Europa prin ochii bunicilor noştri sau Altfel despre „fără vize”
Aurel şi Emilia Dănilă, în vârstă de 80, respectiv 74 de ani, sunt bunicii pe care, probabil, şi i-ar dori orice tânăr. Vorbele lor sunt pline de sens, dovadă a unei vieţi trăită cu demnitate. Vorbe care te provoacă să-ţi pui, la rândul tău, nişte întrebări şi să porneşti în căutarea răspunsurilor. Nici nu este de mirare însă, dacă e să ţinem cont de activitatea profesională a eroilor noştri. Aurel Dănilă este doctor habilitat în medicină, profesor universitar, şef de catedră la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţanu”; Emilia Dănilă a fost profesoară de clasele primare la Liceul „Ion Creangă” din Chişinău.
Şi-au făcut paşapoarte biometrice încă la începutul primăverii, cu o lună înainte de liberalizarea regimului de vize în spaţiul european. S-au grăbit să fie printre primii, pentru a-şi realiza un vis mai vechi – să viziteze ţările Beneluxului (Belgia, Olanda, Luxemburg) şi muzeele din inima Parisului. În mod special, îşi doreau să ajungă la Atelierul celebrului Brâncuşi, şi şi-au urmat pas cu pas visul.
Astăzi, îşi ascund cu greu entuziasmul când povestesc despre Muzeul Van Gogh din Amsterdam; despre infinitele săli ale Luvrului şi Mona Lisa lui Leonardo da Vinci, pe care au întâlnit-o acolo şi în faţa căreia au stat înmărmuriţi minute în şir; despre impresionanta Catedrală Notre-Dame din Paris sau despre cum şi-au odihnit picioarele pe iarba de lângă simbolul capitalei franceze, Turnul Eiffel.
De fapt, ei nici nu prea încearcă să-şi voaleze impresiile – de ce ar face-o, la o adică? „Diferenţa dintre Est şi Vest e ca dintre cer şi pământ. Ca să înţelegi cum trăiesc oamenii în Europa, trebuie să vezi asta cu ochii tai”, mi-au spus soţii Dănilă. „Anterior, am vizitat mai multe ţări, majoritatea din spaţiul estic, însă nicăieri nu am văzut mai multă blândeţe pe feţele oamenilor”, adaugă cei doi.
Le-a mai plăcut Europa pentru că este curată şi ordonată, pentru că îşi respectă şi îngrijeşte frumos bătrânii, pentru drumurile „pe care nici nu simţi că mergi”. Ce-i drept, când a ieşit prima dată la plimbare cu nepoata, în Bruxelles, dna Dănilă şi-a pus tocuri. A renunţat însă rapid la ele, când a văzut „cât de simplu şi comod se îmbracă europenii”. Iar pentru dl Dănilă un motiv în plus ca să-i placă Europa a fost acela că, în cele zece zile cât au stat acolo, nu a văzut niciun om beat…
Surprize moldoveneşti şi revelaţii europene
Vizita în Europa nu s-a lăsat fără surprize. Dar a fost o surpriză frumoasă, care i-a convins o dată în plus pe eroii noştri că moldovenii care muncesc şi sunt oneşti se integrează rapid oriunde. Vorba e că şoferul autobuzului, care i-a dus de la Bruxelles la Paris, s-a dovedit a fi chiar fostul vecin de scară al familiei Dănilă.
Călătorind din Belgia în Franţa, soţii Dănilă au realizat pe viu că sloganul „Unitate în diversitate” nu este doar unul formal pentru Uniunea Europeană, ci funcţionează de facto. Şi acest lucru se referă atât la faptul că în autocarul care îi ducea spre Turnul Eiffel se aflau oameni care vorbeau cele mai diverse limbi şi proveneau din cele mai diverse culturi, cât şi însăşi inimaginabila pentru noi, până chiar nu demult, libertate de a călători. Simplu, numai cu paşaportul…
Aşa cum, de altfel, tot numai cu paşaportul, soţii Dănilă au plecat de la Chişinău. I-am întrebat cum a fost intrarea în Uniunea Europeană, dacă li s-a cerut acel enorm pachet de acte, cu care deseori sunt speriaţi moldovenii după 28 aprilie. Mi-au mărturisit că, la Aeroportul din Bruxelles li s-a cerut biletul retur, pe care soţii Dănilă nu-l aveau însă la îndemână… Grănicerii de frontieră au identificat, cu mult calm, biletul în calculator, i-au atenţionat respectuos să prezinte pe viitor biletul tur-retur în formă tipărită şi… şi le-au urat şedere plăcută în Europa.
„Cel mai mult mă bucur pentru tânăra generaţie. Dacă astăzi putem călători atât de uşor, putem vedea lumea, înseamnă că nu am trăit şi muncit în zadar”, mi-a spus la despărţire dl Aurelian Dănilă. Apoi mi-a şoptit: „Deja ştiu unde vom merge la anul – în Italia. Numai să nu-i spuneţi doamnei mele, e o surpriză!..”.
Patru luni de libertate şi demnitate
La 28 august, s-au împlinit patru luni de când cetăţenii Republicii Moldova pot călători în ţările UE doar în baza paşaportului biometric. Ţara noastră este prima din Parteneriatul Estic, care a obţinut un asemenea regim – realizare calificată de către oficialii şi analiştii europeni drept cel mai vizibil progres în procesul de integrare europeană. Acest lucru a fost posibil pentru că Moldova şi-a îndeplinit angajamentele asumate în cadrul Planului de acţiuni moldo-comunitar pe vize, a făcut şi continuă să facă reforme ce vor apropia ţara de standardele europene. În mod firesc, însă, o astfel de libertate presupune şi respectarea unor reguli de joc.
- Anularea vizelor permite libera circulaţie în: 22 de ţări UE – Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia; în patru ţări UE care nu sunt membre Schengen – România, Bulgaria, Croaţia, Cipru; în patru state non-UE – Norvegia, Islanda, Elveţia, Liechtenstein. Marea Britanie şi Irlanda nu au aderat la Schengen.
- Avem dreptul la călătorii pe termen scurt, de până la 90 de zile timp de şase luni, fără dreptul de muncă, studii, reîntregirea familiei ş.a.
- Putem călători doar dacă avem paşaport biometric valabil, care poate fi perfectat atât acasă, cât şi la ambasadele/consulatele ţării noastre de peste hotare. Din 1 ianuarie 2011, Republica Moldova eliberează doar paşapoarte biometrice. Cetăţenii care, din varii motive, nu doresc să-şi perfecteze paşaport biometric vor trebui să solicite viză Schengen.
- Autorităţile de frontieră din UE pot solicita anumite documente ce confirmă condiţiile de şedere (de exemplu, rezervare de hotel sau adresa şi numele persoanei la care mergeţi, bilet tur-retur, asigurarea medicală, dovada că aveţi bani pentru a vă întreţine), însă nu în mod obligatoriu.
Olga Ciobanu