O viaţă purtată în două pungi
Bătrâneţea a devenit o povară despre care spune că nu o mai poate purta. Încrezându-se în oameni, s-a trezit pe drumuri, singură şi fără un loc al său, unde s-ar putea încălzi în nopţile geroase, servind ceva cald şi odihnindu-şi oasele obosite de ani şi de aşteptare pe băncuţa din faţa casei.
Tatiana Prodan are 81 de ani. De vreo 9 ani, aceasta luptă pentru apartamentul care, potrivit spuselor sale, i-a fost luat prin escrocherie. Femeia susţine că nu mai vrea să umble pe drumuri şi să fie umilită de cei în care cândva a avut încredere.
„Vreau la casa mea să mă lecuiesc şi să mă spăl”
Seară de seară, Tatiana Prodan vine la uşa apartamentului de pe str. Dimo şi aşteaptă, rugând pe stăpâna casei să-i dea drumul să intre, pentru a nu fi nevoită să doarmă încă o noapte pe drumuri sau prin staţii. „M-am săturat să trăiesc la străini, în staţii, în parc. Vreau la casa mea să mă lecuiesc şi să mă spăl”, se vaietă femeia, pe care am întâlnit-o în timp ce stătea tăcută la o staţie de troleibuz, cu privirea coborâtă, sprijinindu-se în cârjă şi ţinând strâns în mâini două pungi, în care poartă actele, două iconiţe, fotografia fiicei şi tot teancul de foi de la procesele de judecată, adunate timp de 9 ani.
Toată viaţa sa, Tatiana a lucrat la o fabrică de tricotaje. Veterană, după 25 de ani de muncă, în 1987, a primit un apartament prin hotărârea direcţiei pentru privatizarea fondului de locuinţe din Chişinău.
Apartamentul de pe strada Alexandrescu era cu o cameră, dar destul de încăpător pentru ea şi fiica sa, Natalia. Dar, după câţiva ani, Tatiana a decis să o cazeze la ea, pentru câteva luni, pe Liuba Boghean, o colegă de serviciu, care se plângea de condiţiile şi umilinţele la care era supusă în casa surorii sale, în care locuia. „Am luat-o la mine pe două luni, până avea să-şi găsească un alt loc de trai. Se ţinea scai, mi se tot plângea. Mi se făcuse milă de ea”, povesteşte Tatiana.
Lunile treceau, dar Liuba nu pleca, s
punând că acolo se simte bine şi liniştită. Astfel, femeia a trăit în apartamentul Tatianei şapte ani. „Între timp, fiica mea Natalia a plecat să muncească în Federaţia Rusă. Liuba îi tot spunea că acolo îşi va putea construi viaţa, iar aici nu are decât să şi-o distrugă. În cele din urmă fiica mea a ascultat-o…”, suspină bătrâna.
Din cauza unei boli grave şi practic fiind pe patul de moarte, Liuba a rugat-o pe Tatiana să aibă grijă de fata ei, să nu o lase singură şi să o primească să locuiască cu ea în apartament temporar, până tânăra îşi va găsi o altă locuinţă. „Mi-a spus să o iau la mine pentru vreo două săptămâni, pentru că oricum stăteam singură”, povesteşte Tatiana Prodan.
„Am semnat pentru privatizare, dar nu pentru vânzare”
După moartea colegei de serviciu, într-o zi, la uşa apartamentului a sunat fiica Liubei, Maria Boghean. Aşa a ajuns tânăra să locuiască în apartamentul Tatianei Prodan. „În 1997, când mi-a murit mama, Tatiana m-a rugat să stau cu ea. Îmi spunea: hai, te rog, nu mă lăsa, şi eu am venit…”, afirmă Maria.
Între timp, Maria Boghean s-a căsătorit şi a rămas însărcinată. „Aşa am ajuns să ne înghesuim trei persoane într-o cameră. Nu le-am spus să plece pentru că Maria era însărcinată şi nu puteam să o alung afară, pe drumuri”, ne explică femeia, care acum susţine că înţelege cât de greşită a fost acea decizie. Ulterior, Maria a reuşit să o convingă pe Tatiana să o scoată pe propria fiică de la viza de reşedinţă pe motiv că nu locuieşte acolo. „Mi-a spus că aşa am să economisesc nişte bani la facturi şi nu va mai trebui să plătesc pentru două persoane”, povesteşte femeia. Astfel, la 17 iulie 1998, Judecătoria Râşcani a stabilit că Natalia Prodan a pierdut dreptul la folosirea locuinţei de pe strada Alexandrescu, din Chişinău.
În acelaşi an, în septembrie, Maria Boghean a privatizat, fără să anunţe bătrâna, apartamentul de pe strada Alexandrescu, susţinând că e o rudă a Tatianei. „Nu mi-a spus că a privatizat apartamentul. Apoi, în 1999, m-a dus la notar şi am semnat pentru privatizarea apartamentului în care trăiam, dar nu contractul de vânzare-cumpărare”, susţine Tatiana, care recunoaşte că nu poate citi şi scrie decât în grafia chirilică. „Cei de la notar nu m-au întrebat dacă pot citi şi nici nu mi-au citit nimic, însă Maria m-a asigurat că semnez pentru privatizarea apartamentului”, spune indignată femeia, care susţine că Maria i-a vândut apartamentul prin înşelăciune.
„Am stat la gazdă, aşa că am avut dreptul la o parte din apartament”
Când Maria a plecat la maternitate, soţul acesteia a venit acasă cu mai mulţi bărbaţi, care l-au ajutat să strângă lucrurile din apartamentul bătrânei şi să le ducă într-un apartament de pe strada Dimo. Acest lucru a nedumerit-o pe Tatiana. „Îl întrebam de ce mi-a strâns toate lucrurile? De ce mă iau cu ei? El mi-a spus să am puţină răbdare şi să vorbesc cu Maria”, îşi aminteşte femeia.
Pe de altă parte, Maria Boghean susţine că bătrâna a rugat-o să se mute cu ei în apartamentul de pe Dimo. „Eram cu burta la gură atunci când mi-am cumpărat apartamentul de pe Dimo. Am lucrat o viaţă ca să-mi cumpăr o locuinţă. Ea, când a văzut că aici e bine, mi-a spus să o iau cu mine, pentru că mă va ajuta să-mi îngrijesc fata şi-mi va da bani să cumpărăm un apartament cu două camere”, spune Maria. Totodată, aceasta neagă acuzaţiile făcute de Tatiana, potrivit cărora i-ar fi vândut, prin înşelăciune, apartamentul de pe strada Alexandrescu: „Ştiţi ce, hai că nu mai suntem copii ca să credem unor bârfe. Tatiana a vândut apartamentul său după ce eu l-am cumpărat pe cel de pe Dimo. Ce treabă am eu cu vânzarea apartamentului de pe Alexandrescu? Doar nu eu l-am vândut… Da, am fost şi eu prezentă atunci când Tatiana a vândut locuinţa. Am fost cu ea la notar. Aceasta m-a pus să mă dezic de partea mea de apartament de la Buiucani. Da, am stat la gazdă la bătrână şi mi-am făcut viză de reşedinţă şi aveam partea mea de apartament, după ce am ajutat-o să privatizeze casa”, se apără Maria, când o întrebăm cum a ajuns să figureze în acte ca rudă sau chiar ca fiind fiica Tatianei Prodan? „Au trecut vreo 20 de ani de atunci, nu-mi amintesc”, zice Maria.
Apartament vândut de cinci ori în şase ani
Atunci când Tatiana s-a mutat în apartamentul de pe Dimo, a început să îngrijească de copilul Mariei. „Mi-au pus copchilul lor de doar 2 luni în braţe, să-l cresc şi să nu am timp să umblu prin judecăţi. Făceam mâncare, spălam, plimbam copilul, toate le făceam… De fapt, m-au adus aici ca să-mi ia totul”, constată Tatiana, aranjându-şi broboada şi sprijinindu-se în cârjă. „O întrebam de ce m-a adus aici? În acest apartament mic? Nu-mi răspundea. Îmi spunea că are nevoie de ajutor la îngrijirea copilului. Eu tot îi repetam că vreau să mă întorc la mine acasă… De fiecare dată îmi spunea: e bine sau rău, dar aici vei trăi, pentru că nu mai ai casă”, susţine femeia.
După ce a început să se plângă şi să spună „Duce-ţi-mă acasă”, de mai multe ori a fost bătută de Maria, afirmă bătrâna, care a început să aibă bănuieli şi s-a adresat la mai multe instituţii locale, unde a aflat că apartamenul ei de pe strada Alexandrescu a fost vândut de cinci ori, timp de şase ani. La 29 august 2007, Tatiana Prodan a înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Mariei Boghean, privind apărarea dreptului de proprietate, solicitând recunoaşterea nulităţii hotărârii Direcţiei pentru Privatizarea fondului de locuinţe mun. Chişinău din 3 septembrie 1998 şi contractul de vânzare-cumpărare. De fiecare dată, timp de nouă ani, cererile Tatianei Prodan au fost respinse.
„Toată ziua mănânc doar lapte rece cu pâine, sau apă rece cu pâine”
„După ce fiica lor a crescut şi nu mai aveau nevoie de dădacă, au început să se comporte urât cu mine. Pe timp de iarnă, m-au alungat de acasă”, se plânge Tatiana. Timp de un an, a fost nevoită să doarmă afară, în staţii de troleibuz, acolo unde îşi petrecea nopţile pe scaune rupte. „Cel mai greu a fost iarna, când îngheţam afară. Mi-au degerat şi picioarele. Şi acum mai port haine groase, pentru că nu mă pot încălzi, nu-mi pot dezmorţi picioarele. Noroc de prânzul cald de la cantina socială, în rest, toată ziua mănânc doar lapte sau apă rece cu pâine”, îşi continuă cu tristeţe povestea.
Flămândă, cu grijile sprijinite în cârjă, Tatiana merge des la apartamentul ei de la Buiucani şi de afară priveşte cu jale la casa ce nu-i mai aparţine. „Vreau să mor în casa mea, pentru care am muncit. Nu vreau să mor pe drumuri”, repetă femeia. „Cea mai mare greşeală pe care am făcut-o a fost că am ascultat-o pe Liuba şi am primit-o în casa mea pe Maria. Trebuia să schimb lăcata, să nu mai primesc pe nimeni”, suspină femeia.
Bătrâna susţine că Maria i-a luat cheia de la apartamentul de pe Dimo. „Mi-a luat cheia şi mă pune să ies dimineaţa din casă, la ora 6:30, şi mă primeşte acasă seara târziu”, se plânge bătrâna. În acelaşi timp, Maria susţine că bătrâna a pierdut cheia, dar o învinuieşte pe ea.
„Nu-mi permit să-mi încălzesc mâncare, să mă spăl sau să folosesc toaleta”, spune femeia, care susţine că trăieşte în hol, pe un pat mic. „De 17 ani, trăieşte în apartamentul meu cu o cameră şi nu a plătit niciun ban. M-a jucat pe degete cum a vrut. S-a folosit de bunurile mele, doarme pe patul meu, ajunge, gata, s-a rupt răbdarea. Nu mai vreau să o întreţin. Îmi lasă gazul aprins, îmi cheltuie apa”, spune Maria, explicând de ce nu-i permite bătrânei să se folosească de toaletă şi de bucătărie.
Vecinii spun că au văzut-o deseori pe bătrână stând după uşă: „O văd pe scaunul din faţa casei, aşteaptă până se întoarce Maria. Nu ştim ce mâţă a trecut printre ele, dar nu se prea împacă…”.
„Unii profită de bătrâni şi le iau apartamentele”
Maria Boghean ne spune că se înţelegea bine cu Tatiana Prodan. „Aveam relaţii bune, dar, în 2007, s-au stricat. Ea m-a minţit că-mi va da bani să cumpăr apartament cu două odăi, de asta am luat-o. În cei 17 ani, nu mi-a dat niciun ban. Ea a început să-mi ceară apartamentul meu şi m-a purtat prin judecăţi. De fiecare dată am câştigat. Înseamnă că nu am minţit pe nimeni. Ridicaţi dosarul şi vedeţi. Citiţi hotărârea CSJ şi veţi înţelege”, ne-a grăbit Maria, când am întrebat-o de unde a pornit totul. „Tatiana a scris la Procuratura Râşcani – nimic, a scris la Procuratura Buiucani – negativ, a scris la poliţia criminală – nimic… Vă arăt documentele. Veţi vedea cum a plătit 9000 de lei avocatului ca să-mi fure apartamentul de pe Dimo. De unde a luat bani?”, întreabă Maria. Însă, atunci când am încercat să stabilim o întâlnire cu aceasta, ea ne-a spus că-i foarte ocupată. „Când vecinii mi-au spus că aţi fost aici, am scris o plângere la poliţie pe Tatiana şi nu vreau să-i dau voie să intre în casă. M-am săturat…”, a declarat Maria.
Veaceslav Rohot, avocatul care a apărat-o pe bătrână în ultimul proces de judecată din 18 mai, curent, susţine că Tatiana a fost ghidată greşit, or, din start, trebuia să se adreseze la poliţie, ca aceştia să investigheze cazul şi să vadă dacă nu-i vorba de o escrocherie. „Când am început să o apăr, dosarul era deja la CSJ, unde cazul este examinat fără părţi, ceea ce nu mi-a permis să adresez întrebări, să lămuresc neclarităţile. CSJ trebuia să trimită dosarul la rejudecare, dar nu a făcut ceea ce trebuia. Am impresia că judecătorii s-au spălat pur şi simplu pe mâini şi au pus acest dosar în arhivă”, constată avocatul, opinând că familia Boghean a profitat de naivitatea bătrânei, spunându-i că semnează pentru privatizare, apoi a vândut casa de mai multe ori pentru a încurca iţele, zice avocatul. „Dacă analizăm toate documentele şi formalităţile notariale, constatăm că sunt corecte, dar este clar că ceva nu-i curat acolo. Din păcate, în R. Moldova se petrec multe astfel de cazuri, când unii profită de bătrâni şi le iau apartamentele”, susţine Veaceslav Rohot. Totodată, avocatul susţine că ultima şansă a bătrânei de a-şi întoarce apartamentul este să se adreseze la CtEDO.
Nata SCOBIOALĂ, Tatiana BEGHIU