Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   De ce am plecat de…

De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni? (5)

Echipa Diaspora-ZdG a lansat o mini-serie în care va povesti despre deciziile membrilor de a pleca din R. Moldova, despre cum a fost adaptarea într-o altă țară, la un alt mediu, cu alți oameni. Totodată, vom vorbi despre ce ne-ar motiva să revenim acasă sau despre ce ne oprește de la această revenire.

Am plecat în Franța din cauza corupției în învățământ. Țin minte că am venit după bacalaureat acasă, în lacrimi și i-am spus mamei ca eu nu voi rămâne în Moldova să fac facultatea. Așa, am ajuns în Franța la studii, iar apoi la muncă în Anglia. Voi mai reveni acasă? Da, normal că vreau să mă întorc. Îi pot număra pe degete pe cei care spun că nu se vor mai întoarce. Însă, majoritatea din noi vor înapoi, că nu am plecat de viața bună.

Un englez mi-a spus odată: „Voi sunteți un popor deștept condus de niște proști, iar noi suntem un popor majoritar condus de niște deștepți”. Aș putea reveni acasă atunci când se va funcționa legea, învățământul va fi unul de calitate și voi avea senzația de securitate, așa cum e scris pe foaie, nu cum le pică lor. Când oamenii vor înțelege că vor schimbarea, vor trebui să înceapă de la ei, nu să aștepte. Din această cauză, mereu vorbesc și discut cu cei de acasă și mai ales cu cei din diaspora – îmi doresc să le pese și să se implice.

Citiți și celelalte texte din această serie:

De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni?

De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni? (2) 

De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni? (3)

De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni? (4)