„Mașina” tenisului din Moldova

S-a născut într-o țară în care nu există cultura tenisului, însă a fost printre cei mai buni jucători de tenis juniori din Europa. La 16 ani, era al doilea în clasamentul European. La 25 de ani, era primul moldovean care s-a clasat în Top-100 cei mai bun jucători de tenis din lume. La 30 de ani, ocupa locul 46 în clasamentul mondial al Asociației Tenismenilor Profesioniști. Dar cum e cariera celui mai bun tenismen moldovean povestită de cei mai apropiați oameni din viața lui?

Radu Albot este chișinăuian, are master în psihopedagogie și este poreclit „Mașina” pentru că este foarte rapid, atunci când joacă și pare să nu obosească când este în teren. A început să joace tenis de mic, nu avea nici șase ani. A fost dorința părinților ca singurul lor fiu să practice un sport individual. Tata, Vladimir, și mama, Svetlana, nu sunt sportivi de profesie. Svetlana a jucat baschet și volei în adolescență. Intenționa să studieze la colegiul de educație fizică, după absolvirea celor opt clase, la încurajarea profesoarei de sport, dar nu a fost admisă, picând proba de înot, care a fost obligatorie pentru concursul de admitere. A făcut medicina și de ani buni este stomatologă.

Și Vladimir a fost activ în tinerețe. A jucat fotbal, a practicat și alte sporturi care implică multă mișcare. Radu a fost mereu iute de picior. De mic, se remarca la alergat prin casă, inclusiv să reconecteze canalele TV, pe când părinții nu aveau televizor cu telecomandă. Și prin bucătărie alerga ca „racheta”, de aceea părinții aveau mereu mâinile ocupate: acopereau cu palmele colțurile mesei, ca Radu să nu-și adune cucuie.

Copilul-rachetă

„Am așteptat cu nerăbdare ca Radu să facă primii pași și să alergăm sau să jucăm fotbal. Când a început să meargă, am observat că este foarte energic. Când plecam cu trenul la bunica, era imposibil să îl ținem pe scaun. Alerga dintr-un capăt în altul al vagonului și nu obosea”, își amintește cu nostalgie Vladimir despre copilăria lui Radu. Deseori, în familie erau discuții despre ce fel de sport să practice micul. Își doreau ca el să se pasioneze de un sport individual, nu unul de echipă. Într-o seară, la televizor, Vladimir a prins câteva secvențe dintr-un meci de tenis de câmp. Atunci s-a și gândit că acest sport ar fi cel mai potrivit pentru fiul lor, dar nu știa dacă la Chișinău este vreo școală de tenis. Așa au început căutările.

Când Radu avea aproape șase ani, părinții l-au înscris la școala de tenis. „În grupă erau peste 20 de copii. O parte dintre ei loveau mingea de perete, alții alergau pe teren. Radu mai tot timpul era pus de antrenoare să bată mingile, dar el voia să alerge. Mai serios, mai în joacă, Radu a început să facă tenis”, povestește Vladimir despre primii pași ai lui Radu în domeniul tenisului.

În clasa 1, Radu a primit în dar o bicicletă de la unchiul său. Plimbându-se prin curte, a căzut într-un șanț și a făcut comoție cerebrală. Medicii i-au recomandat să sisteze tenisul pentru un an. Din lipsa unei activități sportive, Radu a decis să se înscrie la un cerc de dans, organizat în școala nr. 87, actualul Liceu Teoretic cu Profil de Arte „Mihail Berezovschi”, fără a-și anunța părinții. După un an, Radu a revenit la tenis. „Într-un moment, am observat că i-a scăzut purtarea și a început să ia note mai joase. Am mers la școală și doamna Tamara mi-a zis că am stricat perechea. Radu a dansat cu fiica directoarei adjuncte. Atunci i-am spus profesoarei că el revine să joace tenis și nu va avea timp ca să combine dansul cu tenisul”, povestește tatăl.

Primul premiu în tenis — un pachet de suc

Astfel, antrenamentele s-au transformat într-o rutină. Inițial s-a antrenat zilnic câte două ore, ulterior tot mai mult și mai mult. Primul premiu luat de Radu a fost un suc de 2 litri. Prima rachetă de tenis părinții i-au cumpărat-o din București. A costat 120 de dolari. Într-un timp, dormea cu ea.

La 13 ani, Radu a început să participe la campionate în afara țării. Primele ieșiri au fost în România, Ucraina și Germania, tatăl însoțindu-l peste tot. În Germania, Radu a făcut cunoștință cu Jerold Oganezov, un tânăr de 25 de ani din Georgia, stabilit în Wiesbaden. „Eram antrenor într-un club de tenis. Un cunoscut mi-a spus că au niște oaspeți din Moldova și m-a întrebat dacă nu aș dori să joc cu Radu, ca să văd ce poate face el. Chiar în ziua aceea, am stabilit o întâlnire. Radu m-a impresionat cum juca la vârsta lui. Se mișca foarte repede pe teren și se străduia să nu piardă nicio minge”, așa descrie Jerold prima interacțiune cu Radu care a avut loc acum 17 ani.

Jerold a propus familiei Albot să îl lase pe Radu pe timp de vară la el, ca să îl antreneze. „Când eu am venit în Germania, la 16 ani, nu am avut pe nimeni. Când m-am întâlnit cu Radu, mi-am amintit de mine. Din acest motiv am decis să-l ajut”, adaugă Jerold. Radu a rămas pentru trei luni la Jerold, fără părinți. Oganezov spune că Radu era o persoană deschisă și comunicabilă, majoritatea timpului petrecându-l pe teren. Se antrena cu Jerold, juca tenis cu alți copii. Antrenorul a reușit să îl înscrie într-un club de tenis și să se asigure că acesta va primi rachete, îmbrăcăminte și ghete. „Radu nu prea avea haine pentru antrenamente. I-am cumpărat o pereche de sorți simpli și am cusut buzunare pentru mingi. Era o fetiță care juca și ea tenis la acel club. Într-o zi, tatăl ei i-a dăruit lui Radu zece tricouri. A fost o bogăție pentru noi”, povestește Vladimir. După acea vară, au urmat și alte veri când Radu a mers la prietenul său, Jarold, ca să fie antrenat de acesta. Radu a devenit tot mai sigur că își dorește o carieră în tenis.

Învățătoarea, cu flori la Aeroport

Când Radu a început să meargă prin turnee, i-a fost mai greu să combine tenisul cu școala. Însă, chiar dacă lipsea de la ore câteva zile, reușea cu succes să recupereze temele. „Radu a fost un elev liniștit, educat și responsabil. A început să lipsească mai des de la ore după clasa a șasea. Îmi aducea câte o cerere în care era indicată perioada în care va lipsi. De fiecare dată, mi-o dădea timid și rușinat, că este nevoit iarăși să absenteze. Profesorii au fost înțelegători cu el căci reușea să însușească materia și să își ajungă colegii din urmă. Într-un an, am mers împreună cu clasa și l-am întâlnit la aeroport. El revenea dintr-un turneu. I-am cumpărat flori. Cât de tare s-a emoționat când ne-a văzut!” – povestește Tamara Bodrug, cea care i-a fost profesoară și dirigintă timp de nouă ani.

La 16 ani, Radu a participat la un turneu organizat la Kiev. A pierdut. Părinții i-au cumpărat un tricou de 40 de dolari, ca să îl încurajeze. Radu a spus că nu vrea să mai joace. După două săptămâni de pauză, a revenit. Tot în acel an, Radu a participat la turneul Masters în Italia, unde se adunau cei mai buni opt jucători din Europa. Atunci se afla pe locul doi în clasamentul european, dar a învins și s-a clasat pe primul loc.

La 18 ani, Radu a avut o schimbare semnificativă în carieră, dar și în viață. A trecut din categoria juniori la seniori. A absolvit 12 clase și a fost admis la Facultatea de Pedagogie a Universităţii de Stat de Educaţie Fizică şi Sport.

Astăzi și nepoțelul Tamarei Bodrug îl cunoaște pe Radu Albot, chiar dacă a auzit despre el doar de la bunica și l-a văzut doar la televizor. „Bunică, bunică, Radu al tău e la televizor!”, strigă de fiecare dată acesta.

Roxana Teodorcic