea unor produse pentru igiena copiilor etc. O parte din banii proveniţi de la părinţi ajung şi la educator. Aceştia sunt un bonus care îl determină, deocamdată, să mai muncească la gradiniţă.
Ministerul Educaţiei caută soluţii
Soluţionarea problemelor din învăţământ necesită implicare din partea autorităţilor competente. Corina Lungu, consultant superior la Direcţia învăţământ preuniversitar a Ministerului Educaţiei, susţine că „Urmează a fi implementată acea prevedere a Codului Educaţiei care oferă posibilitatea ca tinerii specialişti să fie remuneraţi pentru 18 ore desfăşurate, dar în realitate lucrând doar 16 ore. Această prevedere este o deschidere şi o ajutorare a tinerilor specialişti care, în paralel, îşi continuă studiile de masterat. Cu alte cuvinte, tinerii vor avea un salariu deplin, activând doar în volum de 75%. În ultimele două luni, în cadrul Ministerului Educaţiei a lucrat un grup de experţi care a examinat posibilităţile de majorare a numărului de cadre didactice în baza trecerii la salariul în conformitate cu anumiţi indicatori de calitate. Ce s-a decis încă nu vă pot spune, deoarece abia recent au încheiat activitatea de cercetare”. Unii profesori încă nu au primit o parte din indemnizaţia de 30 000 de lei pentru activitatea lor. În acest sens, Corina Lungu spune că „banii sunt alocaţi din bugetul statului fiecărei unitaţi administrative, ce urmează să-i distribuie în teritoriu. Cum are loc distribuirea acestor sume, ţine de responsabilitatea fiecărei unităţi administrative. Banii de la buget, cu siguranţă, au fost debursaţi, ei vor ajunge la beneficiari către lunile noiembrie-decembrie anul curent”.
Un salariu decent e o bună motivaţie
„Garanţiile financiare sunt extrem de importante pentru tinerii specialişti”, susţine şi doctor Liliana Rotaru, vicepreşedinta Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Profesional. Ea mai crede că, „pe lângă reforme şi proiecte, Ministerul Educaţiei ar trebui să ofere profesorilor un salariu atractiv. Doar astfel va soluţiona problemele existente în şcoală. Nu poţi face educaţie fără finanţare, nu poţi motiva un tânăr să profeseze, dacă nu-i oferi o sursă de existenţă”. Legea cu privire la salarizarea în sectorul bugetar arată că profesorii din şcolile şi liceele din R. Moldova primesc lunar salarii care variază între 1 980 de lei şi 2720 de lei, la care se adaugă câteva zeci sau sute de lei, în funcţie de experienţa de muncă. Aceşti bani abia de acoperă cheltuielile elementare pentru întreţinerea personală şi pot garanta cu greu un trai decent şi condiţii umane. Atât timp cât nu există garanţia zilei de mâine, nici nu se poate discuta despre începerea unei cariere în pedagogie sau despre întemeierea unei familii. Deşi sunt cei care albesc pentru a oferi cunoştinţe şi studii tinerilor, salariile cu care sunt răsplătiţi profesorii din R. Moldova sunt mizere faţă de salariile colegilor lor din România, unde un profesor este remunerat lunar cu 1700 – 2117 lei româneşti, echivalentul a 8360 – 10400 de lei moldoveneşti.
Beneficii prea greu de găsit
Pe site-ul Ministerului Educaţiei, la compartimentul „Alege cariera de pedagog. Beneficii”, lipsesc orice informaţii despre beneficiile profesiei. Aşa cum acestea sunt greu de identificat, Ministerul o fi decis să nu influenţeze în vreun fel decizia tinerilor, lăsând în alb secţiunea. Experţii spun că, deşi în R. Moldova se adoptă reforme în domeniul educaţiei şi se investeşte în echipament de ultimă generaţie, faptul că nu sunt susţinute cadrele didactice riscă să transforme şcolile în instituţii lipsite de perspectivă.
Irina GUGLEA, stagiară ZdG