Palma şi cureaua, în loc de cuvinte

Pălmuiala peste faţă şi lovitul cu cureaua mai rămân “metode de educaţie” frecvent întâlnite în familiile din R. Moldova. Circa 20% dintre părinţi le mai folosesc în raport cu copiii lor. La acest capitol suntem depăşiţi doar de Ucraina – cca 30%. Deşi în comparaţie cu anul 2010 procentul este în scădere, cifrele arată că depăşim ţări ca Bulgaria, Letonia, Lituania sau Polonia. În acelaşi timp, peste 60% dintre părinţi susţin interzicerea pedepsei corporale prin lege.

„Eu cred că fiecare părinte moşteneşte modelul propriilor părinţi şi nu întotdeauna are suficientă inteligenţă şi cumpătare ca să înţeleagă ce nu a fost bine în modelul familiei din care a ieşit şi să nu repete în familia pe care şi-o creează”, spune Eugenia Parlicov, consultant superior la Ministerul Educaţiei. “Din nefericire, nu cred că există o reţetă pe care am putea-o aplica pretutindeni şi absolut la toată lumea care ar putea să dea rezultatele pe care ni le-am dori. Cea mai mare problemă pe care o văd astăzi este lipsa de comunicare. Nu ştiu nici părinţii cum să comunice cu copiii şi nici copiii nu mai văd un model de bun părinte. Este acelaşi lucru şi în şcoală. Dacă profesorul ar fi un model de personalitate… Mi-aş dori să avem mai multe modele”, mai adaugă specialista.

„Sunt copilul care n-a fost educat prin violenţă. De la tata am avut şcoala celor trei iertări: prima a fost că atunci când făceam vreo greşeală, eram iertată pentru că sunt copil şi n-am avut cum să ştiu că nu e bine; a doua iertare era pentru că el, ca părinte, posibil n-a putut să-mi explice suficient de bine, şi a treia era pentru că eu, poate, nu am putut înţelege prea bine ceea ce mi-a spus el. Dacă aveam trei greşeli pe acelaşi subiect, la a patra urma să fiu pedepsită. Dar nu s-a ajuns niciodată nici la a doua”, conchide Eugenia Parlicov.

22% dintre copii se tem de taţii lor

Potrivit unui studiu din 2009, fiecare al doilea copil din R. Moldova a experimentat deja cel puţin o formă de abuz. În acelaşi timp, aproape fiecare al patrulea copil se teme de unul dintre părinţi.

„Cel mai des, abuzatorii sunt cei care au grijă de ei, sunt părinţii sau îngrijitorii acestora. Imaginaţi-vă, este o frică permanentă. Aceştia trăiesc într-o casă cu persoanele care-i abuzează, sigur că le afectează bunăstarea emoţională”, spune Sergiu Tomşa, specialist în comunicare în cadrul UNICEF Moldova. “Toleranţa faţă de violenţă este extrem de ridicată, şi asta ne vorbeşte şi despre faptul că părinţii nu au deprinderi elementare de a face faţă furiei, energiei negative care apare la un anumit moment. Violenţa împotriva copiilor este adesea invizibilă, ea se petrece acasă, în mediul familial şi noi preferăm să nu vedem lucrurile respective chiar dacă le auzim, chiar dacă le simţim. Noi credem că violenţa poate fi prevenită şi trebuie prevenită”, mai adaugă acesta.

Avem probleme ce ţin de respectarea confidenţialităţii

“Din păcate, profesorii nu sunt pregătiţi să discute cu elevii despre ce-i preocupă pe ei. Profesorii nu sunt pregătiţi şi deschişi ca să accepte punctele lor de vedere, de multe ori critice chiar la adresa lor, pentru că de multe ori ei sunt cei care aplică violenţa faţă de copii, în special cea psihologică şi verbală. Copiii nu au încrederea că vorbesc tocmai cu persoana care ar trebui în mod firesc să-i ajute. Atunci, acest dialog este cumva artificial sau copiii de multe ori intuiesc ceea ce ar vrea să audă profesorii şi spun exact ce le-ar plăcea, fără să deranjeze pe cineva, şi acesta e cel mai neplăcut lucru, deoarece ne dorim să-i facem să discute şi pe unii, şi pe alţii”, menţionează Iosif Moldovanu, consultant în protecţia copilului.

Potrivit specialistului, mai avem şi subiecte TABU, cum ar fi abuzul sexual, despre care nici profesorii şi nici elevii nu sunt pregătiţi să discute. “Din păcate, de cele mai multe ori tinerii nu se adresează nimănui. Există cazuri când apelează la prietenii mai mari, dar care nu au mai multă experienţă de viaţă, şi aici iarăşi este o problemă, fiindcă nici ei nu prea ştiu cum să-i ghideze. Avem foarte puţini copii care se adresează părinţilor. Cu profesorii nu vorbesc pentru că nu au încredere, se tem să nu afle toată şcoala despre aceasta, şi nici cu alţi specialişti din comunitate nu vorbesc, pentru ca nu cumva să afle toată comunitatea. Avem o problemă ce ţine de respectarea confidenţialităţii în toate sectoarele care au tangenţă cu viaţa copilului. Aici avem mult de lucru cu toţi profesioniştii, medicii, asistenţii sociali, poliţiştii, educatorii, pentru a-i învăţa cum să comunice cu copiii şi cum să păstreze acel secret, pentru că de asta se tem şi copiii, şi părinţiii”, mai adaugă Iosif Moldovanu.

La sat mereu există curiozitate să se afle cine “l-a pârât”

„Deşi se observă o creştere a numărului de sesizări, la sate există o problemă atunci când se raportează cazurile de violenţă. Aici oamenii se cunosc şi mereu există o curiozitate să se afle cine “l-a pârât”. Acesta nu ia atitudine faţă de acţiunile lui asupra copilului, dar ia atitudine faţă de cel care, de fapt, a vrut să salveze viaţa copilului”, spune Adela Bologan, şefa Direcţiei educaţie, Teleneşti.

„Cu toate că mulţi mai cred că forţa fizică şi ridicarea vocii este o metodă de disciplinare, avem şi părinţi care vin şi spun: “Chiar dacă copilul meu nu ştie, vă rog să nu ridicaţi vocea”. Acum ne conducem şi de algoritmul propus de Ministerul Educaţiei. Am studiat procedura de organizare, prevenire a abuzului şi încercăm să ne descurcăm. Chiar nu demult am avut un caz când coordonatorul dintr-o instituţie ne-a sunat şi ne-a spus că un copil a venit cu vânătăi şi a făcut fişa de sesizare la primărie. Acolo toată lumea s-a implicat şi abuzatorul a fost izolat”, adaugă Adela Bologan.

„Împreună putem opri violenţa împotriva copiilor!”

Multitudinea cazurilor de abuz şi neglijare a copiilor mediatizate în ultimul timp au determinat autorităţile să pună asigurarea securităţii şi protecţiei copilului “în capul mesei”.

Aceştia şi-au expus planurile de acţiuni şi în cadrul Conferinţei Internaţionale “Copiii victime ale violenţei: abordare sistemică în prevenire şi asistenţă”, care a avut loc în zilele de 12—13 noiembrie la Chişinău şi la care au participat şi zeci de reprezentanţi din alte ţări.

Tot zilele acestea UNICEF a lansat la scară largă o campanie de prevenire a abuzului faţă de copii. “Violenţa în R. Moldova este un fenomen destul de răspândit, e vorba nu doar de violenţa fizică, ci şi de cea psihologică şi emoţională, care rămâne a fi invizibilă. Noi vrem ca acest invizibil să fie văzut şi încurajăm părinţii să-şi laude copiii când aceştia au făcut ceva bine şi să le explice când ei au greşit ceva”, menţionează Nune Mangasaryan, reprezentantul UNICEF în Moldova.

Şi la Chişinău a fost lansat un spot video ce-l are ca protagonist pe interpretul basarabean Pavel Stratan. “Doar pentru că nu putem vedea întotdeauna violenţa la care sunt supuşi copiii, nu înseamnă că ea nu există. Împreună putem opri violenţa împotriva copiilor!” este mesajul prin care vedete din toată lumea vin să tragă un semnal de alarmă asupra abuzurilor la care sunt supuşi copiii în societate. “O relaţie bună între soţ şi soţie asigură 90 la sută din educaţia copilului, pentru că ceea ce vede el în familie, cam asta îşi imaginează că este viaţa”, a spus Stratan în timpul lansării spotului. “Pentru ca copilul să asculte de părinte, acesta ar trebui să muncească mai mult asupra propriei persoane, să-i explice, să comunice. Cât respect oferi copilului, atâta ţi se va întoarce. Dacă astăzi nu aş fi fost persoană publică, Cleopatra şi Cezar ar fi fost exact la fel de fericiţi”, a ţinut să menţioneze interpretul.