Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   La stâna de pe deal

La stâna de pe deal

Părinţii mei, Elena și Andrei Ţurcan nu au muncit niciodată peste hotare. Părinţi a trei copii, au ţinut cu toate puterile, iar deseori peste puteri să fie alături de noi.

Tata deja pasionat de animale, și-a făcut studiile în Sovhozul Tehnicum din Carmanova, Facultatea Medicină Veterinară și a muncit printre ele din fragedă tinereţe.

La cumătria primului copil, adică la petrecerea mea, au primit în dar de la bunelul Ion două oiţe de la care a pornit întreaga activitate a familiei noastre.

În 1999, la aproape zece ani de când a început activitatea cu oile, șeptelul a crescut de nouă ori. Astfel tata a hotărât să nu mai ducă oile la stâna comună a satului și să își facă propria stână de oi pe cota mică de pământ de lângă casă. Dimineaţa mergea el cu oile la păscut, iar când reveneam cu sora și fratele de la școală mergeam fiecare pe rând să paștem oile. Tot misiunea noastră era să măturăm în fiecare zi stâna și să dăm seara oile la strungă. Între timp, tata mergea la adunat fânul și paiele pentru iarnă.

Mama a deprins reţeta tradiţională de fabricare a brânzei de oi de la bunelu Ion și de la nana Leana Rotari. Prin greșeli și observaţii, de-a lungul anilor în baza celei tradiţionale și adaptată la condiţiile moderne, mămica a obţinut propria reţetă.

Numărul de oi este mărit cu fiecare an. Tata a început să studieze mai bine ovinele și ducea observaţii pentru a mări productivitatea de lapte. Tot în căutare de a îmbunătăţi și a ușura munca, inspirat din internet și din discuţiile cu prietenii care erau peste hotare în 2009, a fost implementat mulsul mecanizat (din ceea ce cunoaștem noi, a fost o premieră pe atunci în R. Moldova). 

Mezinul casei a îmbrăţișat și el această meserie. Astfel, tata și fiul fac planuri comune. Participă împreună la seminarele republicane și internaţionale. La unul din seminare organizat în Bulgaria au aflat de rasa ASSAF, mult mai productivă decât cele de la noi din ţară. Tata și mama știau că e nevoie să fie căutate soluţii pentru a întreţine cei trei studenţi. Iar în 2015, pentru a-și îmbogăţi bagajul de cunoștinţe, și tata a devenit student la fără frecvenţă, la Facultatea de Zootehnie în cadrul Universităţii Agrare de Stat.

Nebunia cea mai mare a fost când au pus în gaj tot ce aveam: casa, tractorul și oile, pentru a obţine un credit. Cu acesta, au cumpărat 71 de oi de rasa ASSAF din Bulgaria. Doar că atunci când au mers să recupereze oile, ferma respectivă ne-a tras pe sfoară și tata a obţinut doar jumătate din oile achitate. Iar creditul trebuia rambursat integral și aduse explicaţiile de rigoare de ce nu s- a adus numărul de oi preconizat. De susţinere din partea statului tata nici nu vrea să vorbească. Legea pe hârtie e una, iar în fapte – nu mai dai de capăt.

Până la urmă, mezinul a văzut munca titanică pe care trebuie să o depună în întreţinerea fermei. Datoriile trebuiau întoarse, așa că ne-a urmat pe mine și sora în Franţa, unde ne aflam deja de câţiva ani. De multe ori am încercat să-l convingem pe tata să cedeze și să nu mai investească atâţia bani, dar în primul rând atâta sănătate în această pasiune. Marele sprijin pentru el este mama. Ea l-a urmat și îl susţine în toate.

Chiar și așa, pasiunea nebună a lui tata nu a dispărut. Cu multă muncă și enorm devotament pentru îndeletnicirea sa, proiectele iau amploare. Au mai fost luate mici credite. Apoi, și cu suportul financiar al rudelor și al prietenilor din 2013 până în 2016, a fost ridicată o parte din ferma de oi modernă. A fost amenajată camera de lapte și camera frigorifică. În sfârșit, munca mamei s-a mai ușurat. Spaţiul pentru fabricarea brânzei este dotat și mai accesibil de întreţinut. Mama nu mai trebuie să ridice zeci de kilograme de brânză cu mâinile. Nu mai trebuie să încălzească apa la aragaz pentru a spăla strecurătorile și ustensilele. După aproape treizeci de ani muncă și suflet, carul parcă a început să se miște din loc. Tata mereu ne repetă că pentru a strânge roadele din această activitate nu ajunge o viaţă de om. În prezent, partea a doua a stânei este în așteptare. Trebuiesc restituite datoriile.

Munca s-a mai ușurat, calitate brânzei a crescut, astfel și cererea a devenit mai mare. Dar una din cele mai mari probleme până în prezent este lipsa cadrelor de muncă. Chiar de se oferă un salariu avantajos și condiţii bune de trai, nimeni nu se grăbește să muncească la fermă. Dacă, în urmă cu zece ani, erau trei stâne în sat, azi a rămas doar „Stâna de pe deal”.

Ecaterina Ţurcan-Hacina