Pământul, motiv de duşmănie

De mai bine de patru ani, două vecine se judecă pentru o porţiune de pământ. Fiecare dintre ele susţine că are dreptate, deoarece ar fi pământul ei. Între timp, instanţa de judecată n-a ajuns să pronunţe o hotărâre pe marginea acestui caz.

În 1964, Tamara Isman şi soţul ei, din Molovata Veche, raionul Dubăsari, au primit un loc de casă. În 1977, potrivit deciziei statului, 6 ari din pământul ce le aparţinea a trecut în posesia altei locuitoare din sat. Lupta pentru cei 6 ari n-a încetat nici azi, învrăjbind tot mai mult vecinele.

Lupta pentru 6 ari

Tamara Isman este necăjită de faptul că, atâta timp, nu se poate rezolva o problemă, care, după părerea ei, este foarte simplă: “Nu trebuie să încalce hotarul. Ea să stea pe pământul ei şi eu pe al meu”. Pe parcursul anilor, ambele femei şi-au construit casă şi cele necesare pentru o gospodărie. Problema s-a iscat din cauza că nu este clar unde se termină o gospodărie şi unde începe cealaltă. Fiecare pretinde că adevărul este de partea ei, dar dovezile pe care le aduce sunt doar verbale, fără a fi documentate.

Iulia Negară, vecina, recunoaşte că, atunci când a primit loc de casă, i s-a dat pământ din ograda Tamarei, dar spune că i-a dat acesteia în schimb altă porţiune de pământ: “Când am adus piatra pentru construcţie, ea s-a pus înaintea acelor maşini şi a zis că nu ne dă voie să pornim construcţia până nu-i dăm alt pământ în loc”. Iulia susţine că i-a dat vecinei în locul acestui pământ alţi 6 ari, pe care îl avea de la părinţi: “Ea ne-a dat 6 ari şi a primit 6 ari. Părinţii ne-au dat acel pământ cu tot cu vie, pentru că noi nu aveam, eram proaspăt căsătoriţi”.

Când Iulia s-a căsătorit, statul i-a acordat tinerei familii loc de casă. Pe atunci, însă, se dădeau porţiuni din pământul oamenilor, cerându-se acordul acestora. Astfel, obţinând 6 ari de la Tamara şi câte 6 ari de la alţi doi vecini, Iulia a pornit construcţia locuinţei. Odată cu începerea lucrului, au început şi neînţelegerile dintre vecine. Tamara spune că, de la bun început, Iulia n-a lăsat suficient loc de la ograda ei “pentru a-şi zidi casa. I-am spus atunci să-şi lase loc mai mult, că n-o să poată trece în dosul casei, dar nu m-a ascultat şi acum vrea să-mi ia din pământul meu”.

De la 6 ari la 2 m

Peste câţiva ani, Iulia a mai ridicat o casă, cum se spune în popor – “casa mare”, “lăsând în spatele acesteia şì mai puţin loc decât în primul caz, iar după un timp, şi-a construit un sarai pentru animale, chiar pe hotar cu ograda mea”, după cum se plânge Tamara. De atunci au început a se certa tot mai mult, ajungând în instanţa de judecată. Potrivit legii, de la ograda vecinei trebuia să fie 2 m şi apoi să înceapă construcţia, însă după casa Iuliei sunt doar 40 cm. În prezent, ea încearcă să obţină cei 2 m din pământul vecinei.

Iulia neagă acuzaţiile vecinei, spunând că a lăsat suficient loc după casă când a început construcţia şi că anume vecina este cea care a luat din pământul ei: “Când am convenit în sfârşit să începem construcţia, Tamara a pus gard, ca să fie hotar, dar nu l-a pus după 6 ari, ci mai puţin. Nu i-am zis atunci nimic. Am început construcţia lăsând în spate 2 m, de la care să pornim casa, iar apoi vecina a schimbat gardul, luând iarăşi din terenul meu. Astfel, din 20 de metri am rămas cu 18”.

Tamara neagă acuzaţiile aduse de către vecina sa, numindu-le “minciuni şi invenţii”. Ea spune că ar fi de acord să se înţeleagă pe cale paşnică, să-i permită vecinei să intre să-şi facă reparaţie, călcând chiar prin ograda ei, dar să nu pretindă şi la pământul ei: “Este hotarul de ani de zile, să lase gardul şi să-şi caute de treabă, dar ea nu vrea aşa. Ea vrea să-mi ia pământul. Dar nici eu nu sunt de acord, că o să-mi ia acum oleacă, o să-mi mai ia o dată şi va ajunge în beci”.

Judecată bazată doar pe martori

Procesul de judecată pentru porţiunea de pământ durează de mai bine de patru ani, şi asta pentru că nu există dovezi clare în favoarea niciuneia dintre părţi, care să demonstreze cine este posesoarea pământului dat. Există acte care indică faptul că li s-a atribuit teren şi e scris în ce mărime, dar care sunt dimensiunile nimeni nu le cunoaşte. Avocata Tamarei, Elena Gorea, consideră că “această problemă s-a iscat anume din cauza că nu sunt indicate dimensiunile”.
Astfel, deoarece nu există documente care ar limpezi acest caz, în instanţă nu pot fi aduse alte dovezi decât mărturiile martorilor. Avocata spune însă că “unii dintre aceştia sunt plecaţi peste hotare sau într-o direcţie necunoscută şi suntem nevoiţi să-i aşteptăm să se întoarcă, pentru că mărturia lor este foarte importantă. Acesta este iarăşi un motiv de tărăgănare a procesului. Deşi, la prima vedere, pare un caz foarte simplu, când te adânceşti în esenţa acestuia, se adevereşte contrariul. Pe de altă parte, este un caz chiar stupid între vecini care nu pot ajunge la un numitor comun”.
Elena Gorea mai spune că acest caz e atât de complex pentru că ar lipsi mai multe acte, iar expertiza efectuată pentru determinarea hotarului nu a fost bună de nimic. “E complicat, deoarece nici una, nici alta nu dispun de documente.” Totuşi, reieşind din faptul că Tamara a fost posesoarea acestui teren mai mult de 30 de ani, avocata sa consideră că nimeni nu este în drept să-i ia pământul după atâta timp. De aceeaşi părere e şi Tamara, care spune că “în toţi aceşti ani aşa a fost şi aşa să rămână”.

Olga BULAT