Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   De la Coada Iazului la…

De la Coada Iazului la Olimp sau unde se duc banii care urmează elevul

442-liceu-olimpPrincipiul “Banii urmează elevul” vine ca o “mană cerească” pentru şcolile cu mulţi elevi, şi asta pentru că, în urma reformei, bugetul unei instituţii de învăţământ depinde de numărul de elevi care-i trec pragul. În timp ce unii manageri şcolari se bucură de autonomie şi posibilitatea de a decide unde să direcţioneze banii, şcolile mici nu prea au cum să facă faţă cheltuielilor necesare pentru întreţinerea edificiilor şi salarizarea profesorilor, rămânând pe seama consiliilor raionale, care, cu greu fac faţă cheltuielilor instituţiilor “nerentabile”.

Elena şi Marina Oaieneagră, două surori din satul Coada Iazului, vin la liceul “Olimp” din oraşul Sângerei, aflat la 11 km distanţă, deja al doilea an. După ce, în urmă cu un an, gimnaziul din satul lor de baştină a fost reorganizat în şcoală primară, cele două surori împreună cu alţi cinci elevi din acelaşi sat sunt aduşi la Sângerei cu unul din autocarele direcţiei educaţie. Cu aceeaşi unitate de transport, alţi opt elevi merg la liceul din satul Bilicenii Vechi.

442-cifre-invatamantFetele spun că la Sângerei le place mai mult. “Acolo eram şase copii în clasă, aici suntem mai mulţi. La Coada Iazului un profesor preda mai multe discipline. Profesorul de geografie era şi de istorie, şi de ora civică, avea mai multe…” spune Elena, elevă în clasa a opta.

Tot de la Coada Iazului vine şi Mariana Cernei, elevă în clasa a şasea. Deşi la şcoala din sat a învăţat în limba rusă, părinţii fetei au decis să o transfere la liceul cu predare în limba română. “Mama se gândea toată vara cum va fi aici. La început a fost un pic mai greu pentru că nu aveam prieteni, dar acum e bine. Acasă vorbim în limba rusă, dar eu n-am vrut să trec la liceul rus”, precizează Mariana într-o română aproape perfectă.

Doar 6 elevi în 4 clase

Pentru că gimnaziul din satul Coada Iazului a fost reorganizat în şcoală primară, elevii din clasele gimnaziale s-au repartizat pe unde au dorit. La liceul “Olimp” vin şapte copii, opt merg la Bilicenii Vechi, iar 32 de copii merg la liceul cu predare în limba rusă “Dimitrie Cantemir”, tot din oraşul Sângerei. Pentru ei la Coada Iazului vin zilnic două autocare.

Deşi a trecut deja printr-o reorganizare, şcoala din satul Coada Iazului a rămas la fel de pustie. În cele patru clase primare sunt înscrişi doar şase copii, dintre care la ore vin doar câte doi-trei. Această şcoală este una dintre cele şapte instituţii din raion cu un deficit financiar simţitor. Cheltuielile pentru întreţinerea şcolilor depăşesc finanţarea pe care o primesc de la bugetul public (şase mii de lei per elev) şi asta înseamnă că responsabilitatea pentru întreţinere revine Consiliului raional. În oraşul Sângerei sunt 16 instituţii care se înscriu în categoria şcolilor mici, adică au mai puţin de 91 de elevi.

Soarta şcolii primare din satul Coada Iazului, dar şi a altor trei şcoli mici urmează să fie decisă la şedinţa Consiliului raional din această lună. “La şedinţa anterioară consilierii n-au susţinut iniţiativa noastră de a închide patru instituţii mici”, spune Elena Covaliuc, şefa Direcţiei Educaţie din Sângerei. “Nu se examinează care este beneficiul, care este profitul pentru instituţie, pentru comunitate, pentru viitorul ţării.

Coada Iazului şi Izvoare nu mai au elevi

„Este inutil să ţii nişte instituţii foarte mici cu cheltuieli mari numai de aceea ca să fie instituţia în localitatea dată”, a menţionat Covaliuc, specificând că tuturor elevilor din şcolile mici li se oferă posibilităţi de transport şi acces în şcolile cu un număr mai mare de copii şi profesori.

Ea mai susţine că în şcolile mari există o competiţie între profesori şi deci o calitate mai bună a predării. “În instituţiile mai mari se face şi un concurs pentru angajarea cadrelor, au şi grad didactic, au şi performanţe. Direcţia educaţie e chiar necăjită pentru că la două instituţii, Coada Iazului şi Izvoare, se prezintă la şcoală câte un elev, doi şi de tot sunt şapte pe listă”, mai adaugă Covaliuc.

În acelaşi timp, bugetul Liceului Teoretic “Olimp” din oraşul Sângerei a crescut simţitor în urma noii formule de finanţare. Acest fapt a permis administraţiei să investească sume importante pentru reparaţia cantinei şcolare, termoizolarea unui bloc de studii, deschiderea unei săli de sport pentru elevii claselor primare, chiar şi pentru procurarea unei table interactive. Toate aceste lucrări au fost executate cu bani din bugetul instituţiei, care anul acesta s-a ridicat la peste şase milioane de lei, cu peste două milioane mai mult în comparaţie cu anii precedenţi.

Directoarea liceului “Olimp”, Ludmila Şişcanu, spune că până la noua formulă de finanţare circa 70 procente din bugetul instituţiei se cheltuiau pentru salariile cadrelor didactice şi nu prea rămâneau mijloace pentru dezvoltarea instituţiei. “Acum putem să facem investiţii mari pentru şcoală. Deja ne programăm ce să facem la anul viitor. Îşi aşteaptă rândul pentru reparaţii sala de festivităţi, gardul, vrem să reînnoim şi sala de calculatoare cu tehnică de calcul. Acum urmează să facem totalurile şi până la sfârşitul lunii decembrie să achiziţionăm inventar sportiv pentru noua sală”, adaugă conducătoarea liceului.

Tot anul acesta a fost renovat şi WC-ul din interiorul şcolii. Cu contribuţia Consiliului raional a fost deschis şi Centrul de Resurse pentru 17 copii cu cerinţe educaţionale speciale (CES). Aici activează şi două cadre didactice de sprijin, care asistă la lecţii alături de elevii cu CES şi urmăresc cum se încadrează aceştia.

442-liceu-olimp2Asigurare pentru 11 autocare

Din cei circa 1030 de elevi ai Liceului “Olimp” peste o sută vin din alte localităţi. Copiiilor care vin din alte sate li se oferă şi o gustare la cantină. Pentru ei au fost alocaţi de la Consiliul raional câte 1,6 lei zilnic, bani care le garantează o felie de pâine cu unt şi un ceai.

Şefa direcţiei educaţie spune că pentru orice eventualitate au fost făcute asigurări de sănătate pentru toţi elevii din raion care se deplasează cu cele 11 autocare ale direcţiei. “Au fost asigurate nu doar mijloacele de transport, ci şi toţi copiii care se deplasează cu aceste 11 unităţi de transport, adică am asigurat viaţa copiilor. Pentru că drumurile rurale sunt cum sunt, multe situaţii pot să existe”, a conchis Elena Covaliuc.

În raionul Sângerei activează 46 de instituţii de învăţământ; 10 licee, 28 de gimnazii, 8 şcoli primare-grădiniţe.

Cu toate că noul mecanism de finanţare în educaţie oferă managerilor o autonomie şi o flexibilitate mai mare în utilizarea resurselor, finanţarea per elev “nu este suficientă pentru creşterea calităţii serviciilor educaţionale”, sunt de părere specialiştii de la Ministerul Educaţiei. “Este importantă identificarea şi soluţionarea factorilor ce împiedică luarea obiectivă de decizii manageriale în condiţiile autonomiei şcolare şi responsabilizarea managerilor. În acelaşi timp, la fel de importantă este corelarea finanţării per elev cu un mecanism de evaluare a performanţei elevului, profesorului şi a şcolii în ansamblu”, se arată în proiectul strategiei “Educaţia 2020”, elaborat de Minsterul Educaţiei.

Conform informaţiei primite de la Ministerul Educaţiei, până la acest moment există deciziile consiliilor raionale pentru închiderea a 14 şcoli şi reorganizarea altor 42 de instituţii. Anul trecut au fost închise 57 de instituţii şcolare, iar alte 61 au fost reorganizate.

zp8497586rq