Medicamente compensate sută la sută
În acest an, lista medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală s-a extins cu 76 de denumiri comerciale înregistrate în R. Moldova. Majoritatea denumirilor sunt folosite în tratamentul maladiilor gastro-intestinale şi sunt compensate parţial. Celelalte medicamente, recent introduse în listă, fac parte din grupul multivitaminelor şi sunt compensate în totalitate de către stat. Acestea sunt destinate în exclusivitate copiilor şi femeilor gravide. În prezent, Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) compensează peste 700 de denumiri comerciale înregistrate sau 90 de denumiri comune internaţionale.
Dreptul de a prescrie medicamente compensate îl au doar medicii de familie din cadrul instituţiilor prestatoare de servicii medicale primare şi medicii psihiatri din instituţiile, care au încheiat contracte de acordare a asistenţei medicale cu CNAM. Medicamentele compensate se prescriu de către medicul de familie şi/sau medicul psihiatru persoanelor înregistrate la medicul de familie, la prezentarea actului de identitate şi, după caz, a poliţei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Medicamentele compensate se prescriu numai pe formulare de reţetă speciale şi pot fi găsite doar în farmaciile care au încheiat contract cu CNAM. Medicamentele sunt compensate în două modalităţi, parţial şi în totalitate. Adică, cele care sunt compensate 100% pacientul le primeşte gratuit de la farmacie, în baza reţetei medicului, iar pentru cele compensate parţial, plăteşte o parte din preţ.
ZdG vă prezintă lista medicamentelor compensate în totalitate, iar în numărul următor – cele compensate parţial.
OPINIE
Jocul de-a preţurile
Sunt o femeie în vârstă, am peste 70 de ani şi deseori recurg la serviciile farmaceutice, având nevoie de diferite medicamente. Am aşteptat cu multă nerăbdare promisa ieftinire a medicamentelor. Când ai venituri modeste, orice reducere de preţ te poate încuraja. Aşa, înainte de Revelion, mi-am zis să aştept ieftinirea medicamentelor din 2011. Deşi aveam nevoie de mai multe leacuri, am decis să nu le cumpăr deocamdată, crezând că, în ianuarie, aşa cum ni s-a promis, voi putea economisi câţiva lei.
La sfârşit de decembrie 2010, de la farmacia de pe str. Alba Iulia 282, de unde, de obicei, îmi cumpăr leacurile de care am nevoie, am achiziţionat unguentul Troxerutin, pentru care am plătit 18 lei. Sufăr de varice şi am nevoie mereu de acest unguent. După Anul Nou, pe 11 ianuarie, m-am adresat la aceeaşi farmacie, unde am plătit pentru acelaşi unguent 21,34 de lei. Acest medicament este un produs autohton şi eram sigură că, după cum s-a promis, va intra în lista celor la care preţurile se reduc. Am întrebat farmacistele ce se întâmplă, dar nu am înţeles nimic.
Mă gândesc că, chiar dacă micşorează cu câţiva bănuţi preţul unor medicamente, la altele este majorat cu câţiva lei. Oamenii sunt prostiţi cu promisiuni despre micşorarea preţurilor, iar cineva se îmbogăţeşte pe seama bolnavilor.
Valentina Olaru, s. Truşeni, r. Străşeni
