Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Femei multe, dar puţine în…

Femei multe, dar puţine în politică

Alegerile locale din iunie 2015 au adus la conducerea primăriilor cu 20% mai multe femei decât în 2011. Totuşi experţii susţin că prezenţa candidatelor pe listele electorale a fost redusă, iar locurile de top în listele pentru consiliile locale şi raionale au fost deţinute majoritar de bărbaţi. O soluţie pentru viitoarele alegeri ar fi introducerea cotei de gen, femeile urmând să se regăsească obligatoriu într-o proporţie de minimum 30% pe toate listele electorale. Ar fi cea mai scurtă cale de a schimba atitudinea, mentalitatea şi stereotipurile din clasa politică şi din societate.

183 de femei au obţinut funcţia de primar după alegerile locale din luna iunie, cu circa 20 la sută mai multe decât la alegerile locale din 2011. Deşi la capitolul participarea femeilor în administrarea publică locală cifrele arată o uşoară creştere, stereotipurile şi tradiţiile patriarhale mai rămân ca şi politici de bază în cadrul unor partide şi comunităţi. Liderii politici, reprezentanţi ai partidelor politice de la guvernare afirmă că situaţia s-a îmbunătăţit vizibil în ultimii ani, iar în interiorul partidelor femeile nu întâmpină nicio dificultate de a se implica activ în politică.

În luna aprilie a acestui an, Parlamentul a aprobat în primă lectură proiectul de lege privind asigurarea egalităţii de gen în domeniul public şi politic. Astfel, se propune a stabili cota minimă de reprezentare a femeilor de 30% pentru a creşte şansele acestora de implicare în politică. Altfel, partidele politice se pare că nu reuşesc să schimbe situaţia din interior.

PLDM: Stereotipuri patriarhale

Valeriu Streleţ, învestit de curând în funcţia de prim-ministru, ne-a declarat că în societate persistă stereotipuri patriarhale, care sunt acceptate şi de doamne. Iar până când acestea vor dispărea, trebuie introduse măsuri prin lege. „La acest moment, cred că este obligatoriu o cotă de participare de 30%, în viziunea noastră, să o fixăm prin lege”, a opinat Streleţ.

PDM: Democraţia înseamnă participare

Valentina Stratan, deputată PD: „Noi din ‘90 încoace am vrut să construim o societate democratică, iar democraţia înseamnă participare. Şi dacă cele 52% de femei nu se regăsesc în structurile de conducere, înseamnă că avem o mare lipsă. Chiar se simte o lipsă de femei, nu totală, dar eu pledez pentru egalitatea de gen, pentru parteneriat, care ar aduce într-adevăr beneficii societăţii”.

PSRM: Cota de gen – antidemocratică

Există egalitatea între bărbat şi femeie, precum şi a alegătorului. Dumneavoastră nu puteţi impune alegătorul să aleagă ceea ce el nu vrea sa aleagă. Aceste tehnici de gen promovate de feministe sunt din start antidemocratice, fiindcă ele se numesc discriminare pozitivă. Dar discriminarea nu poate fi ceva democratic.

Expert Igor Boţan: Discriminarea pozitivă are efecte adverse

În ceea ce priveşte introducerea cotei de gen, expertul Igor Boţan a explicat că aceasta încă nu este bine definită la nivel conceptual. „Chiar între doamne politiciene de la noi au existat contrapuneri. Unele au pledat pentru introducerea cotei, iar altele au spus că femeile trebuie să se manifeste în mod liber, fiindcă discriminarea pozitivă are şi ea efecte adverse. De altfel, şi experţii din ţările baltice, unde reprezentarea este de 50 la 50, recomandă ca acest proces să fie unul natural, şi nu bazat pe discriminare pozitivă”.

532-zoia-jalbaZoia Jalbă: Nedorinţa femeii de a se implica

Fosta parlamentară Zoia Jalbă consideră că prima cauză este istoricul acestei societăţi. „Patriarhatul nu a ieşit din gândirea populaţiei. Apoi urmează multe altele. Bărbatul este implicat în afaceri, deci are bani, iar femeia nu are, cum altfel să se promoveze? Pe spatele femeii sunt puse problemele familiei. O altă cauză ar fi nedorinţa bărbaţilor de a vedea femeile la acelaşi nivel cu ei. Le văd directori de şcoală, de grădiniţe, dar când vine vorba de nivelul central, e ceva mai complicat. Totuşi, există şi o nedorinţă a femeii de a se implica”.

Există viaţă dincolo de cratiţă?

Femeile care au devenit consiliere sau primare în localitatea lor se implică activ în schimbarea comunităţii. Au înţeles că dorinţa vine din interior, la fel ca şi forţa şi curajul de a schimba starea de lucruri din societate. Ele şi-au arătat eficienţa acolo unde au activat, de aceea numărul celor care au participat la alegerile locale din iunie 2015 s-a mărit considerabil.

532-rodica-cucereanuRodica Cucereanu, primara din satul Crihana Veche, r-nul Cahul, povesteşte cum a reuşit să împace treburile casnice cu administraţia publică. „O femeie trebuie să le reuşească pe toate, dar am fost susţinută şi de familie, şi de localnici.” Femeia susţine că nu a avut parte de percepţii negative atunci când a venit în această funcţie şi a comunicat foarte mult cu sătenii.

„Nu vreau să jignesc bărbaţii, dar cred că femeile sunt mai responsabile. Eu pledez pentru egalitatea de gen, dar într-o funcţie depinde foarte mult de profesionalismul de care dă dovadă omul şi de capacităţile pe care le are.”

Deputata Valentina Stratan susţine că implicarea femeii depinde foarte mult de propria dorinţă: „Mă bucur că mai multe femei au înţeles că nu pot aştepta să vină cineva să le repare drumul, şcoala, grădiniţa, să le soluţioneze numeroasele probleme din localitate. Doar cu implicarea lor, problemele vor fi soluţionate. Şi, după cum spun ele, mi-am suflecat mânecile, dimineaţa mi-am făcut borşul în cratiţă, mi-am hrănit copiii, mi-am trimis soţul la serviciu, dar, paralel, femeile încearcă să găsească timp şi pentru viaţa comunitară”.

Pentru a ajunge sus, nu trebuie să te împingă cineva, ci trebuie să urci singură, treaptă cu treaptă, susţine Zoia Jalbă, citând-o pe Margaret Thatcher. Fosta parlamentară consideră că situaţia în care s-a pomenit R. Moldova este generată şi de faptul că toate funcţiile-cheie, toate cele patru puteri în stat sunt în mâinile bărbaţilor. Dacă ar fi măcar o femeie, atunci şi comportamentul bărbaţilor de la guvernare s-ar schimba.

RdG
Acest articol este publicat cu susţinerea Programului „Femeile în Politică”, implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, cu susţinerea financiară a Guvernului Suediei.