Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Oamenii care trăiesc din mere

Oamenii care trăiesc din mere

Dacă nu pleacă peste hotare, tot mai mulţi cetăţeni ai R. Moldova îşi lasă satele şi decid să trăiască în oraşe. În timp ce datele statistice arată că numărul persoanelor care îşi părăsesc locul de baştină creşte anual, la ţară, rămân tot mai puţini oameni. Pentru cei rămaşi, lupta cu sărăcia e o prioritate, iar pământul – singura sursă de existenţă.

E toamnă, frig, iar vântul pare că a alungat toți nourii să vegheze asupra dealurilor ce au împânzit localitatea Rudi din raionul Soroca. Stropi mărunţi de ploaie mohorâtă cad neîncetat de câteva ore, spălând câmpul pe care au prins rădăcini livezile de meri şi pruni. Singurii care nu protestează în faţa ploii sunt oamenii care îşi poartă galoşii de la copacii de mere la lăzile din lemn şi înapoi.

Afacere agricolă în raionul Soroca

Ada Ialovoi

Acum 10 ani, Ada şi Mihai Ialovoi au decis să investească în pământul lăsat ca moştenire de părinţi, pentru a reuşi să supravieţuiască fără a pleca de acasă. Au arat cele patru hectare de teren, le-au nivelat, au cumpărat copaci cu 16 lei puietul, au calculat distanţa corectă dintre rândurile formate din cei 70 de copaci, au plătit tractorul cu burghiu care face găurile de plantare şi în cele din urmă au sădit propria livadă de meri. Timp de cinci ani, au prelucrat suprafaţa plantată cu soluţie specială şi au prăşit-o anual de vreo cinci ori. Zic că după asta totul mergea mai uşor, puteau folosi erbicide, iar iarba prea înaltă o coseau cu mâna sau cu tractorul. Tot în perioada asta au mai sădit un hectar de livadă tânără, cu aceleaşi soiuri de mere: Idared, Richard şi Golden.

„Cel mai mult avem Idared, pentru că, anterior, tot exportul era direcţionat către Federaţia Rusă. Consumatorii de mere din Rusia preferă ca fructele să fie acrişoare şi suculente. Richard şi Golden în primăvară se fac ca buretele, iar Idaredul se păstrează până în vară suculent şi gustos”, ne povesteşte entuziasmată Ada Ialovoi. Prima recoltă au strâns-o abia peste cinci ani. Între timp, însă, investiseră zeci de mii de lei, muncind din zori până-n noapte.

Cheltuielile şi veniturile muncii la sat

Soții Ada și Mihail Ialovoi au sădit livada de meri acum zece ani

E ora 12, crengile copacilor se apleacă sub greutatea merelor. Stropii de ploaie cad din ce în ce mai rar şi adierea de vânt usucă hainele ude leoarcă ale celor 10 oameni care culeg mere. Ada ne spune că fiecare gospodărie din satul Rudi e implicată în agricultură şi toţi nu-şi văd capul de treabă. Tocmai de aceea nu mai găsesc oameni care i-ar putea ajuta la cules. „Soţul aduce zilnic cinci zilieri tocmai de la Oclanda, de la 25 km distanţă. Dimineaţa, se duce încolo, îi ia, îi aduce. Seara îi duce şi vine acasă. Sunt patru drumuri făcute zilnic cu benzina noastră”, ne explică Ada Ialovoi. Pe lângă cheltuielile de drum dus-adus, oamenii angajaţi la cules primesc câte 200 de lei pe zi. Remunerarea angajaţilor, de fapt, e una dintre cele mai mici cheltuieli suportate. Pentru fiecare hectar de pământ, din cele cinci, familia investeşte cam 30 de mii de lei pentru chimicale. Pentru a reduce din cheltuieli, din decembrie până la sfârşit de martie, de-i frig, de-i viscol, Mihail curăţă copacii de măr. Dacă ar mai angaja pe cineva, ar trebui să plătească trei lei de copac. Munca din spatele întreţinerii unei livezi de meri, care e pe cât de frumoasă, pe atât de grea, dă roade după cum e timpul de afară. „Acum trei ani, au fost îngheţuri şi nu am exportat nimic, merele care mai erau bune le-am dat la suc, cu 30 de bani per kg. Eram plini de datorii, luasem credite, până şi chimicalele erau luate în credit”, îşi aminteşte Ada, rugându-se ca povestea să nu se mai repete. Spune că, tot în acel an, mulţi săteni şi-au scos livezile, s-au gândit că au mai multe investiţii decât venituri. Anul trecut a fost mai prielnic, au recoltat câte 20 de tone de mere per hectar. Cele sortate manual, cu un calibru de 60 mm, s-au vândut cu cinci lei kilogramul, restul merelor, inclusiv cele de pe jos, le-au dat la suc cu 3,50 lei per kg.

Pauza de masă durează doar 20 de minute ca revină mai repede la cules

Vin ploile, dau îngheţurile

Pe lângă faptul că trebuie să reuşească cu recoltarea merelor, soţii Ialovoi, anual, caută intermediari care le-ar cumpăra produsele. „An de an avem probleme cu cumpărătorii. Sunt puţini, au şi ei probleme cu vama, anul trecut am dat marfa unui băiat din Vălcineţ. A cerut certificat. I-am dat. Mi-a venit să plătesc impozit, 9000 de lei. A luat 240 de lăzi şi a fugit, s-a ascuns”, spune supărată Ada Ialovoi. Aceasta mai povesteşte că, deşi lucrează de atâţia ani, nu-şi permit să cumpere un tractor, care le-ar fi de mare ajutor, dar care costă de la 240 de mii de lei în sus. Şi-ar dori mult să construiască un depozit frigorific, dar tot e costisitor şi l-ar putea instala doar la periferia localităţii, unde mai sunt şi alte frigidere. Cel mai important, însă, e să încheie culesul până dau îngheţurile. Ne spun că, potrivit calculelor lor, dacă vor avea oameni la cules, ar putea termina în 20 de zile.

E vremea prânzului. Muncitorii îşi toarnă apă pe mâini unul altuia dintr-o sticlă de vreo trei litri, scot mâncarea din genţi, o aşază cuminte pe lăzi şi se fac comozi pentru nici 20 de minute. Mănâncă în grabă şi revin la cules. Muncesc cât mai repede, ca să nu simtă frigul şi hainele ude de pe ei.

Captivii drumurilor rele

La răscrucea celor trei drumuri care străbat satul dintr-un capăt în altul, Mihail Ialovoi, ajutat de câţiva săteni, descarcă lăzile cu mere dintr-o maşină de tip sovietic, albăstruie, model Gaz-53, cu pete de rugină, în tirul unui intermediar, care urmează să le transporte la depozitul frigorific. Tractoare, tiruri şi alte mijloace de transport se perindă din 10 în 10 minute. Drumul e tare rău, parcă ar fi de după război. E din cauza tirurilor de mare tonaj care trec cu zecile, la fiecare pas, zice Mihail Ialovoi. Chiar şi aşa, drumul nu a fost reparat de zeci de ani, iar şoferii sunt nevoiţi să meargă pe marginea carosabilului, pentru a ocoli gropile ce le distrug mijloacele de transport. Merele din Rudi sunt cumpărate de intermediari, preponderent din localităţile de nord. Mai apoi, mulţi dintre ei exportă produsele în Federaţia Rusă.

Fiecare agricultor trebuie să găsească un intermediar pentru a exporta merele

S-a lăsat întunericul. Mihail duce zilierii acasă, iar într-o oră se întoarce pentru a descărca merele din lăzi. Şi tot aşa, până la miezul nopţii. A doua zi, câţiva dintre muncitori nu au mai venit din cauza timpului. Acum, familia Ialovoi are şi mai multe griji: să găsească oameni, să culeagă merele până dau îngheţurile, să le vândă, să ramburseze creditul şi să o ia de la capăt.

Agricultura se extinde, dar oamenii continuă să plece

Conform primarului localităţii Rudi, Iurie Marian, în sat sunt înregistrate 1500 de hectare de livezi, dintre care mai mult de 85% sunt plantate cu meri. Tot aici, trăiesc 1080 de locuitori, iar 70% au pomicultura ca ocupaţie principală. Pe lângă gospodăriile agricole individuale, în sat activează şi lideri care deţin câte 80 de hectare de pământ, Getodava SRL şi Bucuria Saturn SRL. Aici, la periferia satului, funcţionează cinci frigidere. Altele două sunt în construcţie.

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, 2/3 din numărul total al populaţiei care şi-a schimbat locul de trai în 2016 provin din mediul rural. Astfel, cel mai mare număr de plecări s-a constatat în raioanele: Soroca, Donduşeni, Drochia, Floreşti, Făleşti, Ocniţa, Râşcani, Sângerei, Călăraşi, Dubăsari, Rezina, Căuşeni, Cantemir, Cimişlia şi Leova. În timp ce în aceste raioane raportul dintre cei plecaţi şi cei rămaşi e de 14 oameni la 1000 de locuitori, în raioanele Teleneşti şi Şoldăneşti s-au înregistrat 15 plecaţi la o mie de locuitori.

Pe de altă parte, s-a majorat numărul celor care aleg să locuiască în municipiul Chişinău – 13 mii de persoane, în municipiul Bălţi – 1,2 mii de persoane, iar în raioanele Ialoveni, Orhei, Străşeni, Cahul şi Ungheni – aproximativ 1,0 mii de persoane. În mare parte, migranţii interni sunt persoane apte de muncă, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 49 de ani.