Cum obţii permisul de şedere în România
Doriţi să studiaţi în România şi sunteţi din R. Moldova? Pentru început, trebuie să vă înscrieţi la instituţia de învăţământ la care doriţi să studiaţi şi să fiţi acceptat de aceasta.Următorul pas este obţinerea vizei de lungă şedere pentru studii, de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României. (Consultaţi lista acestora.)
Pentru obţinerea vizei de lungă şedere (D) trebuie să depuneţi următoarele documente:
I. În calitate de elev, student, masterand sau doctorand:
— dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, din care să rezulte că veţi urma o formă de învăţământ de zi;
— dovada achitării taxei de studii pentru cel puţin un an de studiu;
— dovada mijloacelor de întreţinere, în cuantum de cel puţin salariul minim net pe ţară lunar, pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;
— certificat de cazier judiciar sau alt document cu aceeaşi valoare juridică;
— asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei;
— încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea în scop de studii pe teritoriul României, dacă străinul este minor.
II. În cazul în care participaţi la un program de schimb de elevi:
— dovada de acceptare la studii eliberată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, din care să rezulte că veţi urma o formă de învăţământ de zi;
— dovada de participare într-un program de schimb de elevi, realizat de o organizaţie constituită în condiţiile legii şi recunoscută pentru acest scop;
— dovada din partea organizaţiei care realizează schimbul de elevi, din care să rezulte că aceasta va asigura mijloacele de întreţinere şi eventualele costuri privind îndepărtarea;
— asigurarea medicală pe perioada valabilităţii vizei;
— dovada privind asigurarea cazării la o familie selectată de către organizaţia care realizează schimbul de elevi şi care deţine un spaţiu de locuit considerat normal pentru o familie din România;
— încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea în scop de studii pe teritoriul României, dacă străinul este minor.
Ca procedură internă, viza de lungă şedere primeşte aprobarea Centrului Naţional de Vize, numai după obţinerea avizului Oficiului Român pentru Imigrări. ORI emite acest aviz în cel mult 30 de zile de la primirea solicitării. Viza de lungă şedere se acordă pentru o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii.
Particularităţi ale vizei pentru studii
Străinii care participă la un program de schimb de elevi trebuie să aibă vârsta cuprinsă, de regulă, între 7 şi 19 ani. Străinii bursieri ai statului român, precum şi cei de origine română nu sunt obligaţi să facă dovada mijloacelor de întreţinere pentru obţinerea vizei.
Permisul de şedere
După intrarea în România trebuie să obţineţi un permis de şedere. Acesta atestă rezidenţa dumneavoastră în România şi îl puteţi obţine de la formaţiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări din judeţul în care locuiţi. Pentru obţinerea permisului de şedere veţi depune personal o serie de documente (vi se va prelua şi imaginea), cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea dreptului de şedere acordat de viză.
Pentru prelungirea dreptului de şedere pentru studii depuneţi următoarele documente:
I. Dacă sunteţi elev, student, masterand sau doctorand:
— cerere;
— documentul de trecere a frontierei (paşaportul, titlul de călătorie etc.) original şi copie;
— scrisoare de acceptare la studii – se solicită doar la prima prelungire a dreptului de şedere;
— adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ;
— dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul minim net pe economie, pentru întreaga perioadă a valabilităţii permisului de şedere;
— dovada deţinerii legale a spaţiului de locuit (original şi copie);
— adeverinţă medicală;
— taxe.
II. Dacă participaţi la un program de schimb de elevi:
— cerere;
— documentul de trecere a frontierei (paşaportul, titlul de călătorie etc.), original şi copie;
— adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ;
— documente din care să rezulte că străinul participă la un program de schimb de elevi, realizat de o instituţie constituită în condiţiile legii şi recunoscută pentru acest scop;
— documente din care să rezulte că organizaţia este constituită şi recunoscută în condiţiile legii;
— adeverinţă din partea organizaţiei care realizează schimbul de elevi;
— adeverinţă medicală;
— taxe.
Situaţii de exceptare pentru cetăţenii străini care studiază în România
Bursierii statului român sunt scutiţi de plata taxelor consulare, a permisului de şedere şi nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreţinere.
Nu trebuie să facă dovada mijloacelor de întreţinere nici străinii de etnie română (au un ascendent care a avut sau are cetăţenia română).
Studenţii străini care au împlinit vârsta de 26 de ani au nevoie de asigurare socială de sănătate pentru prelungirea dreptului de şedere temporară, în conformitate cu Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Termene pentru permisul de şedere
Permisul de şedere se reînnoieşte cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea celui anterior.
Cererea de acordare sau prelungire a dreptului de şedere va fi soluţionată în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. În cazurile în care sunt necesare verificări suplimentare, termenul de soluţionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.
Dreptul de şedere temporară pentru studii se prelungeşte succesiv pentru perioade de 1 an. Permisele de şedere pentru bursierii statului român se acordă pe o perioadă egală cu durata totală a studiilor.
Dreptul de şedere se poate prelungi cu cel mult 90 de zile după absolvirea studiilor, în vederea definitivării situaţiei şcolare sau universitare şi a avizării documentelor de studii.
Schimbarea profilului de studiu
Vă puteţi schimba profilul de studiu sau specializarea profesională dacă durata totală pentru studiile iniţiale nu este depăşită. În cazul în care noua opţiune necesită o perioadă mai mare de timp este necesară obţinerea unei noi vize de lungă şedere în scop de studii.
Angajarea în timpul studiilor
Dacă studiaţi în România şi deţineţi un permis de şedere în acest scop, puteţi lucra numai cu program redus (4 ore pe zi). Pentru aceasta, angajatorul trebuie să obţină pentru dumneavoastră o autorizaţie de muncă pentru studenţi.
Consultaţi condiţiile obţinerii unei autorizaţii de muncă.