Gânduri la gura sobei… sau ce aş face cu 1 miliard de lei (II)

Când zbor spre Moldova, îmi place să răsfoiesc ziarele de la Chişinău oferite în avion. În septembrie mi-a nimerit în mâini Ziarul de Gardă cu un articol despre marele fiasco al proiectului de gazificare a satelor Moldovei. Un articol binevenit, deoarece prea multă zarvă s-a făcut despre beneficiile gazelor naturale şi despre “ororile lumii de la ţară, care se chinuie cu lemne şi cărbuni”. Dar copacii regenerabili sunt cea mai ieftină cale de a ieşi din criza crescândă a gazelor.

Un mesaj care se desprinde din articolul citat, unul poate mai puţin relatat în presă şi care stă mai puţin în puterile omului simplu, este viziunea autorităţilor şi experţilor asupra securităţii energetice a Moldovei, sau mai bine zis – lipsa acesteia. Mă refer aici, şi în întreaga mea scrisoare, la încălzirea pe timp de iarnă a locuinţelor din spaţiile rurale, şi nicidecum – a regiunilor urbane, care reprezintă o cu totul altă temă. Fostul premier Tarlev releva în articol că trebuia să se găsească “o altă sursă de dobândire a gazului, internă sau externă”, “chiar de pe teritoriul Moldovei” (??!!), deci nu admite posibilitatea încălzirii satelor în mod tradiţional. Şi mai aduce Tarlev o “perlă”, precum că “dacă statul ar oferi oamenilor salarii decente, preţul la gaze nu ar mai constitui o problemă”. Dl Tarlev nu ştie că în Occident nici un salariu mare nu mai poate acoperi facturile la gaze, acest cost crescând exponenţial. Şi că toţi cei din Occident care au posibilitatea, trec la sobele de lemne. Mai mult, acestea sunt considerate un lux, mai ales pentru regiunile urbanizate.

Strategie de un miliard de lei

Autorul articolului, Victor Moşneag, aduce şi opiniile experţilor în materie de energetică şi politici strategice. Astfel, dl Parlicov, directorul ANRE, care, după ce admite că programul de gazificare a fost “o greşeală”, conchide totuşi că “racordarea la reţelele României şi obţinerea gazelor (ruseşti?) prin România” ar fi soluţia posibilă. Hm, unde-i logica, mă întreb. Preţul la gaze nu are decât să crească în viitor, precum şi la toate sursele de energie neregenerabile, iar speranţa de a obţine gaze “mai ieftine” este una ireală pentru orice ţară, nu doar pentru R. Moldova.

Domnul Ion Munteanu de la IDIS Viitorul se apropie de realitate şi admite că strategia naţională trebuie să abordeze “diversificarea surselor de energie”, adică studierea surselor regenerabile şi durabile pentru noi. Însă nici Ion Munteanu, nici autorul articolului nu prezintă cititorului niciun exemplu de asemenea alternative, ceva care ar oferi societăţii o speranţă în propriile puteri, dar şi un sfârşit mai optimist al articolului.

Niciunul dintre experţii intervievaţi şi nici interlocutorii de la sate se pare că nu admit posibilitatea asigurării securităţii energetice a satelor Moldovei pe bază de lemne – cea mai tradiţională, ecologică şi durabilă sursă în cazul Moldovei.

10 milioane de copaci regenerabili

Aud deja critici cu referire la protecţia pădurilor şi a Codrilor seculari şi la insuficienţa de masive împădurite pe teritoriul Moldovei, insuficienţă care deja pune în pericol existenţa multor specii de plante şi animale. Dar nu la acele păduri mă gândesc acum. Deşi şi ele, ca şi toate masivele împădurite din Moldova, sunt supuse managementului forestier, prin care se strâng anual mii de tone de lemn şi vreascuri, toate puse la dispoziţia consumatorului. Şi asta – pentru a asigura dezvoltarea echilibrată a pădurilor.

Şi totuşi, nu mă refer acum la acele păduri. Mă refer la enormele suprafeţe erodate, dealuri şi văi care au fost cândva exploatate la maximum de către agricultura şi păşunatul intensiv, încât au ajuns acum paragini inutile, dar şi pericol de alunecări şi inundaţii frecvente. Fiecare dintre noi cunoaşte locurile din sat unde pământul se ponorăşte, pe care nu creste nimic şi a căror unică utilizare pare a fi aruncarea gunoaielor.

Mă refer şi la acel miliard de lei cheltuiţi pentru ţevile slute de prin sate. Şi mă gândesc, oare cum ar fi dacă acel miliard de lei ar fi folosit la creşterea şi plantarea a 10 milioane de puieţi de salcie, carpen, corn, alun şi salcâm (100 de lei puietul) – specii autohtone renumite prin creşterea lor rapidă şi prin lemnul perfect pentru încălzirea caselor. 10 milioane de copaci ar acoperi o suprafaţă de 25000 hectare de terenuri erodate şi într-un răstimp de 5-15 ani ar ajunge la vârsta bună pentru recoltare. Prin recoltare nu se are în vedere tăierea copacului matur şi înlocuirea lui prin puiet tânăr, ci doar tăierea de jos a ramurilor groase, bune pentru foc, şi încurajarea ramurilor mai tinere să se dezvolte pentru următoarele recolte (Coppicing http://en.wikipedia.org/wiki/Coppicing).

Aşa făceau străbunii noştri. Dacă intraţi în Codri, puteţi găsi şi acum copaci cu urme de recoltare de 60-80 de ani în urmă. Aşa fac gospodăriile silvice în Occident, oferind populaţiei material de foc, ieftin şi absolut neutru din punct de vedere ecologic. Aşa face soţul meu fermier în Marea Britanie, care a sădit sălcii pe o bucată de câmp care era inundată în permanenţă şi deja de 3 ani avem lemnul nostru, gratis.

Câte probleme şi-ar fi găsit soluţionarea dacă acel miliard de lei din bugetul statului era mai întâi dublat cu bani particulari (1000 de lei de persoană, şi nu 10000, cât li s-a cerut oamenilor ca să-şi instaleze conducta de gaze). Iar cele deja 2 miliarde puteau fi, eventual, iarăşi dublate de către donatorii de granturi, care asta şi doresc – să vadă proiecte de durată, eficiente şi simple, bazate pe resursele tradiţionale şi regenerabile.

Cu 4 miliarde de lei acopeream, probabil, toate suprafeţele erodate cu dumbrăvi pentru foc şi porneam un program naţional de reducere a pierderilor de energie din case prin izolarea termică a pereţilor, a podurilor şi a podelelor. Se ştie bine că 25% din căldura casei se pierde prin pereţi, geamuri, pod şi podele şi aceste pierderi pot fi reduse rapid şi eficient. Prin acordarea de granturi (o rată de 50% a granturilor ar dubla, iarăşi, suma banilor disponibili) şi prin educarea populaţiei, lumea ar afla despre tehnologiile moderne de construcţie a sobelor şi a caselor, astfel încât căldura obţinută din greu şi cu mulţi bani să nu se irosească în gol.

Iată ce aş face eu cu 1 miliard de lei şi iată ce gânduri mă vizitează stând la gura sobei, la mine la Căpriana.

Tamara Şchiopu